„În muncă e sănătatea, cinstea, puterea și farmecul vieții”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: om de afaceri mun. Soroca, ex-președinte a Consiliului Județean Soroca, deputat
Născut: 11 aprilie1942, în satul Pelinia, Drochia
Carieră: 59 ani de activitate
Familia: soția Ana, feciorul Oleg, fiica Natalia, 5 nepoți, 4 strănepoți
Zodie: berbec
Mâncarea preferată: colțunașii
Culoarea preferată: culorile deschise
— Din ce localitate vine Efim Agachi?
— M-am născut în anul 1942, într-o familie de oameni simpli și harnici din satul Pelinia, raionul Bălți, actualmente raionul Drochia. Așa cum erau timpurile pe atunci, părinții mei munceau în colhoz. Tata era prisăcari, se ocupa de albine, iar mama la deal. Am o soră mai mare, care din păcate nu mai este printre noi și doi frați mai mici.
— Cum vă amintiți copilăria?
— Am avut o copilărie, în care munca, a fost pusă în cap de masă. În 1949 s-au format colhozurile, iar din 1950 am fost în câmp. Eu și frații mei, am fost educați prin muncă. Am mers la lucru de mic, ajutând-o pe mama, deoarece, era foarte bolnavă. Aveam cum se spunea pe atunci ”normă”, hectare de pământ, de pe care strângeam: porumb, floarea soarelui și sfeclă. Țin minte că dădeam și la stat din roadele obținute, se numea pe atunci ”zaim”.
— Ați fost un copil șotios? Ați luat bătaie în copilărie?
— Am luat o singură palmă de la tata, pentru neascultare. Când se terminau lecțiile de la școală, nu veneam acasă, dar iubeam să mă dau pe gheață, de unde veneam ud, rupt și înghețat. Tata, m-a preîntâmpinat odată și a doua oară deja nu a mai fost nevoie. Iar de la mama am luat o vărguță, la fel pentru o năzbâtie. C-am asta a fost toată bătaia mea din copilărie. În casa copilăriei mele, a domnit întotdeauna buna înțelegere, părinții nu s-au certat niciodată. Am fost mai mult educați de mama, pentru că tata, mai tot timpul, era la lucru, făcea ”trudo zile”, pentru ca noi, să avem de toate.
— Ați iubit școala? Ați fost un elev exemplar?
— Sunt elevul care nu a avut parte de primul 1 septembrie, deoarece pe atunci munceam strungar la stână. Fratele mamei, care pe atunci era student, a fost acela, care a insistat ca eu să merg la școală. Așadar, pe 7 noiembrie, mama m-a trimis la școală. A fost o perioadă complicată pentru mine, fiindcă colegii mei, deja știau a scrie, în timp ce eu abia mă învățam. Încetul cu încetul, m-am adaptat și chiar îmi plăcea la școală.
— Care erau obiectele preferate?
— Matematica îmi plăcea cel mai mult, literatura mai puțin. Prima mea carte citită, a fost scrisă de Ion Druță. Sincer, nu prea am citit în copilărie, deoarece nu aveam timp liber.
— După absolvirea școlii din sat, unde v-ați continuat studiile?
— Și aici fratele mamei mele, s-a implicat și m-a ajutat să depun actele la facultatea de inginerie și tehnică, de la Institutul Politehnic din Chișinău, actuala Universitate Tehnică. Au urmat doi ani, în care studiam și lucram concomitent, lucru ce mi-a fost de folos, pentru că ai mei de acasă, nu aveau posibilități financiare, să mă întrețină la studii. Am iubit munca toată viața mea. Nu mi-a fost frică să muncesc, nu am dat mâinile în jos, atunci când mi-a fost greu și chiar pot spune că munca, mi-a prins bine în viață.
— Cum au fost anii studenției?
— Eu fiind absolventul unei școli cu predare în limba moldovenească, am venit la studii, la institutul cu predare în limbă rusă. Primii doi ani, mi-a fost foarte greu, trebuia să cunosc toți termenii în limba rusă, dar ulterior am învățat și pot spune că am avut o studenție foarte frumoasă. Amintiri și colegi care mi-au devenit în timp prieteni de-o viață.
— Cine este profesorul cu care mergeți prin viață?
— Profesoara care m-a marcat în viața, este prima mea învățătoare.
— Prima zi de lucru?
— Prima zi de muncă, a fost în calitate de maistru în construcții la spitalul din satul Zăicani, raionul Rîșcani. Timp în care îmi apăr diploma și devin primul absolvent al Institutului Politehnic, poza mea, fiind publicată și în ziar. Urmează, funcția de șef de sector în construcție, la Rîșcani. În 1965 m-am căsătorit și tot atunci pe 14 noiembrie, merg și fac armata, un an. La revenire sunt angajat ca inginer. În 1971, vin la Soroca, în calitate de șef de colhoz, unde construim, Fabrica de porcine. Urmează funcția de vicepreședinte al Consiliului Județului Soroca, iar mai apoi, președinte a Consiliului Județean Soroca. Între timp, devin și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, de unde ies la pensie. Pe parcurs mi-am exercitat și funcția de deputat în Consiliul raional, dar și consilier raional Soroca. Am făcut parte din echipa partidului comuniștilor și mai apoi a partidului democrat.
— Ce este politica?
— În politică sunt implicat din 1999 și până în prezent. În viziunea mea, politica de astăzi, este foarte murdară. Pe timpul Uniunii Sovietice, era cu totul alt fel. Personal, niciodată nu am cerut funcții, întotdeauna am fost înaintat de partid, pentru meritele și rezultatele bune obținute.
— În Republica Moldova, la ziua de astăzi, avem politicieni buni?
— După mine, la ziua de astăzi, politicieni buni, nu avem. Un politician bun, trebuie să găsească limbă comună cu tot poporul, dar nu după culoarea politică. Pe vremea când dețineam funcția de președinte a Consiliului Județean, am primit ordin ca echipa, să activeze doar de pe listele partidului comunist. Sincer vă spun, n-am dormit trei nopți. La fel de sincer, sunt când tot în acea perioadă, am susținut toți primarii, indiferent de culoare politică, în a câștiga proiecte, unde una din condițiile finanțatorilor, era contribuția locală.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Agachi?
— De obicei, când copii erau mici, duminica, mergeam la o bunică și apoi la cealaltă, unde nelipsiți erau colțunașii și vorba bună. Astăzi suntem, doar cu soția, în doi. Fiica este în Soroca, dar are familia ei, feciorul este stabilit cu traiul la Chișinău, nepoții în Irlanda și Finlanda. Din păcate ne vedem rar, odată pe an. Mă bucur că nepotul cel mare, este în Soroca și cu el, ne vedem practic zilnic.
— La ce visați?
— Visez ca guvernarea să-și schimbe atârnarea față de oameni. Visez să fie susținute afacerile mici și mijlocii, pentru că, din păcate, la ziua de astăzi, rechinii trăiesc foarte bine, iar oamenii simpli, numără copeicile.
— Ce mesaj aveți pentru cititorii „ZN”?
— Le doresc să fie optimiști. Nu e bine ce se întâmplă astăzi. Trebuie să trăim bine, atât cu Uniunea Europeană cât și cu celelalte state.
