Valentina Sochirca
Cuminte și exigentă, blândă și mereu atentă la dorințele elevilor, așa și-o amintesc foștii discipoli, așa o cunosc și elevii de azi pe Valentina Sochircă, profesoara de limba franceză din școala de la Dubna. A activat în această instituție aproape o jumătate de veac, a trecut prin transformările procesului de învățământ, deaceea poate spune cu certitudine, astăzi condițiile permit elevilor să învețe, nu ca pe vremuri, trebuie doar să fie dorință din partea copiilor și dăruire din partea profesorului.
O viață are omul, numai una, și s-o trăiești zădarnic e păcat
- Mama făcea tutun și ne trezea la ora trei, patru, și de m-ar fi lăsat sub o tufă, dormeam pe drum. Am învățat opt clase la școala din sat, apoi clasa a X-a am finisat-o la Stoicani. În una din zile, niște jurnaliști au venit la școală și ne-au pus o întrebare: Ce vrei să devii, cine te vezi peste 10 ani? Atunci prima dată am spus că vreau să devin pedagog, și le-am argumentat răspunsul: Fiindcă o viață are omul, numai una, și s-o trăiești zădarnic e păcat, auzisem undeva această frază și-mi plăcuse. Peste an am mers la institut, dar n-am reușit, am mers următorul an, și… norocul, același bilet. După răspuns, unul din membrii comisiei mă întreabă: Ei bine, ați venit la filologie, da scriți ceva? I-am spus atunci că scriu poezii și i-am recitat o poezie de dragoste. L-am văzut pe acel domn cu ochii în lacrimi, ca ulterior să aflu că trăise o dragoste neîmpărțită, și mi-a spus că am trecut. Am avut așa niște emoții, că atunci când am vrut să ies, nu vedeam ușa. Așa am devenit studentă, și am terminat cu diplomă roșie. Am început activitatea la Rezina, iar peste un an, am venit aici, în satul Dubna, unde doi ani am lucrat secretară la sovetul sătesc, iar ulterior am început a activa ca profesoară de limba franceză, pentru că am studiat-o și o cunoșteam foarte bine și “Jusqu’à aujourd’hui je suis professeur de français” și de artă plastică. Așa 48 de ani, din aceștia 15 ani după pensie. Important că sufletul mi-e tânăr, cu fizicul e mai greu…
Școala a fost viața mea
- Ajunsă la școală îmi treceau bolile, uitam grijile. Când am trecut pragul acestei școli erau condiții foarte grele, chiar grele, erau sobe, făceam focul, ieșea fum, uneori era așa un ger că făceam lecții de 20 de minute, pentru că și cizma era înghețată pe picior. Stăteam la lecții cu mănuși și căciuli. Dar de acum, ceva ani, școala e alta. E cald, copii sunt hrăniți, sunt condiții, acum e bine. Ți-e tot mai mare fericirea să vii la școală, să vezi fețișoarele astea dulci ale copiilor, frumușei, îmbrăcăței, noi eram cu mult mai diferiți. În copilăria mea, învățam în două schimburi și așteptam să vină sora de la școală, să-mi dea cizmele ei ca să merg eu în schimbul doi. Dar acum nu am să greșesc dacă am să spun, că elevii sunt mai îmbrăcați ca învățătorii. Așa că, astăzi e bine de trăit, de activat și de învățat. Acum, dacă v-aș spune că eu în 48 de ani, nu am îndrăznit nici o zi să vin la școală fără proiectare și ceva adăugător pentru lecție, poate nu mă ve-ți crede. Astfel, de fiecare dată vreau să mă înving pe mine, să fiu gata pentru orice oaspeți la oricare lecție, să fiu pregătită. Fostul director adesea întreba: Cine mă primește azi la lecție? Și de fiecare dată îi spuneam: Veniți la mine! Iar el îmi zicea: – Iar, tu? La tine am fost ieri. Un profesor trebuie întotdeauna să-și aranjeze toate lucrurile la loc, și ce trebuie de făcut azi, să nu lase pentru mâine. Întodeauna m-am condus după acest lucru, asta îți face viața mai ușoară.
