În 2010 am avut o primă ocazie de a vizita frumoasa capitală a Banatului. Mă întorceam de la Viena împreună cu membrii corului „Orantis” de la Palatul de Cultură Soroca, care participaseră la Festivalul Internațional de Colinde, organizat de Primăria Vienei. Atunci cei din fosta Asociație Pro Basarabia și Bucovina ne-au plimbat prin Centrul istoric, apoi ne-au organizat o excursie cu autocarul prin tot orașul. „Mica Vienă” ne-a cucerit în câteva ore, așa cum aveau să ne cucerească toți cei care s-au ostenit de ne-au omenit cu buna găzduire. Atunci aveam s-o cunosc pe doamna Maria-Brândușa Șuhani, născută în Boian, Bucovina, care la vârsta de 4 ani, în 1944, s-a refugiat împreună cu părinții în România. Din acea clipă Brândușa (așa îi place s-o numim) a deschis un drum al prieteniei bine definit spre inima mea și a Veronicăi Chițan. În mai, 2018 drumurile noastre s-au reîntâlnit la Soroca. A îndrăgit-o pe Brândușa și fiică-mea, Viorica. În 2019 ne-am revăzut toate trei la Viena. Iar în acest noiembrie – la Timișoara. Am onorat invitația prietenei noastre de suflet, pe care o numim, sora mai mare. Fiica Viorica, considerând-o drept o adorabilă mătușă.
Intrare în baladă
Casă primitoare și caldă e locuința Brândușei. Suflet curat și fire veselă, om luminos de o cumsecădenie rară este ea. Pentru cele cinci zile de ședere la Timișoara a avut grijă la cei 82 de ani ai săi să ne facă un program în care să putem afla pe larg istoria vechiului oraș, ce mai păstrează urme vizibile ale diferitor culturi și de unde în 1989 a pornit Revoluția Română. Despre Timișoara aflasem atunci în prima noastră vizită că este un oraș cu cele mai bogate patrimonii culturale și arhitecturale din România. Dar atunci nu am avut ocazia să mergem la pas prin toate cele patru centre istorice, sau să ne spălăm cu drag pe suflet într-o sală de concert, ori să participăm la Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană. Dar să le luăm pe rând.
Concert simfonic excepțional
Așadar, în prima zi, cu sinceră admirație și încântare, am ascultat-o pe Brândușa. Povestindu-ne despre toate noutățile din Timișoara, despre cei doi fii, care sunt departe de ea –unul e în America, iar celălalt în Germania, despre nepoțelul ei drag Laurențiu – ne învăluia cu aceiași căldură sufletească dintotdeauna. Am stat cu dor și drag la povești și nici n-am observat când au trecut orele. Seara am mers la Filarmonică la un concert simfonic. Invitația ne-a făcut-o o altă doamnă cu suflet frumos, Zina Costin, cu rădăcini în satul Badragi, raionul Edineț, care ne-a fost ghid și gazdă de suflet în toate cele patru zile de hoinărit prin oraș. Concertul a fost extraordinar, avându-i ca invitați pe dirijorul Ruben Cazarian (Armenia/Germania) și pe talentatul violinist, Florin Iliescu. Florin are 34 de ani, s-a născut în București într-o familie de muzicieni și a început să cânte la vioară la vârsta de cinci ani. A plecat în adolescență în Germania, unde a studiat cu profesori de renume internațional ca Zakhar Bron, Christiane Edinger, Leonidas Kavakos, Frank Peter Zimmermann, Augustin Dumay, după ce acasă lucrase cu maestrul Ștefan Gheorghiu. În perioada studenției de la Universitatea din Lübeck, Florin Iliescu și-a cunoscut soția – de asemenea, violonistă – și a cântat prima dată în calitate de concertmaestru al unei orchestre. Era vorba despre Filarmonica locală, iar Florin avea doar 19 ani. În anii care au urmat, a câștigat experiență de concertmaestru la Orchestra Radiodifuziunii din Hamburg, la Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, la Opera din Frankfurt și la Orchestra Beethoven din Bonn. Iar începând din 2018 este concertmaestru al Orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt. Atât Florin cât și dirijorul au fost îndelung aplaudați. Îndelung aplaudată a fost întreaga orchestra.
