
Satul meu, primăria noastră. Satele care vor decide să-și unească administrațiile vor avea mai mulți bani pentru infrastructură, o primărie mai puternică și servicii mai bune pentru oameni. Guvernul a prezentat Conceptul reformei administrației publice locale, care prevede un prag minim de 3.000 de locuitori pentru a avea o primărie, resurse financiare de trei ori mai mari la amalgamarea voluntară și reducerea numărului de raioane de la 32 la 10, pentru o dezvoltare regională corectă și echilibrată.
4500 de aleși locali și cetățeni au fost deja consultați, iar consultările vor continua toată primăvara. Reforma nu mai poate fi amânată dacă ne pasă de satele noastre. Peste 87% – adică 776 de primării din toată țara – au mai puțin de 3000 de locuitori. Fragmentarea administrațiilor duce la blocarea dezvoltării.
Ce probleme vine să rezolve reforma APL?
- Inegalitate în dezvoltare – primăriile mari reușesc să modernizeze mult mai rapid comunitățile comparativ cu primăriile mici.
34% din gospodăriile din Republica Moldova nu au apă și canalizare, iar dintre ele:
- 80% fără apeduct sunt cu primării mici
- 77% fără canalizare sunt cu primării mici
- Venituri proprii reduse – spre deosebire de o primărie mare, bugetul propriu al unei primării mici este de doar circa 11%, iar 50-60% vin de la bugetul de stat.
- Depopulare mai accentuată – primăriile mici pierd populație cel mai repede. Datele arată o scădere de 32,7% a populației în ultimii 10 ani, de 2 ori mai mult decât media în toată țara (13,9%). Oamenii migrează spre localitățile cu primării mari pentru că au nevoie de acces la servicii de calitate, infrastructură și locuri de muncă.
- Acces limitat la servicii. Reforma va rezolva această problemă, pentru că în clădirile fostelor primării vor putea fi deschise CUPS-uri cu peste 600 de servicii publice. De asemenea, va exista un reprezentant al primarului în localitate ca legătură între comunitate și administrație.
- Lipsa funcționarilor specializați pe diferite domenii – 80,5% dintre primăriile mici nu au oameni dedicați managementului de proiecte. Fără specialiști dedicați, aceste localități pierd fondurile externe pentru că nu au capacitatea de a scrie și gestiona proiecte complexe de infrastructură. Noile primării vor putea avea aparate administrative de 10-20 de persoane, cu specialiști necesari.
- Costuri administrative mari, bani puțini pentru dezvoltare. O primărie mică cheltuie circa 30% din tot bugetul pentru costuri administrative. Primăriile cu peste 3.000 de locuitori sunt mai puternice financiar și au mai mulți bani pentru proiecte – alocă pentru infrastructură și gospodărie între 26% și 42% din bugetul local, pe când primăriile mici alocă doar 20%.
- Lipsa digitalizării serviciilor – doar 9,1% dintre primăriile mici oferă majoritatea serviciilor în format digital. 90,9% dintre primăriile mici nu oferă servicii online sau oferă foarte puține. Reforma va stimula digitalizarea, iar prin intermediul ghișeului unic, unde vor putea fi obținute în mod centralizat documente, se vor reduce drumurile inutile, costurile de timp, birocrația și se vor elimina riscurile de corupție.
5 BENEFICII ale Reformei APL
- De 3 ori mai mulți bani pentru localitățile care aleg amalgamarea voluntară – 3000 de lei per locuitor – o sumă semnificativă care poate rezolva problemele prioritare în funcție de decizia comunității.
- Administrații mai puternice – unindu-și forțele, primăriile devin mai bine pregătite și mai eficiente în a gestiona problemele locale.
- Servicii mai multe – deschiderea CUPS-urilor și ghișeul unic vor oferi – aproape de oameni – peste 600 de servicii necesare.
- Specialiști și resurse financiare mai multe pentru a implementa proiecte mari, inclusiv pentru a atrage fonduri externe, în special fondurile de pre-aderare.
- Gestionarea echitabilă și transparentă a resurselor financiare – primăriile mari au și alocă mai mulți bani pentru infrastructură decât primăriile mici, contribuind la dezvoltarea echilibrată a localităților.
Obiectivul reformei este să construim primării puternice care să aibă resurse și capacitate să dezvolte localitățile, să aducă apă și canalizare unde este nevoie, să poată repara drumuri și să ofere servicii de calitate localnicilor. Reforma APL vine să rezolve o mare problemă a localităților noastre: dezvoltarea inegală și lipsa serviciilor esențiale în multe localități.
Reforma nu va rezolva toate problemele peste noapte, dar este șansa noastră să avem primării puternice, europene, care să asigure modernizarea Moldovei de la Sud la Nord.
Vrem să avem Primării puternice și localități dezvoltate.























