Tatiana Cojocari, eleva Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca, este o fire luptătoare și ambițioasă. Are planuri mari care i-ar colora viitorul, dacă s-ar realiza. Ei, dar, deocamdată, învață, iubește viața și întâmpină cu zâmbet orice răsărit de soare. Nu-i sunt străine micile pasiuni ale vieții care îi deschide calea spre succes. Această pasiune este dansul. Am cunoscut-o la o manifestare culturală. M-a impresionat chipul parcă venit dintr-o poveste: ochii mari, negri, expresivi, părul castaniu, mândră la port și la stat. O prind, de minune, culorile vii ale costumului național, floarea roșie din părul lung, frumos. Dintr-untâi am întrebat-o:
— De ce ai ales să înveți la Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu”?
— Am ales să învăț în Soroca din simplul considerent – ca să fiu mai aproape de casă. Nu am fost pregătită să plec prea departe de satul meu de baștină, de familie. După clada a noua a gimnaziului din Cotova, nu prea știam încotro să o apuc. Un timp chiar îmi făceam griji… Dar odată, am făcut o șezătoare în sânul familiei. Părinții m-au sfătuit, că ar fi bine să plec în Soroca, oraș al studenților. Se numesc Galina și Iurii.
— Ei au tangență cu arta?
— De fel! Tata e plecat la munci peste hotare, mama este casnică.
— Ai vreo soră, frate?
— Am o soră care studiază și ea la colegiu, căci am sfătuit-o eu să meargă pe urmele mele. Se numește Ana.
— Adică tu ești mai mare?
— Da! Eu sunt elevă în anul 4, ea este elevă în anul 2, specialitatea „Educație timpurie, calificarea educator”.
— Cum ai ajuns sa dansezi?
— Îmi place dansul și deja de trei sunt dansatoare în colectivul d-ei Nadejda Gorpin, care se numește „Nistrenii”.
— Colectivul e unul prosper și numeros. Și are priză la spectatori.
— Da! Am onoarea să activez într-un colectiv profesionist, pe bune. Noi suntem 12 perechi de dansatori, dar, ca și în oricare colectiv artistic, avem și persoane de rezervă.
— Ați mers în vreo deplasare de curând?
— În 2023 am fost deja in România, in Galați. A fost o excursie interesantă, fructuoasă și cognitivă. Acolo am vizitat universitatea „Dunărea de Jos”. Noi am vizitat universitatea, ca atare, și în scop artistic, de evoluare. Ne-am pregătit bine în ajun și am prezentat un mic concert.
— Ați făcut relații, pus bază pentru relații?
— Da! Sigur, ne-am făcut prieteni, am făcut cunoștință cu rectorul, profesori, elevi.
— Este și acolo un colectiv artistic, ori nu?
— Știți, nu am aflat. Am avut atunci alte interese și priorități.
— Ei tot sunt creativi?
— Am înţeles ca studenții de acolo sunt mai pasivi. Dar la nivelul de studii fac carte bine. Da, mai pot adăuga că sunt talentați, promovează folclorul, tradițiile și dau dovadă de dragoste de țară.
— Ai adus ceva de acolo drept amintire?
— Sigur, ne-am întors cu cărți, suvenire drept amintire. Am vizitat acolo doar universitatea si am vizitat un agricultor, care e foarte prosper.
— Ce ai sa faci după colegiu?
— Am un vis, care, sper, se va realiza – să plec la universitatea „Alecu Ruso” din Bălți. Dar viața e viață!
— Sora te susține?
— Sora apreciază tot ce fac eu, dar la anul, va merge și ea să danseze în colectivul nostru.
— Ai vreun obiect preferat?
— Cel mai tare îmi place psihologia generală din anul 1 și 2, mai cu seamă Psihologia vârstelor. Am studiat-o cu mare drag!
— Am observat că sunteți îmbrăcate pe vechi…
— Costume noi avem, chiar anul trecut au fost cusute. Sunt frumoase, chiar impresionează. Au fost cusute din banii alocați de Consiliul Raional Soroca.
Este o onoare pentru noi.
— Cu ce dansuri delectați spectatorii?
— În repertoriu avem sârbe, hore de la nord.
— Dansezi de mică?
— Am dansat în Cotova, în cercul de dansuri al școlii. În satul natal m-am dezvoltat creativ, pregătindu-mă din punct de vedere artistic.
— Îți doresc succese și realizarea tuturor viselor!
— Mulțumesc! Asemenea!
Elena Țîrdea-Spinei