Cu fascinanta muzică clasică în suflete și în gând ne-am întors în locuința Brândușei. Era o noapte caldă de noiembrie…
La pas prin Timișoara
A doua zi, ghidul nostru, draga Zina Costin, ne-a purtat pe la o parte din principalele obiective istorice și culturale ale urbei. Am pornit călătoria din Centrul Timișoarei, începând de la Palatul Culturii și până la Catedrala Mitropolitană. Zina ne spune că această piață se mai numește și Piața Victoriei, sau Piața Operei. Aici vedem concentrate atâtea clădiri frumoase cu o arhitectură deosebită, care mai păstrează urmele trecutului, ale arhitecților iscusiți, ce le-au dat viață. „Stilul majorității clădirilor este cel baroc- vienez. Iată de ce i se mai spune Timișoarei „Mica Vienă”. Dar sunt și clădiri în stil neo-bizantin”, precizează Zina, spunându-ne cum se numesc aceste Palate, transformate în restaurante, instituții sau magazine. Impresionantă este clădirea Palatului Culturii, care adăpostește astăzi Opera Națională Română și cele trei Teatre de stat: Teatrul National „Mihai Eminescu”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat ( o premieră în Europa). Aflăm de la Zina că initial clădirea avea exteriorul în stil renascentist, dar în anii 1880 și 1920 a suferit două mari incendii. După reconstrucție, stilul original s-a păstrt numai pe părțile laterale. Fațada și sala de spectacole s-au realizat în stil neo- bizantin.
Mergeam , admiram, contemplam, o ascultam pe Zina și mă minunam cât de bine cunoaște istoria orașului natal. (Are 66 de ani și a muncit de-a lungul vieții în domeniul social în calitate de kenetoterapeut) Multe lucruri ne-a spus despre Catedrala Mitropolitană, care impresionează atât prin arhitectura somptuoasă, ce îmbină stilul bizantin cu cel moldovenesc, cât și prin dimensiunile sale vaste. Cel mai înalt turn dintre cele 11 existente măsoară 83, 7 metri. Multe lucruri ne-a spus și despre Castelul Huniade ( Muzeul Banatului).
În Vechea Cetate sau Centrul Vechi am admirat Sinagoga – un monument architectural impresionant, Monumentul lui Decebal, Statuia Fecioarei Maria și a Sfântului Nepomuk, situat în Centrul Pieței Libertății. Apoi am mers în Piața Unirii, cea mai veche piață din Timișoara. Aici sunt concentrate o mulțime de obiective turistice. Printre ele Fântâna cu apă minerală din care am băut și noi, Domul romano-catolic sau Catedrala „Sf. Gheorghe”, Palatul Baroc, Monumentul Sfintei Treimi, Muzeul de Artă, Catedrala Ortodoxă Sârbă. Era sâmbătă seara și chiar am intrat în Catedrală ca să ascultăm Sfânta Liturghie. Ne-au impresionat cântăreții, care sunt împărțiți în două grupuri, de o parte și de alta a altarului.
Am ieșit din Catedrală și am mai admirat acest loc încărcat de istorie dar și Monumentul „Sfintei Treimi”,căruia i se mai spune Coloana Ciumei. A fost înălțat în anul 1740. Monumentul amintește de încetarea epidemiei de ciumă, care a bântuit în Banat între anii 1731-1738. Numai la Timișoara și-au pierdut atunci viața peste 1300 de personae.
