„Fii PRO! Alege să devii profesor”: A fost lansat turul II al Concursului național de repartizare a tinerilor specialiști în școli

0
21

Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea Turului II al Concursului național de repartizare a absolvenților în câmpul muncii pe funcții didactice vacante, ediția 2025.

Dacă ești absolvent/absolventă al/a unui program pedagogic, acum este momentul să pășești spre o carieră cu adevărat valoroasă, una în care nu doar transmiți cunoștințe, ci inspiri, formezi caractere și contribui la viitorul societății.

Ce beneficii ai ca profesor debutant?

  • Până la 200.000 lei indemnizație unică (în două tranșe, în primii doi ani);
  • Normă didactică redusă cu 25% în primii 5 ani de activitate;
  • 4000 lei pe an pentru materiale și echipamente didactice;
  • Sprijin financiar lunar și anual pentru chirie și utilități în mediul rural sau centre raionale;
  • Până la 62 de zile calendaristice de concediu anual;
  • Mentorat timp de 5 ani, oferit de un cadru didactic cu experiență;
  • Oportunități reale de dezvoltare profesională și avansare în carieră.

Pot depune dosarele de participare: 

  • absolvenții colegiilor pedagogice care au obținut diplome de studii profesionale în formarea educatorilor sau a învățătorilor; 
  • absolvenții programelor de licență sau master din domeniul Științe ale Educației; persoanele care au finalizat studii în domenii conexe disciplinelor școlare (ex: fizică, limbi străine, istorie etc.), cu condiția să fi urmat un modul psihopedagogic de minimum 60 de credite; 
  • absolvenții instituțiilor de învățământ din străinătate, cu diplome recunoscute conform legislației naționale.

Termenul-limită pentru înscriere la concurs este 31 iulie 2025. 

Înscrierea se face prin completarea unui formular onlineRepartizare în funcții didactice vacante. Ediția 2025
Detalii despre concurs: Ministerul Educației și Cercetării | Guvernul Republicii Moldova 

PUBLICITATE