„Succesul este aproape, trebuie doar ajuns cu mâna”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: administrator Centrul Dezvoltare ”Ingenioșii” din municipiul Soroca
Născută: 20 februarie 1985, în satul Rublenița, raionul Soroca
Carieră: 11 ani de activitate
Familie: soțul Ghenadie, feciorii Roman și Damir
Zodie: pești
Culoarea preferată:verde
Mâncarea preferată: peștele și fructele de mare
— Din ce localitate vine Maria Stepanyants?
— M-am născut în satul Rublenița, raionul Soroca, într-o familie de oameni simpli. Mama lucra la fabrica de confecții, tata – electrician. Am o soră cu zece ani mai mare, care este stabilită cu traiul peste hotarele țării și îi duc enorm dorul, ne vedem foarte rar. Casa noastră, se află lângă pădure, de asta pot spune că sunt un copil al pădurii. Aici ne petreceam tot timpul liber, iar vacanțele de vară erau pline de energie și tot felul de jocuri.
— Cum este să fii sora mai mică?
— E foarte bine să fii sora mai mică. Da, am fost copilul mai alintat, deoarece sora mai mare, făcea tot ce trebuia pe lângă casă. Dar pe când eram în clasa a IV-V, au apărut nepoțeii, copiii surorii mele și iată că eu, am fost deja dădaca lor. Ei erau sub supravegherea mea și activitatea mea de toate zilele, indiferent dacă eram în perioada anului școlar sau în vacanța de vară. Vreau să menționez că și astăzi sunt alintată, cei apropiați îmi zic ”Marusica”, iar atunci când îmi zic ”Maria” deja ceva nu e așa.
— Care erau jocurile preferate în copilărie?
— Nu am avut parte de multe jucării, așa cum astăzi au copii mei, unele cu folos altele nu, dar principala noastră joacă, era în pădure și se numea „căsuța”. Curățam o porțiune de pământ, improvizam mese și scăunele, iar farfuriile erau capacele de la borcane. Primăvara aveam o frumoasă tradiție, ca să colindăm pădurea și să găsim vestitorii primăverii, adică primii ghiocei.
— Este o diferență între copilăria de ieri și cea de astăzi?
— Da, din păcate, este. Poate că noi, nu am avut ce au copiii noștri astăzi, dar copilăria noastră era afară, era activă și colorată. Astăzi, copii stau în casă, legați de telefoane, televizor și internet, astfel mai puțin interacționând unul cu altul. De multe ori, îmi văd copilul cu semenii lui, ”socializând” cu telefoanele în mână.
— Ce amintiri vă leagă de anii de școală?
— Amintirea despre școală , mă duce prin clasele a IX-X, atunci când eram responsabili de organizarea diferitor activități. Am fost o clasă unită și implicată. Apropo am iubit istoria, dar nu a fost printre obiectele preferate. Profesoara mea, doamna Lidia, spunea că eu voi face pedagogie și voi reveni la școală, în calitate de profesoară de biologie. Printre profesorii prietenoși și memorabil se mai număra și Alina Catan, care astăzi este directoarea instituției. Sunt mândră că prezicerile, profesoarei mele, s-au adeverit. Am revenit la școala mea, doar că în calitate de profesoară de istorie, iar bunii mei profesori, mi-au devenit colegi.
— De ce profesoară de istorie?
— Punctul pe ”i” a fost pus de către părinți. Mama a fost cea care m-a ghidat și mi-a zis că ar fi bine să merg să fac pedagogie. Așa am ajuns la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, unde am depus actele la facultatea de psihologie, ca până la urmă să aleg pedagogia în istorie. Nu regret, fiindcă istoria îmi place și atunci când am cinci minute libere, aleg să le petrec citind ceva interesant, fie o știre, fie ceva din istorie.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost la 1 septembrie 2012, la Colegiul Tehnic Agricol din orașul Soroca, în calitate de profesoară de istorie. Cariera mea de pedagog, începe aici, unde am predat și filozofia. Chiar și astăzi mă leagă ceva sufletește de această instituție, fiindcă aici am mulți prieteni și cumetri. „Învăț pe tot parcursul vieții”, aceasta este deviză mea, care mă caracterizează, iar în acești zece ani de activitate, am participat la diferite instruiri, nu neapărat legate de predare sau istorie.