Piața Unirii este foarte mare și este cea mai veche. Este unul din cele mai frumoase locuri din oraș. A fost botezată astfel în cinstea trupelor române care au intrat în cetate la 3 august 1919 când au instaurat administraţia românească, definitivând astfel unirea Banatului cu România. Am văzut în Piață o mulțime de terase, unde timișorenii și turiștii își petrec timpul liber…
Alte zile, alte locuri vizitate
Continuăm călătoria prin „orașul Florilor”, cum i se mai spune Timișoarei. Chiar și în ultima lună de toamnă florile continuă să înflorească și să împodobească orașul. Am văzut mulți trandafiri și alte flori, bucurând sufletul și ochiul trecătorului cu „corola lor de minuni”. Pornim de pe strada Iasomiei, din preajma Pieței Vechi din Calea Lipovei, unde își are Brândușa locuința, spre inima orașului într-o nouă zi caldă de noiembrie, dar cu cer acoperit. Ne asigurăm cu bilet de călătorie pentru toată ziua, căci, ne spune draga noastră însoțitoare, Zina Costin „vom merge și cu firobuzul ( așa i se spune troleibuzului în Timișoara), și cu tramvaiul, și cu autobuzul, iar biletul e valabil pentru toate. Dar mai mult vom merge pe jos, parcurgând străzi, străduțe, bulevarde pentru a cunoaște mai bine istoria și cultura orașului”.
Prin Bastionul Theresia
Vizităm Gara de Nord, după care ne oprim un pic în cel mai cunoscut loc din Timișoara- Punctele Cardinale. Urmărim de pe trotuar fluxul mijloacelor de transport. Foarte multe tramvaie, troleibuze frumos colorate circulă pe străzile orașului. Plimbarea noastră cu parfum de istorie și cultură a continuat în Bastionul Theresia. Pentru început am intrat în Muzeul celui mai mare caricaturist român – Ștefan Popa Popa Popa’s. Peste 200 de șefi de state și guverne au portrete realizate de acest fenomen al artei plastice contemporane. În muzeu sunt expuse caricaturi, fotografii, scrisori, documente şi distincţii importante ale caricaturistului, care a fost înscris în Cartea Recordurilor. În 1995 el a desenat în Franța 131 de caricaturi pe oră, devenind cel mai rapid caricaturist din lume. În același an a mai înregistrat un record – recordul mondial de rezistenţă, realizând 2.772 de caricaturi color în zece zile şi zece nopţi.
Tot în acest muzeu ne-am oprit în fața expoziției „Fondatori ai Școlii Medicale Timișorene”. Am avut o tresărire ușoară, când l-am văzut printre fondatori pe profesorul doctor Vladimir G. Bușilă, născut pe 2 august, 1906 în Târgul Edineț, județul Hotin, decedat pe 29 august 1978. Domnul doctor a condus Clinica de Boli Infecțioase din Timișoara, fiind fondatorul Învățământului și Școlii de boli Infecțioase din acea parte a țării.
Am ieșit din Muzeu și ne-am plimbat prin Cetatea Timișoarei. „Voi ce ați crezut că numai Soroca are Cetate? ”, glumește Zina și prinde a ne povesti că Bastionul Theresia este singurul bastion care a mai rămas din Cetatea Timișoarei din perioada când Banatul se afla în componența Imperilui Austriac. A fost renovat în perioada anilor 2008-2010. Până la reabilitare găzduia mai multe spații comerciale, restaurante, baruri, câteva expoziții permanente ale Muzeului Banatului, Secția de Enografie a Muzeului Satului Bănățean. În prezent, ne spune Zina, spațiile sunt folosite mai mult pentru activități culturale. Aici sunt câteva cafenele, coferării și vinoteci.
Prin zona întreprinderilor dispărute
După o mica pauză ne oprim în cartierul Elisabetin. Îl traversăm la pas. Aflăm că este un cartier istoric care a luat ființă imediat după plecarea turcilor între anii 1716-1718. Inițial se numea „Maierele Românești”. În 1896 cartierul ia numele actual. A fost dat în cinstea Împărătesei Elisabeta („Sisi”), soția Împăratului Franz Iosef I , si regina Ungariei, asasinată la Geneva. Este un cartier plin de clădiri istorice.
