Prioritatea primordială a Poliției este siguranța și grija față de copii

0
140

În perioada 5 – 8 martie este desfășurată operațiunea specială Grija.

Scopul operațiunii fiind prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, traumatismului în rândul copiilor, infracţiunilor comise împotriva lor, dar și asigurarea securităţii copiilor în perioada minivacanţei de primăvară.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Soroca recomandă părinţilor/reprezentanţilor legali:

să-și supravegheze în permanenţă copiii pentru a evita cazurile de dispariţii, accidente de circulaţie și vătămări corporale din neatenţie;

să discute deschis cu copilul şi să-i spună ce trebuie să facă în situaţia în care se rătăceşte;

să explice copiilor că au voie să plece de la domiciliu doar cu permisiunea adulților şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;

să interzică copiilor să se joace în zonele aglomerate sau în adiacentul părţii carosabilului.

Recomandări pentru copii

Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător!

Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!

Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!

PUBLICITATE