Duminică, în ajun de Dragobete, Casa de Cultură din Popeștii de Jos, raionul Drochia a fost gazda unei șezători tradiționale. Eveniment ce răspunde unui proiect al Direcției Raionale Cultură, ce prevede promovarea tradițiilor și obiceiurilor prin șezători. Organizator – ansamblul folcloric cu titlu model „Firicel de busuioc”.
Șezătorile copilăriei mele
Ori de câte ori am prilejul să asist la acest gen de datină străbună, în fața ochilor îmi apar șezătorile copilăriei mele, care se organizau în casa părintească, mai cu seamă în postul Crăciunului. Mă văd în cămara casei noastre. Casă mare, împletită din nuiele și unsă cu lut, apoi dată cu var și nisip, ridicată în 1946. De ce din nuiele? Pentru că după război era lipsă de materiale de construcție, așa ne spuneau părinții. Acum casa nu mai este. Urmele ei au intrat în pământ și în amintiri cu tot ce a fost bun și frumos în ea, inclusiv cu șezătoriile. Farmecul lor îmi stăruie viu în memorie. Flăcăi și fete, gospodari și gospodine, copii mari și mici, așezați pe laiță, pe scăunele, pe cuptor, pe budă (lejancă). Femeile torceau, scărmănau lână, împleteau ciorapi, brodau, bărbații dezghiocau porumb, râșchiau, copiii deprindeau broderia, cioplitul în lemn, meșteritul țuruiecilor (fluierătoare din coajă de salcie). Povești, cântece, întâmplări hazlii, ghicitori, glume. La final, pe după miezul nopții, mama punea pe masă un lighean cu plăcinte și unul cu colțunași, tata aducea o caldare cu vin și voia bună se amplifica, urca până la cerul înstelat. La acele șezători am învățat și eu cusătura în urma acului și în cruciuliță. La acele șezetori am învățat cântecele „Radul mamei”, „O seară la Constanța”, „Ileană, Ileană”, „Colo-n vale la fântână”, „Mai vino seara pe la noi”, „Foicică doi bujori, astă iarnă-n șezători”… Era o atmosferă de basm care mă copleșea.
Pețitul miresei-obicei de nuntă inițiat la șezători
Cu acest fior al evlaviei de tot ce a fost frumos în trecut am pășit pragul Casei de Cultură din Popeștii de Jos, satul de baștină al mamei mele, Dumnezeu s-o odihnească în cămările Raiului! Șezătoarea era în toi. Lumea adunată la șezătoare cânta. De după gard o vecină, care nu a fost poftită, îi privea cu invidie pe cei din casa gospodarilor Maria și Gheorghe ( Aliona și Constantin Babici), îngânând și ea melodia. Refrenul mi s-a lipit de inimă: „Mândră sunt de satul meu și ai mei săteni/ Cu mândrie ne numim noi popeșteni/ Să trăiască neamul și tot plaiul/ Sat frumos cu oameni gospodari și buni/Cu obiceiuri viu păstrate din străbuni/ Popești ne este vatra și ni-i Raiul…”
Printre obiceiurile viu păstrate din străbuni a fost adus în atenție vechiul obicei de nuntă-pețitul. Tânărul Ion (Valerian Coadă) a mers la Maria și Gheorghe, părinții Ilenuței (Iuvelina Coadă) ca s-o ceară pe Ilenuța de nevastă. Așa cum e obiceiul, s-a discutat cu familia miresei. Ion a cerut de la părinți acordul pentru a se căsători cu fiica lor. Părinții au încuviințat, apoi împreună cu cei adunați la șezătoare au discutat aspecte, ce țin de viața de mai departe a viitoarei familii. S-a stabilit și ziua nunții. Badea Gheorghe a scos un galon de vin, lelea Maria a pus plăcintele pe masă și au închinat cu toțiii de sănătatea tuturor, dar în special a tinerilor, cărora le-au urat casă de piatră și viață lungă cu dulceață. Cântecul „Umpleți păhărelele, că vin nemurelele” a dat un plus de culoare momentului. Veselia, voia bună și vorbele celor adunați creștea în intensitate. Angela Macuh, conducătoarea ansamblului folcloric, una din organizatoarele principale, avea să le spună tinerilor: „Tare-i frumos cântecul, da-i mai bun sfatul de la părinți, Ionel și Ilenuță. Pentru că dacă ai părinți și îi asculți, să știți că în viață veți fi bagosloviți. Încă mâca mea spunea o vorbă din bătrâni, că bagoslovirea părinților întărește casele fiilor. Așa că dragii noștri, ascultați de mama și de tata, rămâneți aici în sat lângă mamă, lângă tată ca să vă fie viața bogată.”
