Locuitorii satului Miciurin, din raionul Drochia, beneficiază în prezent de condiții îmbunătățite datorită implementării a două proiecte importante prin Programul Național „Satul European”. Cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al Guvernului României, comunitatea a beneficiat de investiții esențiale care răspund nevoilor reale ale oamenilor.
Casă de cultură reabilitată – un spațiu autentic pentru întreaga comunitate
Unul dintre cele două proiecte, realizat în perioada februarie – mai 2025, a vizat reparația acoperișului Casei de cultură din satul Miciurin, r-nul Drochia. Investiția, în valoare de aproximativ 500.000 de lei, a fost alocată de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Lucrările au inclus reabilitarea capitală a acoperișului și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii. Aceste intervenții au salvat o clădire emblematică a satului, construită în anii ’70, și au transformat-o într-un spațiu confortabil, frecventat astăzi de aproximativ 170 de copii implicați în ansambluri folclorice, formații de dans și cercuri tematice. Totodată, în Casa de cultură – care găzduiește și biblioteca publică – se desfășoară principalele activități ale comunității: sărbători tradiționale, șezători și alte evenimente deschise tuturor locuitorilor.
„Casa de cultură funcționează într-o clădire veche de peste cinci decenii, care ajunsese într-o stare precară din cauza acoperișului deteriorat. Deși anterior am reușit să înlocuim ușile și ferestrele, să reparăm terasa și să efectuăm unele lucrări minore, însă pentru reabilitarea acoperișului erau necesare resurse considerabile, pe care autoritatea publică locală nu le avea. Doar datorită Programului „Satul European” am reușit să renovăm complet acoperișul, ceea ce ne permite acum să continuăm modernizarea interiorului, folosind resurse din bugetul local și atrăgând noi proiecte. Toate aceste investiții contribuie la crearea unui mediu favorabil dezvoltării și socializării copiilor, precum și la implicarea tinerilor în activități culturale și sportive. Ne dorim să atragem și mai mulți tineri spre aceste activități”, a declarat primarul Anatolie Nicu.
Apă potabilă pentru toți – infrastructură esențială construită în sat
Anterior, în cadrul primei ediții a Programului Național „Satul European”, în localitate a fost implementat proiectul „Crearea infrastructurii de aprovizionare cu apă în satul Miciurin, r-nul Drochia”. În urma acestuia, toate gospodăriile din sat beneficiază de acces la apă potabilă, inclusiv cele peste 400 de persoane vârstnice, două instituții de învățământ, oficiul medicilor de familie, precum și șase unități comerciale din localitate.
Valoarea totală a proiectului a depășit 11 milioane de lei, dintre care 8 milioane au fost alocate de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), 2 milioane au fost oferite sub formă de grant de către Guvernul României, iar peste 1 milion de lei a fost acoperit din contribuțiile administrației publice locale și ale locuitorilor.
Primarul Anatolie Nicu a concluzionat:
„Programul Național „Satul European” ne oferă oportunități reale de dezvoltare și modernizare. Pentru satul Miciurin, acest program înseamnă investiții în infrastructură, acces la servicii publice de calitate și speranță într-un viitor mai bun.
Suntem recunoscători Guvernului Republicii Moldova, Guvernului României, precum și tuturor celor care contribuie la transformarea satelor Moldovei în comunități moderne, europene, oferind servicii de calitate și condiții de trai mai bune, inclusiv în cele mai mici localități.”
Satul Miciurin are o populație de peste 1.320 de locuitori, dintre care aproximativ 170 sunt copii.