— Cum este să fii profesor în Republica Moldova?
— Este o profesie nobilă, iar oamenii care aleg să facă această meserie, o fac cu dedicație și dragoste, pentru că alt fel – nu merge. Un aspect mai negativ, ar fi totuși cel legat de salarizare. Nu este apreciată munca profesorilor, în țara noastră. Un profesor bun nu lucrează doar orele desfășurate în școală, ci 24 din 24 de ore.
— Sunteți o profesoară severă?
— Copii sunt cei care trebuie să se expună aici…Nu știu dacă sunt severă sau nu, dar cu siguranță sunt o profesoară corectă. Recunosc că în urma cursului de instruire din 2018, organizat de către Ministerul Educației, viziunea mea față de sistemul de notare a elevilor, s-a schimbat. Inițial eram mai severă, acum poate mai puțin. Pun note după merit și sunt mândră de elevii mei străduitori, îi pot menționa aici, pe cei din clasa V.
— Cum au apărut ”ingenioșii” în viața dumneavoastră?
— Centrul dezvoltare ”Ingenioșii” este activitatea mea de suflet. Ideea de al deschide la Soroca, mi-a venit atunci când revenită cu familia din străinătate, acolo unde am muncit o bună perioadă, copilul meu, vorbea sută la sută, limba rusă. Pe atunci cercuri de gen box și dansuri – erau, dar un centru de adaptare – nu exista. Iată de atunci am copt această idee și sunt fericită că am reușit să creez un centru care acordă servicii de alternativă copiilor și un suport părinților. Astăzi, pe lângă serviciile legate de dezvoltarea timpurie, limbi străine, centrul, oferă servicii educaționale și pentru copiii cu nevoi speciale.
— Cum este să fii mamă a doi băieți?
— Sunt o mamă fericită, care se bucură de realizările și succesele copiilor. Între feciorii mei, este o diferență de vârstă, de zece ani. Cu ei mă simt curajoasă, puternică și încrezută. Sunt o mamă bună, dar și severă, insist să fie respectate regulile familiei.
— Maria Stepanyants – soție?
— Pot spune că în familia noastră e armonie și încercăm împreună să facem față tuturor încercărilor. Mai ales că și soțul meu, este destul de implicat. Împreună reușim acasă, la serviciu, în activități, instruiri și la părinți, peste tot.
— Cum arată o duminica perfectă?
— Acum că tot e perioada vacanței, ar fi perfectă duminica, undeva departe cu telefoanele deconectate.
— Hobby?
— Perioada de refugiu, este un film bun, iar hobby sunt călătoriile. Îmi place să vizitez obiectivele turistice. Sunt cea care vine cu biletele în mână și cu inițiativa de a pleca undeva. Ador muzeele, m-a impresionat mult, Muzeul de Istorie Naturală din Berlin, Germania.
— Ce obiective turistice recomandați, cititorilor ”ZN”?
— În primul rând valorificarea patrimoniului din Republica Moldova. Avem multe locuri frumoase, care merită să fie vizitate. Un exemplu și descoperirea orașul Soroca.
— La ce visați?
— Nu vizez la ceva măreț și fantastic, vizez la ceva omenesc și pământesc. Să fim sănătoși în primul rând, pentru că soțul meu are o boală grea…sănătatea este lucrul cel mai important, să trăim momentul și să ne vede de realizări, pas cu pas.
— Sunteți o femeie fericită?
— Da. Am o familie frumoasă, o casă, un serviciu. Sunt o femeie împlinită.
— Un mesaj pentru cititorii ”ZN”?
— Să-și urmeze visul și indiferent de ce se întâmplă, continuați calea aleasă. Succesul este aproape, trebuie doar ajuns cu mâna.
