Spartachiada din Florești a adunat profesorii în competiții sportive

0
297

Astăzi, 28 martie, la Florești a fost dat startul etapei raionalea Spartachiadei organizate pentru membrii de sindicat din cadrul Federației Sindicale a Educației și Științei.

Participanții și-au demonstrat energia și spiritul competitiv în cadrul probelor de volei, sărituri în lungime de pe loc, dame, șah și tenis.

Un moment deosebit de captivant a fost competiția de volei feminin, unde au participat 4 echipe din instituțiile educaționale ale raionului Florești.

Evenimentul a debutat într-o atmosferă festivă, având-o ca invitată pe dna Diana Pantaz, șefa Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești, un partener de încredere al Centrului Sindical Ramural Teritorial Florești din Domeniul Educației și Științei.

PUBLICITATE