Am surprins-o pe Valeria Banu, eleva clasei a IX-a, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, s. Sudarca, raionul Donduşeni, într-o perioadă când și-a văzut copilăria cu ochii. Zic așa pentru că i-a închinat ei, copilăriei, o scrisoare. Adresatul se numește Grigore Vieru, venit din copilăria fiecăruia dintre noi.
Dialogul dintre noi a fost scurt. A vrut, pur și simplu, să își împărtășească cu noi gândurile care o frământă.
— Valeria, cum îți par aceste zile care prind culoare în acest start de an, am în vedere 2023?
— Ce să Vă zic? O perioadă am fost inactivă pentru toți cei ai casei, prieteni, adică așa, cel puțin credeau ei. Asta din cauza olimpiezilor, însă acum revin la normal. A sta cu nasul în cărți e o stare obișnuită pentru mine. Îmi place. Sunt o fire care se oprește cu greu în goana după cunoștințe. M-am pregătit de olimpiezi.
— Care anume?
— Plec la olimpiada republicană la franceză. Vreau să arăt că în Sudarca elevii adoră limba lui Victor Hugo.
— Prin ce s-au mai remarcat aceste zile de iarnă?
— Am făcut sigla Consiliului Elevilor liceului nostru „Mihai Eminescu”. Lucrasem mai mult timp. M-au măcinat mai multe idei, până la urmă am realizat o formațiune de figuri în diferite culori care simbolizează ideile, speranțele, avântul consilierilor.
— Care este cel mai măreț eveniment din iarna asta?
— Bine. Vă zic – eseul – Scrisoare pentru Grigore Vieru. Cu acest eseu am luat și locul 1 pe 14 februarie la Concursul Național ,,Scrisoare lui Grigore Vieru”.
— Să știi că mi-a plăcut foarte mult, m-a emoționat. Vrei să îl redăm în totalmente pentru cititori?
— Cu plăcere!
„Distinse domnule Grigore Vieru, Este foarte greu să trăiești printre oameni falși, care-ți zâmbesc, după care te trădează, însă viața este construită ca să trecem peste orice pagubă, de obicei, spun: „Nimic nu este imposibil” și totul este bine. Am crescut împreună cu poeziile, dumneavoastră, Grigore Vieru, am fost educată să apreciez arta poeților, compozitorilor, scriitorilor tuturor timpurilor, născuți atât în Republica Moldova, cât și în lumea-ntreagă. Un respect aparte vi-l acord dumneavoastră, fiindcă ați scris nu pentru faimă, dar ceea ce ați simțit cu adevărat, iar datorită sincerității, ați atins cele mai frumoase rezultate. Sunteți un poet, dar și o persoană demnă de urmat. Din frageda copilărie, v-ați prețuit mama, satul, bunica și Patria, observându-se aceste sentimente în majoritatea poeziilor. Ați dat o importanță deosebită lucrurilor cărora noi nici nu le-am atras atenția vreodată, însă pentru dumneavoastră erau un izvor nesecat de cunoștințe care vă inspirau mereu.
M-a frapat una din lucrări ,,Ștefan cel Mare”, deoarece pentru prima dată, am citit un catren simplu, scurt, dar plin de emoții și dragoste de țară. „Pe Ștefan cel Mare și Sfânt/Cânta-voi cu drag mereu./El este și fi-vă oricând/Icoana neamului meu.” Pentru un moment am crezut că sunteți în fața lui Ștefan cel Mare, ați discutat cu dumnealui, iar prin intermediul acestei discuții, ați creat acest catren unic și minunat.
Acum, mi-aș dori cel mai mult, ca părinții, buneii, animăluțele care m-au părăsit să reînvie, să discute măcar o clipă cu mine, să-mi deschidă ochii la greșelile pe care nu le-am observat, să mă îndrepte spre calea cea bună.
Pe baza poeziilor dumneavoastră, au compus melodii minunate compozitorii, printre care este și ,,Mi-e dor de tine, mamă”. În această poezie, v-am înțeles dorul de mamă, pe care nu o vom putea reîntoarce niciodată. Din primele versuri, am avut o presimțire că, dumneavoastră, după ce ați cutreierat lumea, ați revenit pe plaiurile natale, iar în primul rând, în casa părintească, care se întuneca de singurătate. ,,Cântecul ochilor” mi-aduce un spirit de păgubaș, deoarece ochii văzând foarte multe lucruri în viață, revin la locul de unde și-au luat zborul. Se reîntâlnesc cu florile, copacii, fiindcă precum Mihai Eminescu, dumneavoastră, în copilărie când cutreierați pădurile, totul parcă prindea mai multă viață. M-a impresionat imaginația manifestată, deoarece ați combinat frumusețea din sufletul mamei cu codrii, casa părintească, ce merită să aibă un locușor aparte în sufletul omului. Ați promovat nu doar dragostea de carte, mamă, Patrie, dar și de animăluțe, care reprezintă o parte din viața noastră.
Citind poezia „Lacrima”, am găsit unele calități care mă reprezintă: liniștite, îngândurare, fiindcă uneori, singurătatea este unica modalitate de a gândi logic, a acționa corect.
Într-o seară frumoasă de vară, mă uitam pe cer la stelele frumoase, iar de mâini mă strângea cu dor iarba. Uitându-mă la cerul înstelat, am început să intonez versurile scrise de dumneavoastră, Grigore Vieru:
„Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră.”
Am simțit o alinare frumoasă, fiindcă cu toate că sunt mulți ani de când ați decedat, ați mai rămas în inima noastră o stea nemuritoare. Pentru mine, Grigore Vieru mai trăiește! Să fi fost și acum în viață, sunt sigură că poeziile dumneavoastră, aveau să cucerească lumea-ntreagă.
P.S.: Vreau să vă zic un sincer „Mulțumesc” pentru copilăria magică pe care mi-aţi oferit-o, pentru poeziile calde și pline de viață!”
Elena Țîrdea-Spinei
