Ghindești – orașul la care visam de mic copil
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: primarul orașul Ghindești, Florești
Născut: 20 august 1961, în satul Domulgeni, raionul Florești
Carieră: 41 ani de activitate
Familie: soția Elena, fiicele Diana și Tatiana, patru nepoți și o nepoțică
Zodie: leu
Culoarea preferată: bej
Mâncarea preferată: mâncarea tradițională
— Cât de des purtați cravata?
— Cravata o port doar la evenimentele mai oficiale, adică rar. Este un accesoriu care mă incomodează, îmi place stilul clasic, doar că fără cravată.
— Fără cravată, cine este Mihail Bulat?
— Sunt un om comunicabil, onest, cinstit, îmi place disciplina și dacă am spus, atunci fac. Poate acesta este și motivul pentru care sunt la cel de-al patrulea mandat. De fiecare dată când îmi propun să fac ceva, până nu duc la bun sfârșit, nu mă las. Îmi place să las în urmă, lucruri bune, frumoase și să-i văd pe locuitorii orășelului meu, mulțumiți.
— Ce amintiri vă leagă de satul natal?
— M-am născut în satul Domulgeni, într-o familie de oameni simpli, buni gospodari, muncitori și senini la suflet. Tata a muncit toată viața la Fabrica de Zahăr, iar mama în colhoz. Am două surori mai mici. Atunci când părinții plecau la lucru, ne dădeau și nouă de lucru pe lângă acasă, responsabil fiind – eu. Mă mândresc cu familia mea, din păcate părinții nu mai sunt în viață, mama a decedat a
— Cum a fost copilăria pe ulițele de la Domulgeni?
— Am avut o copilărie foarte veselă și activă. Dacă e să fim sinceri, acum copii nu au copilăria atât de colorată, cum am avut-o noi. Aveam multe jocuri, pe care le și inventam , vara la scăldat, iarna în ”colțuni” de lână patinam pe gheața Răutului. Amintiri frumoase, iar cu vecinii, colegii de clasă ținem legătură și astăzi, în pofida faptului că trăim fiecare, în locuri diferite.
— O șotie făcută pe care nu o veți uita niciodată?
— Am făcut multe șotii, dar atunci când știam că am făcut-o, pe furiș intram în ogradă, luam căldările și fuga după apă la fântână. Atunci când mă vedea mama sau tata cu apa, deja pedeapsa era mai blândă. Șotiile erau mai mult copilărești, pentru că în general am fost un copil ascultător și cuminte.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— S-a mai întâmplat… mai mult de la mama. De fapt mama era cea care ne alina și tot ea, era cea care ne și pedepsea atunci când nu eram ascultători.
— În ce relație ați fost cu bunicii?
— O relație strânsă am avut-o mai mult cu străbunicul, adică bunicul mamei. Bunelul meu de pe linia mamei, a murit erou în războiul din 1945, mă mândresc că-i port numele. Așa a fost destinul ca să ajung și eu pe front în Afganistan. Chiar la un moment dat, mă gândeam că aș putea repeta, soarta bunelului.
— Ce amintiri vă leagă de războiul din Afganistan?
— Amintiri triste, de groază…aveam câte 18-19 ani. Am fost pregătiți din punct de vedere militar și știam unde mergem, a fost o perioadă foarte grea. Fiind tanchist, nu odată am călcat pe mină, am fost și atacat de multe ori. Am mulți prieteni decedați. S-a întâmplat așa că am salvat un prieten, care ulterior mi-a devenit și cumătru, dintr-un tanc care luase foc în urma atacului dușmanului. L-am scos rănit din tanc…și astăzi îmi spune că s-a născut a doua oară în ziua când l-am salvat. Zburau gloanțele din toate părțile. Astăzi sunt președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan, Florești.
— Să ne întoarcem la perioada cea mai frumoasă a vieții, la copilărie și să ne povestiți despre anii de școală. Ați fost un elev bun?
— Am iubit școală și am învățat ca băieții, pe bine și foarte bine. Obiectul preferat din școală, era istoria. M-am străduit să fiu un elev bun, ca la adunarea de părinți, mama sau tata, să nu tragă cu obrazul.
— Ce a urmat după anii de școală din sat?
— După ce am absolvit școala din sat, am mers la Colegiul Tehnic din Bălți, inițial îmi doream să fac o specialitate legată de radiouri, însă acolo pe loc, am fost convins de un profesor să depun actele, la specialitatea inginer mecanic. Această specialitatea mi-a prins bine în viață deoarece am activat timp de 25 de ani la Fabrica de Zahăr, unde am crescut în funcție.
— Prima dragoste?
— Dragostea adevărată am simțit-o pentru soția mea, atunci când m-am întors din armată. În acel an, în octombrie am jucat și nunta într-o zi frumoasă de duminică. Dacă ziua am jucat-o la mireasă acasă, seara la mire. Am respectat toate tradițiile, cu vornicei călare, cu legături, colacul și dezbrăcatul miresei.
— Cum arată o duminică perfectă în familia dumneavoastră?
— Duminica este perfectă, atunci când îmi vin copii și nepoții în ospeție de la Chișinău și Bălți. Facem frigărui și stăm cu toții la o vorbă bună.
— Ce semnifică orașul Ghindești pentru dumneavoastră?
— Ghindești este casa mea. De mic copil, visam să trăiesc în acest oraș. Astăzi sunt fericit, împlinit și mândru de faptul că trăiesc în orășelul Ghindești. Nu este nicăieri în lume mai bine ca în Gindeștiul meu.
— Cea mai fericită zi?
— Cele mai fericite zile au fost atunci când s-au născut fiicele, primul nepoțel, care acum în luna iunie împlinește 18 ani. Este un băiat bun, eminent și mă mândresc cu el.
— Cel mai trist moment din viață?
— Cel mai trist moment… atunci când am pierdut-o pe mama, în luna octombrie.
— Ce vă liniștește?
— Familia mea îmi dă o stare de liniște… o discuție cu nepoții.
— Hobby?
— Fotbalul.
— Sunteți un om fericit?
— Da, sunt un om fericit. Am o familie frumoasă, unită, ceea ce doresc la toată lumea, să-i aibă mereu în preajmă pe cei dragi.