Un alt cartier prin care am mers la pas a fost Iosefin. Zina ne informează că la început a fost proiectat ca un sat de coloniști germani, ce se întindea de o parte și de alta a Canalului Bega. După a doua vizită în Banat, în 1773 a Împăratului Iosif al II-lea de Habsburg, cartierul a rămas să-i poarte numele. Aici se construiesc mori, fabrica de țigări, cea mai veche din România de azi, fabrica de pălării. Despre fabrica de pălării Zina ne-a vorbit la trecut. Căci această întreprindere care a fost o mândrie a Banatului și a Timișoarei, prin 2006-2007 și-a încetat activitatea. Așa cum și-a încetat activitatea și fosta fabrică de panglici din același cartier. Pe locul fabricii de pălării se construiește un complex de birouri, locuințe și spații comerciale. Mergeam la pas, admirând clădiri mai vechi și mai noi, case mici și case mai mari de diferite culori, amplasate în stil german. Așa am ajuns la Fabrica de Bere, cea mai veche fabrică de bere din România care a luat ființă în 1718 și care este în activitate până în prezent.
Râul Bega, clădiri, monumente, personalități istorice
Ne-am oprit pe malul râului Bega ca să admirăm frumusețea locurilor. O liniște se întindea până departe. Copacii de pe ambele maluri stăteau îngândurați, oglindindu-se în apa râului de culoarea unui lac adormit. Senini și cumpătați, ca și oamenii care treceau pe lângă noi, câțiva porumbei s-au apropiat parcă să ne salute. Pe râu plutea un vaporaș, iar Zina ne vorbea despre istoria acestul canal, care are o lungime de 114 km și leagă Timișoara de orașul sârbesc Titel.
După ce ne-am odihnit picioarele pe o bancă, admirând și contemplând, ne-am îndreptat spre podul care te duce spre Piața Maria și Pața Mocioni. Priveliștea de pe pod este fascinantă. Să tot stai, să tot privești, sufletul să-ți liniștești. Clădirile din această zonă au fost construite după 1890, când s-au ridicat interdicțiile militare, pentru că s-a considerat că cetatea Timișoarei nu mai avea importanță strategică.
Sunt foarte multe locuri memorabile în Timișoara – clădiri, monumente, biserici.
Zina ne-a dus pe o stradă, unde ne-am oprit în fața unei clădiri foarte frumoase. Este clădirea fostului han „Der Trompeter” („La Trompetistul”). Pe peretele clădirii se află o placă de marmură care dă de știre că în 1866, Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Române, în drum spre exil a poposit aici. Pe plăcuță e scris că fondatorul României Moderne a stat aici în ultima sa noapte pe pământ românesc. (Doar că atunci Timișoara se afla în Imperiul Austriac.) Familia domnească (Cuza cu soția și cei doi copii) a sosit într-o caleașcă la acest han de lux. Locuitori din mai multte cartiere ale orașului au venit să-l vadă pe domnitor.
Țin să amintesc că Alexandru Ioan Cuza, a fost ales domn al Moldovei în 5 ianuarie şi apoi şi al Ţării Româneşti în 24 ianuarie 1859. După o activitate diplomatică susţinută, în 1862, Cuza a obţinut recunoaşterea internaţională a statului unitar modern sub numele de România! Reformele instituite de Cuza erau menite să grăbească o apropiere de nivelul de viaţă occidental dar s-a lovit de rezistenţa forţelor politice conservatoare şi, după numai 7 ani de domnie, în 1866, a fost obligat să abdice şi să plece în exil. El a decis să se stabilească în Imperiul Austriac. În drum spre Viena, caleaşca sa s-a oprit la Timişoara de unde pornea linia de cale ferată, ce lega provicia de capitala imperială. Timişoara era primul mare oraş al imperiului, ca atare Cuza ar fi putut liniştit să se stabilească în oraşul de pe Bega. Dar pe 8 martie Alexandru Ioan Cuza a parăsit orașul şi până la finalul vieţii a trait în exil la Viena şi la Paris. S-a stins din viaţă în 15 mai 1873, în Hotelul „Europa” din orăşelul german Heidelberg, la vârsta de 53 de ani, suferind de mai multe afecţiuni.
Clădirea care a găzduit cel mai luxos hotel al Timişoarei a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. „La Trompetistul” era frecventat în special de persoane din înalta societate, conţi şi împăraţi. „Der Trompeter”, devenit apoi hotelul „Hungaria”, se află pe strada Eugeniu de Savoya.
