Apicultura necesită pasiune, grijă și investiții. Dacă în multe cazuri aceasta se transmite prin generații, Marin Dragomir este primul din familia sa, care a îndrăgit apicultura. Activând câțiva ani într-o companie care se ocupa cu procesarea și exportul mierii de albine mergea pe la apicultorii din țară, de la care a și îndrăgit această ocupație. Mai târziu a cumpărat câțiva stupi, ulterior mărind treptat numărul lor, ca astăzi să se regăsească în acest domeniu întreaga familie.
– La moment avem 262 de familii de albine culegătoare. Noi ne axăm doar pe tratamente naturale, evităm folosirea produselor chimice ca mai apoi acestea să nu apară ca reziduuri în miere. O problemă mai este și stropirea culturilor cu pesticide de către agricultori, ca urmare se poate întâmpla ca albinele să moară sau reziduurile de pesticide să ajungă în miere.
În timp tânărul antreprenor și-a lărgit activitatea, actualmente gestionează o companie amplasată în satul Ciutulești, raionul Florești. Activitatea companiei NECTAR•LUX constă în achiziția, procesarea, ambalarea și exportarea produselor apicole. Prestează și servicii de private-label.
– Loturile achiziționate sunt omogenizate pentru ca toată mierea să capete aceeași culoare și gust. Ulterior mierea este filtrată și ambalată în butoaie. Mierea produsă în stupina noastră este ambalată în borcane. O problemă cu care ne confruntăm acum sunt prețurile mici. La export prețurile au scăzut considerabil, nu putem face față concurenței la ceea ce se exportă din Ucraina. Noi tot înțelegem, dar este imposibil ca mierea să ajungă la preț de zahăr, ceea la ce s-a ajuns acum. E greu de explicat apicultorilor că nu exportatorii dictează prețurile, la moment noi am stopat activitatea companiei pe o perioadă de 9 luni deja, deoarece suntem și noi în pielea apicultorilor și înțelegem că prețurile nu sunt reale, pentru mierea polifloră prețul este de 25 lei, comparativ cu 50 lei cât era anul trecut. Produsele companiei NECTAR•LUX presupun miere certificată pentru copii și adulți. Produse testate și diversificate.
Întreaga gamă de produse NECTAR•LUX For Kids a fost creată în virtutea dorinței de a înlocui zahărul cu mierea în alimentația copiilor. Astfel au fost elaborate cupajele cu miere fructată care au făcut posibilă înlocuirea magiunurilor în alimentația întregii familii. Ciocolata a fost înlocuită cu mierea cu pudră de cacao “ ChocoLina”. Polenul crud conservat în mierea de albine este un supliment alimentar natural acceptat cu ușurintă de către copii.
În susținerea imunității au mai lansat recent și cupajele de miere cu mentă și lămâie liofilizată, miere cu cătina liofilizată și mierea cu ghimbir și lămâie liofilizată. Produsele Nectar Lux sunt 100% naturale, fără aditivi și fără coloranți.
Asortimentul de produse mai include și un set de miere Premium: Platinum (miere de salcâm), Gold ( miere de tei) și Silver ( miere multifloră).
Produsele companiei sunt vândute online, dar și în unele magazine din Chișinău. Totodată produsele sunt exportate în Italia, Franța și România.
Cristina Topală




















