Proiectul a implicat construcția a peste 16 km de apeduct, instalarea a 2 turnuri de apă și construcția unei stații de tratare a apei potabile. Aceste lucrări au adus beneficii semnificative, inclusiv pentru 7 instituții publice și 13 agenți economici locali. De asemenea, tabăra de vară din localitate, frecventată în prezent de peste 260 de copii, beneficiază acum de apă de calitate la robinet.
Investiția totală în proiectul din Volovița a fost de puțin peste 8,1 milioane de lei, iar contribuția financiară a Guvernului României a depășit valoarea de 6,9 milioane de lei. Guvernul de la Chișinău a alocat cca 1,1 milioane de lei prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar administrația publică locală a contribuit cu 76 de mii de lei.
Primarul comunei Volovița, Iulian Colesnic, spune că acest proiect este foarte important pentru comunitatea locală:
„Acest proiect a adus o mare bucurie și confort locuitorilor din Volovița, care în trecut se confruntau cu lipsa acută de apă, mai ales vara, când practic toate fântânile secau și oamenii din sat erau nevoiți să cumpere apa inclusiv cu cisternele parcurgând o distanță de 6 km până în orașul Soroca. Acum cu toții suntem foarte mulțumiți și recunoscători Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul financiar esențial acordat, fără de care nu am fi putut realiza acest proiect valoros și așteptat de comunitate. Suntem recunoscători și echipei Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru ghidare, încurajare și suport logistic”, a mai spus primarul.

























