Satul Caşunca este o localitate din Raionul Floreşti. Este aşezat în partea de Sud a raionului, la o distanţă de 19 km de raion și 120 km de Chișinău. Denumirea satului provine de la numele boierului Ştefano Caso, care a adus pe acest teritoriu câţiva ţărani din satul Ghindeşti, în anul 1937. Până în prezent, oamenii de la Cașunca, sunt cunoscuți ca fiind oameni gospodari și cu o imină mare, aceștea mai sunt vestiți în întreaga țară, prin legumele gustoase pe care le cresc aici. Gospodarul satului, adică primarul, este băștinașul Bilenco Roman, pe care n-am ezitat să-l întrebăm, cum este viața la Cașunca.
Cum este viața la Cașunca?
ROMAN BILENCO, primarul satului Cașunca, raionul Florești. ”Viața la Cașunca este activă, oamenii muncesc, acasă, fără a fi nevoiți să plece peste hotarele țării în căutarea unui loc de muncă. Prin aceasta și se deosebește satul nostru de celelalte localități din Moldova. Majoritatea se ocupă cu serele, cresc legume.
Ce proiecte au fost, dar și sunt implimentate în sat?
ROMAN BILENCO, primarul satului Cașunca, raionul Florești. ”Sunt la primul mandat de primar, am venit în această funcție din 7 noiembrie 2019. Desigur, am avut un program electoral și din toate cele propuse, nu le-am reușit pe toate, fiindcă au apărut altele în cale. Totuși au fost făcute multe lucruri bune pentru sat. Având proiectul tehnic, de la precedentul primar, am implimentat proiectul extinderii apeductului, finanțat în prima etapă de Fondul Ecologic Național, iar în a doua etapă de Programul Național ”Satul European.” La moment urmează conectarea a o sută de gospodării la apeduct. Un alt proiect a fost iluminarea stradală, circa 95 de procente din localitate este iluminată, a mai rămas un km de stradă în beznă, care urmează să fie și el, iluminat. Un alt proiect, este și cel ce ține de colectarea deșeurilor solide. Proiect, în care sunt implicate satele vecine: Domulgeni, Prodănești și Ștefănești. Proiectul se numește ”Eu mă implic” și are ca scop, colectarea gunoiului de la gospodării. A fost creată și o Întreprindere Municipală, la Domulgeni, care a fost dotată cu o autospecială. O altă problemă a satului, sunt drumurile. Din sursele obținute din Fondul Rutier, am reparat circa 800 de metri de drum, iar Administrația de Stat a Drumurilor, a reparat din beton asfalt, 500 de metri de drum. Anul trecut, din bugetul local, a fost reparat acoperișul Grădiniței. Instituția este fecventată de circa 85 de copii și dispune de condiții bune. Pentru viitor ne propunem să amenajăm terenurile de joacă.”
Planuri de viitor?
ROMAN BILENCO, primarul satului Cașunca, raionul Florești. ”Pentru viitor ne propunem reparația Casei de Cultură, sau chiar reconstrucția ei. La fel ne dorim un Oficiul al Medicilor de Familie, care momentat este în incinta Grădiniței. Pentru acest lucru am depus un proiect și suntem în lista de așteptare în cadrul Programului Național ”Satul European.” Bugetul proiectului, fiind de circa 3 milioane de lei.”
Cum își câștigă bucata de pâine, locuitorii satului Cașunca?
ROMAN BILENCO, primarul satului Cașunca, raionul Florești. ”Locuitorii satului Cașunca, cum am spus și mai sus, muncesc mult. Lucru la pământ este anevoios, nu este ușor, dar oamenii se descurcă. Locuitorii dispun de terenuri agricole bine dotate, chiar și cu sisteme de irigare moderne. Majoritatea cresc legume, cu asta și se întrețin.”
Cartea de vizită a satului Cașunca?
ROMAN BILENCO, primarul satului Cașunca, raionul Florești. ”Cartea de vizită a satului Cașunca, este Biserica ”Sfânta Parascheva”. Locașul sfânt, are o frumusețe aparte și asta grație preotului și oamenilor din sat. Aici aduc mulțumiri, consăteanului Virgiliu Guței, pentru aportul oferit Bisericii, dar și pentru instituirea Muzeului Satului, care la fel a devenit o carte de vizită, a localității noastre. Cașunca se mândrește și cu ansamblul vocal de bărbați și femei. Nu în ultimul rând, cartea de vizită a satului Cașunca sunt oamenii care trăiesc aici.”
Cum vedeți satul Cașunca peste 10 ani?
ROMAN BILENCO, primarul satului Cașunca, raionul Florești. ”Peste 10 ani, văd un sat prosper, cu oameni frumoși și gospodari!”
DE VORBĂ DESPRE VIAȚĂ, CU LOCUITORII SATULUI CAȘUNCA.
ION STRIȘCĂ, locuitor al satului Cașunca. ”Viața de la Cașunca, nu e prea bună, cauza fiind sărăcia. Lumina, gazul, lemnele, cărbunii, totul e scump. Dar dacă e să vorbim despre autoritățile din sat, atunci primarul timp de trei ani, a făcut multe pentru sat. Ne mândrim cu așa primar.”
VICTOR ROMANCIUC, locuitor al satului Cașunca. ”Nu aș spune că o ducem rău, mai complicată cred eu, este viața de la orașe, iar la sate, lumea încă rezistă, important e să fie libertate și liniște. Actualul primar, a făcut multe pentru sat. Localitatea a fost iluminată, drumurile sunt reparate, apa avem, e bine.”
SVETLANA STROPȘA, louitoare a satului Cașunca. ”Viața la Cașunca, este așa și așa. Care muncește are, care nu… Primarul este bravo, își dă străduință, tare bine ar fi ca bugetul satului să fie mai mare.”
EUGENIA POLESCIUC, locuitoare a satului Cașunca. ”E bine de trăit la Cașunca. Satul este frumos și cu oameni harnici, iar autoritățile se străduie să facă condiții bune pentru săteni.”
MIHAI ROTARI, locuitor al satului Cașunca.”E și bine și mai puțin bine de trăit la Cașunca. Mai puțin bine, e din cauza banilor, care nu ajung în ultima vreme. Primarul mult se străduie pentru sat, avem drumuri bune, apă și iluminare.”
LEGENDA LOCALITĂȚII.
Cașunca a fost întemeiată în 1840 de către Ștefan Casso, român originar din Macedonia. De la întemeietorul satul provine și denumirea localității, inițial, ortografiată Cassovca – după cerințele țariste din acea perioadă. Ulterior, descendenții lui Ștefan Casso, în special fiul său Nicolae, au dorit să-și zică Cașu, iar denumirea satului s-a transformat din Cassovca în Cașunca. Ștefan Casso avea o moșie imensă care cuprindea satele Ciutulești, Băhrinești, Ștefănești, Roșieticii Vechi, Roșieticii Noi. Primii locuitori ai Cașuncăi provineau din Noua Suliță, dar e posibil că au venit și din Ghindești. Un grup de țărani au fost alungați de pe moșia Ghindești, deoarece au depus o plângere guvernatorului cu privire la nedreptățile moșierului Ivan Crușenvan. E foarte probabil că țăranii au fost primiți în noua localitate – Cassovca.























