(Satul Pârlița, raionul Soroca)
Cu mai bine de 5 ani în urmă participam la un frumos program folcloric în satul Pârlița, raionul Soroca. Ansamblul folcloric „Frunze de dor” marca 35 de ani de la fondare. Iar duminica trecută formația folclorică a sărbătorit 40 de ani de existență. Am onorat și de astă dată invitația, trăind frumoase clipe de revedere cu actualii membri ai formației, dar și cu o parte din cei pe care îi cunoscusem în toamna anului 1989, când colectivul serba împlinirea a 5 ani de activitate. Atunci realizasem un frumos și prim reportaj la Radio Moldova din viața colectivului. Cea care mă invitase este Larisa Vameș, fondatoarea ansamblului. Doamna Larisa deține Titlul de „Lucrător Emerit în Domeniul Culturii” și a stat în fruntea colectivului aproape 20 de ani. Ne-am revăzut și la sărbătoarea de duminică. Îi ascultam discursul în care a încercat să cuprindă cele mai relevante evoluări pe diferite scene, dar și problemele cu care se confruntau în acea perioadă, iar eu îi revedeam din amintiri așa cum au fost: tineri, frumoși, gata să învețe toate cântecele culese de la bătrânii satului. Erau mulți, cu gând senin și dornici de cântec: Maria Cojocaru, Toader Vameș, Grigore lozan, Nadejda Pirojoc, Larisa Vameș, Nina și Ion Rotaru, Vera Fornea, Maria și Ivan Ciumac, Tatiana Tisovschi, Cleopatra Spânu, Veronica Lozan, Tamara Bejenari, Verginia Dabija, Liudmila Rotari, Iulia Repeșco.
Povestea acestui frumos colectiv a început de la o șezătoare folclorică. Regretații Toader Vameș, Grigore Lozan și Maria Cojocaru au adus în scenă folclor autentic, care a prins la public. După șezătoare a apărut ideia de a crea un ansamblu folcloric, care să ducă mai departe cântecul popular. Era în iarna anului 1984. Din dragoste pentru moștenirea muzicală păstrată de înaintași, tânăra Larisa Vameș și-a asumat curajul și resposabilitatea să stea în fruntea ansamblului. Ușor–ușor s-a întocmit un repertoriu cu folclor muzical din sat. Și deoarece în repertoriu au fost incluse foarte multe cântece de dragoste și dor care încep cu „frunză”, „foaie verde” sau „frunzuliță”, colectivul a fost botezat „Frunze de dor”. Cap de afiș era cântecul „Foaie verde ca mohorul”. Prin Ordinul Ministerului Culturii nr. 278 din 6. XII.1993 colectivului i se conferă titlul onorific MODEL pe care îl poartă cu mândrie, dar și cu responsabilitate, până în prezent. Doamna Larisa nu a uitat de colegii de ansamblu trecuți la Domnul: Neobosita culegătoare și păstrătoare de folclor, Tamara Bejenari, care a stat în fruntea colectivului 15 ani, inimoasa cu sufletul plin de cântec Nina Rotaru; harnicii informatori Maria Cojocaru, Tudor Vameș, Grigore Lozan, Nadejda Pirojoc, Ivan Ciumac. Amintirea lor a fost cinstită printr-un minut de reculegere.
Am realizat reportaje radio și am scris texte de la mai multe evenimente organizate de-a lungul anilor de membrii formației. M-am bucurat să-i revăd duminică pe Ion Rotaru, Cleopatra Spânu, Tatiana Titovschi, Veronica Lozan, Clara Spânu, Iulia Repeșco, care acum nu mai cântă în ansamblu, dar care au venit cu drag la sărbătoare. Din cei care au fost la începuturi au mai rămas câțiva cărora sănătatea le permite să mai cânte: Maria Cazac, Ludmila Rotaru și Adelaida Pânzaru.
Ansamblul merge mai departe, s-a completat cu alte voci mai tinere. În prezent este condus de soții Zina și Valeriu Caldare. Valeriu, premiant a mai multor festivaluri raionale și naționale, deja de trei decenii este aici acompaniator. Repertoriul rămâne același, cu cântece de dor, de jale, de dragoste, de petrecere și voie bună, de cătănie, păstorești, cântece patriotice, muzică sacră, colinde. Cu un buchet de melodii din vastul lor repertoriu, „Frunze de dor” s-a prezentat în programul aniversar de duminică. A fost un concert la care au participat și membrii formației „Țărăncuța” de la Vădeni, interpretele de folclor Tamara Boboc Coșciug și Doina Prisăcari. Valentina Gâlcă de la Volovița a delectat publicul cu o poezie umoristică. Cireșica de pe tort a fost și de astă dată vioara tânărului viorist de la Bălți, Dragoș Pânzaru. Dragoș la vioară, acompaniat la clape de tatăl său Ianoș Pânzaru a abordat mai multe stiluri de muzică, interpretând cunoscuta melodie „Trenulețul”. La final Dragoș i-a felicitat pe artiștii din „Frunze de dor” și îndeosebi pe bunica sa Adelaida Pânzaru, căreia i-a oferit o îmbrățișare caldă și o frumoasă orhideie de culoare alba. Cu un mesaj de felicitare și un coș cu bunătăți a venit la ceas aniversar un fan al ansamblului – Grigore Coțaga.
Cum putea să treacă o aniversare fără Diplome, flori, premii bănești? Au venit să le înmâneze celor care au cântat în colectiv și celor care mai cântă, Șeful Secției Cultură și Turism, Grigore Bucătaru, vicepreședintele raionului, Iurie Tănase și primarul localității, Gheorghe Buzurniuc. Sărbătoarea s-a încheiat cu o Horă Mare în care s-au prins toți participanții. A fost o duminică frumoasă pentru tot satul, dar și pentru oaspeții veniți la sărbătoare.
Text și foto Nina Neculce







































