Mihai Eminescu – stea nemuritoare…15 – ianuarie – 176 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

0
38

,,Eminescu e cu noi,
El e stea ce nu apune…”
Născut în Botoșani, Moldova, în ianuarie 1850, Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist cu o inteligență ieșită din comun, dar și cu o sensibilitate aparte. El a trăit într-o perioadă marcată de transformări sociale și politice zguduitoare, fapt ce i-a marcat opera în profunzime.
Ziua nașterii lui Eminescu nu-și va usca niciodată clipele, iar frunzele ei vor răsuna in răsăritul tuturor generațiilor, vestind că din noianul uitării se desprinde mereu un Zeu, încins cu haină de umbre și raze ca să ne colinde sufletul.
Mihai Eminescu rămâne peste timp, steaua cea mai luminoasă a literaturii române. Opera sa a depășit granițele unei epoci și continuă să lumineze conștiința culturală a neamului nostru, fiind un simbol al frumuseții limbii române.
Poezia eminesciană îmbină armonios natura, iubirea, timpul și cosmosul, transformând cuvântul într-o adevărată artă a spiritului. Versuri precum cele din „Luceafărul”
Cobori în jos Luceafăr blând,
Alunecând pe o rază,
Pătrunde – n casă și în gând
Și viața îmi luminează…
În capodopera „Luceafărul”, poetul surprinde drama geniului, neînțeles și singuratic, condamnat la nemurire, dar lipsit de fericirea omenească. Prin astfel de creații, Eminescu ridicat poezia românească la nivel universal.
Luceafărul e mereu deasupra noastră , ocrotitor și dătător de lumină , cu trecerea timpului tot mai strălucitor și mai prezent în tot ce facem .
Nu obosește nicicând să răsară…
În poezia ,,Floare albastră,” sau „Scrisorile” se vorbește despre aspirația către absolut, despre condiția omului și despre dorul nestins al sufletului. Prin ele, Eminescu ne invită să privim dincolo de aparențe, spre esența existenței.
Eminescu nu a fost doar un poet al iubirii și al naturii, ci și un gânditor profund, un patriot care a iubit cu ardoare limba, istoria și valorile poporului român. Publicistica sa reflectă o minte lucidă, preocupată de destinul națiunii și de adevăr. El a crezut în puterea cuvântului de a trezi conștiințe și de a clădi identități.
Astăzi, Mihai Eminescu este o stea nemuritoare, pentru că opera sa continuă să inspire generații întregi. Fiecare lectură a poeziei sale deschide o nouă poartă spre frumos și adevăr. Atâta timp cât limba română va fi rostită cu dragoste, numele lui Eminescu va străluci necontenit pe cerul culturii noastre.
Mihai Eminescu este, fără îndoială, cea mai strălucitoare stea a literaturii române, un nume care a depășit hotarele timpului și ale spațiului.
Opera sa a devenit un reper fundamental al culturii naționale, iar creația eminesciană continuă să emoționeze și să inspire generații întregi. Prin profunzimea gândirii și frumusețea limbajului, Eminescu rămâne o prezență vie în sufletul poporului român.
Eminescu nu a fost doar un poet al visării, ci și un gânditor profund și un patriot autentic. Publicistica sa dovedește o conștiință trează, preocupată de destinul națiunii, de adevăr și de valorile morale. Dragostea sa pentru limba română se reflectă în expresivitatea și muzicalitatea versurilor, contribuind decisiv la desăvârșirea acesteia ca limbă literară.
Eminescu a intrat adânc în viața fiecăruia din noi ca o comoară fără de care n – am fi putut percepe atât de sensibil și inspirat tot ce tine de sublim și ideal.
Eminescu e ,, lacrima de foc a Universului”, iar opera lui e rodul unei munci titanice, în care s- a scurs tot soarele din suflet și în care a depus tot greul cugetului său.
Fiecare carte deschisă este o călătorie în universul gândurilor, emoțiilor și frumuseții limbii române.
,, Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.” – Mihai Eminescu
Prin opera sa, Eminescu ne-a lăsat moștenire nu doar poezie, ci și valori…
Cuvintele lui continuă să trăiască în sufletele cititorilor de toate vârstele…
Biblioteca Municipală ,,M. Sadoveanu,” Soroca cât și la filialele ei vă invită să redescoperiți creația eminesciană…
Lectură plăcută!

                                                                                                                   Silvia Dabija
                                                                                                   Șef serviciu informativ - bibliografic
PUBLICITATE