”Școala nu are vârstă, are amintiri și vis”, acesta a fost genericul activității organizate la Gimnaziul Roșietici, cu prilejul celor 55 de ani de la fondarea Școlii. La careul solemn au participat autoritățile raionale și locale, reprezentanți ai Direcției Generale Educație, profesori, elevi și părinți. Elevii gimnaziului au pregătit și un program festiv pentru cei prezenți.
La careul consacrat celor 55 de ani de activitate au fost prezenți și foști absolvenți, mai mult, printre aceștia s-au regăsit și absolvenți ai primei promoții, dar și dascăli care au activat în această instituție. Printre absolvenții acestei școli se numără și actualul primar al localității.
La moment instituția beneficiază de toate condițiile necesare pentru a desfășura un proces educațional de calitate, săli bine amenajate, laborator de informatică, sală festivă, sală de dans, centru digital și vestiare. Lucrurile frumoase care se fac în Gimnaziul Roșietici reușesc datorită implicării active a colectivului, elevilor și părinților, au precizat profesorii din instituție.
Odată cu aniversare celor 55 de ani de la înființare, evenimentul a fost marcat și de deschiderea unei clase în aer liber, proiect inițiat de Direcția Generală Educație Florești. Pe parcursul acestor ani, gimnaziul Roșietici a beneficiat de mai multe proiecte atât educaționale, cât și investiționale, care au contribuit mul la dezvoltarea instituției, a precizat directoare Gimnaziul Roșietici, Victoria Podubnîi.
În gimnaziul Roșietici activează 34 de angajați, 18 fiind cadre didactice. În instituție își fac studiile 164 de elevi din șase localități Ion Vodă, Roșietici, Roșieticii Vechi, Cenușa, Țâra și Rogojeni.




