Pasiune pentru vers
Prima mea învățătoare a fost Claudia Profirovna din satul Parcani, o femeie extraordinar de bună, o mamă. Datorită acestui fapt, din dragostea și stimă pentru ea am scris o poezie: Tu, cea dintâi! Așa am îndrăgit și pedagogia și poezia, așa am început a scri și primele poezii. În plus, le publicam și mai aveam 2 lei, 3 sau 5 lei, și asta era un adaos la salariu, și mă bucuram mult.
Schimbări bune, dar…
De-a lungul timpului, de când eu activez, s-au schimbat multe în procesul de învățământ, doar că nu cu toate sunt deacord. Mai aveam ora de diriginție, o oră când veneam în fața copiilor și discutam cu ei diferite probleme, planificam activități. Am mai spus-o de multe ori, dirigintele trebuie să aibă această oră, nu pentru a completa catalogul, dar pentru a fi mai aproape de elevi, pentru a comunica cu copiii. Deasemenea, nu sunt deacord cu faptul că limba franceză este de două ori pe săptămână, este o limbă străină, elevii au examene, ore de limbă maternă sunt în fiecare zi, și câte două ore pe zi, limba străină, atât de puțin. Limba străină trebuie vorbită pentru a o cunoaște, iar noi vorbim numai două lecții în săptămână. Schimbările în sistemul educațional au fost spre bine. Erau mai înainte ore de educație profesională, educație ecologică, dar fiecare profesor la lecția lui vorbește despre aceste lucruri, de ce să fie o oră specială. Pe lângă lecții ar fi bine să fie și anumite cercuri. Eu am avut cerc de teatru de păpuși, Doamne, câtă plăcere în ochii copiilor. Aici copii dezvoltau vorbirea și acel dar de a mănui păpușa.
Școala cere implicarea părinților
Elevii trebuie să învețe, dar nu le este dat tuturor să asimileze ușor materialul, deaceea m-am străduit mereu să-i atrag prin ceva. Copiii trebuie motivați prin diverse activități, spectacole, excursii, așa ca ei să vrea să vină la școală, trebuie de găsit la fiecare copil cheița lui, unul iubește să deseneze, el trebuie atras să învețe prin această pasiune, altul să joace teatru, să-i oferim această posibilitate. La copii le place să se manifeste, să facă ceva pe lângă carte. Odată atras într-o activitate, apare interesul, dorința, și încet, încet se atașează și de carte. O importanță foarte mare o are și conlucrarea cu părinții. Acest triunghi, profesor, elev, părinte, trebuie să existe. Iar părinte, nu înseamnă doar mama, tata trebuie să se implice. Cuvântul „tată”, are o greutate în fața copilului. De obicei la adunări vedeam doar mame, iar la o lecție am insistat să vină doar tații, atunci am abordat tema alcoolului, după aceea nu prea am mai văzut tații, dar am demonstrat că se poate. Chiar în ultima perioadă când făceam lecții online, la mine nu se întâmpla să nu i-au legătura cu copilul. Dacă acesta lipsea, sunam părinții, buneii, doar să văd că a învățat lecția, uneori de cinci ori pe zi predam aceeași temă, ca să ajungă la fiecare copil. Da, oboseam, dar seara eram fericită că am predat tema la toți copiii. Cine a vrut, a învățat și online.
Școala de acum patru decenii, cea care și astăzi o mai întâmpină zi de zi, i-a rămas la fel de dragă, iar dragostea pentru fiecare elev o motivează și acum să țină pasul noilor provocări, schimbărilor în procesul de învățământ, iar acest lucru îl confirmă și colegii:
- Nu am văzut un om cu o mai mare abnegație ca a doamnei Valentina. Străduitoare, îndrumătoare, întregul colectiv al gimnaziului “Veniamin Apostol”, am simțit nu o dată ajutorul dumneaei. Dăruiește elevilor tot ce poate, tot ce are, doar să-i vadă atașați de carte, -a menționat Valentina Moscalu, directoarea instituției.
