Conferință: Cetatea Viselor Care Prinde Aripi

0
35

În ziua de 12 septembrie, Palatul de Cultură din Soroca a fost gazda unei conferințe regionale cu tema: „Visul Prinde Aripi: Cetatea Viselor Care Prinde Aripi”. Evenimentul a cuprins o reuniune a femeilor antreprenoare, organizat de către soroceanca de origine, dna Diana Bognibov. S-au făcut auzite discursuri despre importanța economică a antreprenoriatului femenin, punându-se accent pe informație despre programe de dezvoltare a inovațiilor, proiecte si cooperare națională și transfrontalieră.
În mesajul său de deschidere a evenimentului, dna Carolina Bugaian, președinta AFAM și EBA, președinta Consiliului Național pentru Abilitarea Economică și Egalitate de gen, a menționat că Soroca este cu adevărat inima Moldovei sufletul moldovenilor, la fel, este aici. Noi suntem o țară mică, dar cu inimă mare. Asociația Femeilor de Afaceri din Moldova tinde spre o Moldovă care se dezvoltă din punct de vedere economic și are menirea să prospere.
Viceprim-ministra Doina Nistor, Ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării a reiterat:

Antreprenoriatul feminin este putere și vigoare, căci femeia este și mamă, și gospodină, ea este cea care sprijină comunitatea. Antreprenoriatul femenin este pentru mine foarte important. La bază stau valori sociale. Moldova a fost remarcată în planul că oferă oportunitate femeilor și s-a plasat, anul acesta, pe locul 7 în lume. Apropo, anul trecut eram pe locul 16. Avem tot mai multe femei în politică, guvernare. Or, în parcursul nostru european ne aliniem la valorile europene. Femei antreprenoare se regăsesc în domenii sociale, medicină, agroalimentar… Guvernul este alături de ele. Suntem mândri că aici crește tot mai mult numărul femeilor active care dezvoltă afaceri acasă, asumându-si tot mai multe riscuri. Vreau să felicit AFAM pentru ca e un proiect al femeilor care participă activ în viața tării, -a specificat viceprim-ministra.
A fost rezervată o sesiune în ceea ce privește întrebările către vice-ministră si au urmat trei istorii de succes ale femeilor antreprenoare din Soroca.
Unul din punctele culminante ale evenimentului a fost excursia la cetate, unde bate inima Moldovei. Acolo, femei-antreprenoare au fost ghidate de către Victor Botnari, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat”.
Sigur, au fost în capul mesei discuții despre dezvoltarea economică a zonei, prezentate instrumente pentru a prinde aripi în antreprenoriat. Conferința s-a remarcat drept una lucrativă si de succes.

Elena Țîrdea-Spinei

PUBLICITATE