Rediul Mare este un sat din raionul Donduşeni. Deși denumirea localității ar vorbi despre un sat mare, nu este chiar așa, conform recensământului din anul 2014 populația este de 920 de locuitori. Distanța directă până în or. Donduşeni este de 9 km, iar până în or. Chişinău este de 191 km. Satul Rediul Mare a fost menționat documentar în anul 1773.
La cârma satului, se află Ludmila Harabari, care este la cel de-al doilea mandat de primar. De această data, echipa ”Ziarului Nostru” a aflat cum este viața la Rediul Mare, chiar de la primarul localității.
- Cum este viața la Rediul Mare?
Ludmila Harabari, primarul satului Rediul Mare, raionul Dondușeni ”Să spun că este aglomerată-nu, tristă- la fel nu… e frumoasă, iată cum este viața la Rediul Mare-frumoasă! Avem o localitate deosebită, liniștită, amenajată și cu oameni gospodari. Avem școală, centru comunitar, gradiniță, oficiul medicilor de familie, primărie, dispunem de toate cele necesare. În linii generale nu aș spune că e cel mai rău, dar mai avem încă mult de lucru.”
- Fiind la cel de-al doilea mandat de primar, ce ați reușit să realizați în acest timp pentru locuitorii de la Rediul Mare?
Ludmila Harabari, primarul satului Rediul Mare, raionul Dondușeni ”Dacă e să fiu sinceră, atunci când am venit în postura de primar, era mult de lucru la Rediul Mare, dar încet le-am luat la rând. Prioritar am pus copiii, așa cum se face și într-o familie. A fost implimentat cu succes un proiect la grădinița din sat. Proiect finanțat de Guvernul României, care a avut un buget de circa 2 milioane de lei, bani din care au fost reparate toate blocurile grădiniței de copii. Grădinița a căpătat un nou aspect, iar copii dispun de condiții foarte bune.
Tot atunci m-am gândit și la elevii noștri. În raion am fost primul primar care a unit două instituții, este vorba de grădiniță și gimnaziu. Pe atunci erau 66 de elevi care mergeau într-o școală, în care condițiile lăsau mult de dorit. Din motivul că aveam puțini copii, figuram pe lista de lichidare a instituțiilor de învățământ din raion. Pentru ai lăsa în sat, am reușit să-i transferăm în localul grădiniței de copii. Poate că nu a fost cea mai bună soluție, în schimb, copii nu mai înghețau în școala veche, nu înghițeau fumul sobelor și nu mai mergeau la veceu afară.
Un al obiectiv atins a fost și cel ce ține de localul primăriei, care era în fosta clădire a colhozului. Localul necesita o reparație, iar legal era o cota valorică a oamenilor. Așa primăria a ajuns în clădirea Oficiul Medicilor de Familie, la etajul doi. Au fost executate lucrări de reparație, am schimbat geamurile, acoperișul, am extins sistemul de încălzire, apeduct și canalizare.
Dacă am dispune de finanțe pe măsura ideilor mele, atunci Rediul Mare, s-ar face un cuib de rai. Îmi place mult să muncesc și să obținem rezultate frumoase.”
- Ce proiecte sunt implimentate la moment în sat?
Ludmila Harabari, primarul satului Rediul Mare, raionul Dondușeni ”La moment sunt în lucru două proiecte. Amenajarea unui teren de joacă, care va include topogane, scrânciobe, masă de șah, carusel, balansoare, în total 12 elemente. Este o realizare în comun cu GAL Ocolul Cubolta. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, a contribuit cu circa 200 de mii de lei, iar primăria Rediul Mare, cu circa 90 de mii de lei.Va fi un teren de joacă foarte frumos.
Al doilea proiect, ține de clădirea școlii vechi. Dorim să deschidem un Centru Comunitar cu servicii noi, pentru că la moment în sat activează centru comunitar de zi pentru copii aflați în dificultate, care se află în incita grădiniței de copii. M-am gândit că dacă eliberăm cele două săli, va fi mai mult spațiu pentru elevi. Este un proiect finanțat din Programul de Stat ”Satul European”. În cazul când spațiu centrului va fi extins, putem oferi servicii și pentru bătrâni. Costul proiectului este de 4 milioane 244 de mii de lei. Din aceste fonduri, va fi reparată clădirea și va fi procurat o parte din mobilier.
La moment centrul comunitar deservește 25 de copii, care după lecții, mănâncă un prânz cald, fac temele de acasă și au activități până la ora 16.00. Cheltuielile sunt suportate din bugetul local, de-acea bani pentru alte necesități nu prea rămân.
Bugetul local pentru anul 2023 a satului Rediul Mare, constituie circa 750 de mii de lei. Fondului Rutier, este de circa 210 mii de lei, care sunt redirecționați la plombarea drumurilor. Totuși, Rediul Mare, are drumuri bune și practic toate sunt asfaltate, acestea ne-au rămas drept moștenire, de la fostul președinte de colhoz, un om cu inimă mare și bun gospodar Nicolae Melnic. El a fost cel care a construit drumuri, magazine, punctul medical și grădinița din localitate.”
- Cum își câștigă existența locuitorii satului Rediul Mare?
Ludmila Harabari, primarul satului Rediul Mare, raionul Dondușeni ”Locuri de muncă la țară, nu prea sunt. Până nu demult activa un complex de vite, care la moment este într-o pauză de activitate. Da, locuri de muncă la țară nu sunt, dar de lucru este. Aici mă refer la lucru ce ține de construcția unei sere, de creșterea porcilor, vitelor, întreținerea terenurilor. Personal am mari pretenții la ajutoarele sociale, care au făcut oamenii să nu mai muncească, i-au dezvățat să o facă. A dispărut dragostea de muncă. Cunosc familii care se alimentează exclusiv doar de la magazin și asta e trist.”
- Cartea de vizită a satului Rediul Mare?
Ludmila Harabari, primarul satului Rediul Mare, raionul Dondușeni ”Muzeul din sat, Biblioteca Publică ”Mihail Dolgan”, începutul râului Răut, dar și parcul dendrologic Victor Dombrovschi. Din păcate la moment acesta se află într-o stare deplorabilă. De ani buni mă lupt ca parcul să treacă în gestiunea primăriei dar, nu știu de ce, nu se primește. Aici avem și un conac, înființat de generalul român Victor Dombrovschi. Parcul împreună cu conacul cuprinde 14 hectare. Aici sunt plantați copaci de diferite specii.
O carte de vizită a localității, pe timpuri erau și lăutarii de la Rediul Mare, care au dus faima localității în toată țara, dar și peste hotarele ei. Localitatea se mândrea cu 8 grupuri de muzicanți, cei mai vestiți fiind ”Banda lui Pechiuță”. ”
- Cum vedeți localitatea peste zece ani?
Ludmila Harabari, primarul satului Rediul Mare, raionul Dondușeni ”Aș vrea să o văd cu oameni… pentru că dacă omul dorește, își găsește rostul vieții unde este sădit. Cu regret la ziua de astăzi avem mahalale întregi, unde nu ai cui spune ”bună ziua”, au rămas doar case părăsite.
Dacă am fi optimiști, peste zece ani văd un sat frumos, cu conacul deschis și amenajat, cu mulți copii la grădiniță și la școală, cu iluminat stradal, cu drumuri reparte și cu mulți oameni, adunați la porți.”
Elena Celac




