Selectate cu grijă, cântecele au răsunat în acord cu vorbele rostite. Cântec despre părinți, cântecce de dragoste, interpretate de Ion și Ilenuța, un cântec frumos despre busuioc pe versurile Raisei Maxim ca un imn adus ansamblului folcloric „Firicel de busuioc”- toate acompaniate la acordeon de Valeriu Stețenco.
Nu mă săturam să privesc la toată lumea adunată, dar mai cu seamă la femeia cu furca în brâu, căreia îi sfârâia fusul în mână. Torcea atât de inspirat și atât de autentic! Este vorba de Maria Coțofană, membră a ansamblului folcloric. Firesc, așa ca la o veritabilă șezătoare, își vedeau de lucrul lor și ceilalți participanți.
Cuvinte de laudă, aprecieri
Absorbit de atmosfera plăcută și caldă era și primarul localității, Vitalie Gusacinschi care a declarat în final: „Întotdeauna când sufletele merg în unison se întâmplă lucruri frumoase. Am primit o plăcere extraordinară, urmărindu-vă. A fost atât de frumos, încât nici n-am observat când a trecut timpul. Ce să vă spun? Cultura este un reper principal în viața unui popor. Ea întotdeauna a fost și va fi un elexir al sufletului, iar păstrarea și transmiterea obiceiurilor și tradițiilor din generție în generație este o datorie a noastră. Bravo! Felicitări! Aștept să fiu invitat și alte evenimente culturale, organizate aici la Casa de Cultură.”
Directoarea Casei de Cultură, Silvia Berladean i-a mulțumit primarului pentru susținere și a adăugat: „Am hotărât să arătăm la tânăra generație cum se făceau șezătorile la noi în sat, cum se duceau gospodarii și gospodinele cu lucrul: brodat, împletit, scărmănatul și torsul lânii, dezghiocat porumb, cum se pețea o fată. La șezătoare se făcea și lucrul, dar era și comunicarea, socializarea. Este un obicei lăsat din bătrâni. Așa cum am zis și în cadrul șezătorii de azi, șezătoarea-i obicei de transmis la nepoței.”
Exprimând emoțiile trăite la moment, directoarea Centrului de Tineret Drochia, Alina Aramă a mărturisit: „Bine și corect a spus poetul că veșnicia s-a născut la sat. Așa și este. Și mai prețios este atunci când o simți la tine în sat. Și pot să spun cu siguranță că-i la mine în sat. Da, sunt din Popeștii de Sus, dar nicidecum nu pot să fac delimitare între Popeștii de Jos și Popeștii de Sus. Pentru că aici, în Popeștii de Jos am cumătri, neamuri, profesori, am multă lume cu care mă știu și mi-i drag să mă întâlnesc. Astăzi a fost o întâlnire de suflet. Am revenit acasă. Îi spuneam și domnului primar că trăiesc o duminică frumoasă. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut și ceea ce am trăit împreună cu dumneavoastră. Lucrurile frumoase se fac în echipă și dumneavoastră sunteți o echipă foarte bună.”
Pentru efortul depus în organizarea Șezătorii, doamna Alina a oferit colectivului folcloric „Firicel de Busuioc” o Diplomă de apreciere.
„Ziarul Nostru” a transmis în direct evenimentul, care a fost urmărit de foarte mulți internauți. Multe au fost și comentariile lăsate.
Iată câteva din ele:
„Respect și admirație pentru oamenii deosebiți din Popești de Jos, care păstrează cu sfințenie șezătorile de altădată, tradițiile și obiceiurile străbune. Prin voi, sufletul neamului dăinuie și rădăcinile noastre rămân puternice. Vă mulțumim că țineți vie comoara autentică a satului!”
„Bravo, „Firicel de busuioc”! Sunteți promotori de nădejde ai culturii neamului nostru.Să fiți mereu în lumina frumosului pentru a va realiza aspirațiile. Multă sănătate!”
„Ascultînd mi-ați răscolit sufletul… și pot să spun cu certitudine că fără părinți suntem orfani, unde nimeni nu ne mai așteaptă și casa nu e aceeași casă…
Sănătate multă tuturor celor prezenți și organizatorilor!
Foarte frumos și plăcut!”
„Frumos! Sa duceti cu drag, mai departe averea nationala, lasata de strabunii nostri!”
Nina Neculce