„Cine a fost Eugeniu de Savoya?”- o întrebăm pe Zina. „A fost conducătorul armatei habsburgice, care la 18 octombrie, 1716 a eliberat Timișoara de sub jugul turcesc, ce a durat peste 160 de ani. În urma eliberării începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Prin colonizarea Banatului, Timișoara cunoaște o dezvoltare modernă rapidă, de factură europeană.” Pe Aleea Personalităților din Parcul din preajma Catedralei Mitropolitane aveam să-i vedem bustul, care a fost dezvelit la 3 august, 2009. Dar Zina a dorit să ne arate și Casa Prințului Eugen. Este o clădire cu două nivele, care a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1817 pe locul Porții Forforoza. Prin această poartă au intrat trupele austriece conduse de Eugeniu de Savoya, alungându-i pe turci. Mai târziu poarta a fost demolată, reproducerea ei se află deasupra intrării în clădire. Se spune că această casă a fost ridcată din cărămizile fostei porți. Deci, aici Eugeniu de Savoya nu a stat niciodată, dar este pe locul unde a fost poarta Forforoza. Casa a fost construită pentru a păstra vie memoria acelui eveniment istoric.
Alte pagini de Glorie și Lumină
Un loc de o impresionantă valoare culturală și istorică este și Parcul Central. Este o oază de liniște cu copaci seculari, covoare de flori, cu o mulțime de alei și cu Aleea Personalităților, care reprezintă un muzeu în aier liber, unde sunt așezate 24 de busturi de bronz. Aici vedem bustul lui Carol Robert de Antoniu, care și-a stabilit capitala la Timișoara, comandanți de oști, primari, medici, personalități ale culturii și științei. Adică personalități care au contribuit la dezvoltarea și prosperarea orașului.
Tot „răsfoind” prin mersul nostru la pas, pagini de glorie și de lumină, nu puteam să nu facem popas și-n locul de unde a pornit Revoluția Română din decembrie, 1989. Ne-am oprit pe strada Timotei Ciparu, colț cu Piața Maria în fața casei în care locuia pastorul reformat László Tőkés. Se zice că încercarea de mutare a lui din Timișoara a fost atunci scânteia ce a declanșat Revoluția Română. Am rememorat acele momente din 15 -16 decembrie, 1989, amintind cum regretatul poet Ion Monoran a urcat înpreună cu câțiva prieteni în tramvaiul 8 care venea dinspre gara de Nord și l-a oprit, blocând toate tramvaiele din intersecție. Lumea a coborât. În scurt timp acolo se adunase o mulțime de oameni. Atunci s-a auzit pentru prima dată strigătul „LIBERTATE!”… Zina a vrut să ne mai spună că tot în acest loc de unde a pornit revoluția din Timișoara în 1989, cu veacuri înapoi, în 1514 a fost executat Gheorghe Doja, conducătorul răscoalei țărănești a secuilor împotriva nobilimii maghiare.
În Timișoara sunt mai multe monumente înălțate în memoria eroilor Revoluției din 1989. Unul din ele este în Piața „Sf. Gheorghe”, o piață de dimensiuni mici, dar cu ecou în istoria orașului. De aici în anul 1869 a pornit primul tramvai din oraș, tras de cai. În Piață se află Statuia Sfântului Gheorghe. Monumentul evocă amintirea evenimentului din decembrie, 1989. Pe monument sunt încrustate numele unor copii martiri ai Revoluției din decembrie, 1989.
Multe au fost locurile vizitate în 5 zile de ședere în Timișoara, căci vechiul oraș are o mulțime de locuri emblematice. Cred că aș putea completa 16 pagini de ziar, descriind tot ce am văzut în acest oraș frumos și curat, cu o istorie bogată, cu străzi și piețe în renovare, cu foarte multe locuri pietonale, cu oameni deosebiți. Dar despre întâlnirile pe care le-am avut cu oamenii frumoși din „Mica Vienă”- într-un alt articol.
La finalul acestui articol vă mai ofer o singură remarcă:Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023. Și-a propus să devină un oraș în care excelnța culturală să primeze. Oricum din frumoasa călătorie, ce mi s-a oferit ca un dar ceresc, am înțeles că aici cultura întotdeauna s-a aflat la loc de cinste.
Nina Neculce
