Bărbat de 38 de ani resuscitat cu succes de echipa SAMU Drochia

0
41

Echipa SAMU Drochia a intervenit prompt într-un caz de urgență majoră, în care viața unui pacient era pusă în pericol iminent. La data de 22 martie, ora 10:51, a fost solicitată ambulanța pentru un bărbat de 38 de ani pe motivul solicitării ,,inconștient”.  

Echipa AMU a ajuns la locul solicitării în aproximativ 5 minute de la primirea apelului și a stabilit că se afla în stare critică, în stop cardio-respirator. Imediat, la ora 10:58 au fost inițiate manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, conform protocoalelor în vigoare.

Intervenția a fost una complexă, manevrele de resuscitare fiind efectuate continuu atât la locul solicitării, cât și pe parcursul transportării asistate către instituția medicală spitalicească. Datorită profesionalismului și intervenției rapide a echipei AMU, acțiunile salvatoare s-au soldat cu succes.

La ora 11:14, pacientul a fost transmis specialiștilor din cadrul IMSP Spitalul raional Drochia pentru continuarea tratamentului specializat în condiții de staționar.

Exprimăm recunoștință echipei implicate pentru abnegația, responsabilitatea și dedicarea manifestate în salvarea vieții pacientului și îi dorim acestuia o recuperare completă și cât mai rapidă.

Bravo echipei SAMU Drochia:

·        Medic – Lilia Cuțulab

·        Asistent medical – Lilia Golban

·        Conucător autoambulanță – Plugaru Mihail

PUBLICITATE