Cam de 11 ani soroceanul Radu Patraşcu circulă cu microbuzul pe ruta Soroca-Paris. El nu e un turist incurabil, ci o persoană ce transportă colete din Moldova spre Franţa şi invers. E un tânăr ce aduce la Paris dorul şi mirosul pâinii de casă, iar celor rămaşi aici, o ţâră de optimism în aşteptări de a se mai revedea cu cei dragi.
- Cât ţine drumul până la Paris?
- O zi şi jumătate. Am de parcurs 2900 kilometri prin 9 ţări europene. Drumurile sunt foarte bune, iar poliţişti foarte rar întâlneşti. Mai des la noi – de la vamă până acasă.
- E greu să suporţi emoţiile celor îndepărtaţi unii de alţii, când soseşte la destinaţie?
- M-am adaptat la sentimentul aşteptărilor, căci şi părinţii mei aproape 20 de ani au muncit în Franţa şi cunosc, ce-i aceea dorul de cei dragi.
- Cine şi ce trimit moldovenii „franţuzilor”?
- Majoritatea sunt părinţii celor plecaţi peste hotare, dar şi unele rude, unii prieteni. Acolo, la Paris, aşteaptă tot şi de toate ce e făcut acasă. De fiecare dată aduc câte 20-40 de colete de diferite dimensiuni şi cu diferite bunătăţi de la mama. Uneori şi lucruri confecţionate de copiii rămaşi cu buneii.
- De acolo tot nu veniţi cu „deşertul”.
- Aduc de toate ce nu găseşti aici, în Moldova. Haine, cadouri, dulciuri şi jucării, scule şi utilaje pentru meseriaşi, chiar şi materiale de construcţii. Vameşii îs mai buni cu noi, când intrăm în ţară, decât când plecăm.
- Sunt mulţi de-ai noştri în Paris?
- Cum a glumit preşedintele Franţei, nici în Moldova nu-s atâţia moldoveni, ca în Paris. De câte ori vorbesc cu ei, spun că le este dor de casă, dar situaţia îi obligă să mai muncească prin străini. Cu nerăbdare deschid pachetele şi ca nişte copii se bucură, printre lacrimi de cele primite. Nu o singură dată am văzut cum rupeau şi mâncau din pâinea coaptă la cuptor de mamele lor. Acea bucăţică de pâine întruchipează totul – şi ţara, şi casa, şi dorul de părinţi, de copii…
- Transportând colete şi pasageri, cred, aţi avut şi cazuri amuzante?
- Se mai întâmplă, ca cei ce duc vinul peste hotar „în burtă” se dau în eroi la vamă. Dar toate se termină cu pace. Am avut nu demult, un caz chiar amuzant. Când ne-am oprit la Paris, între bagaje a răsunat o bubuitură groaznică. Chiar ne-am speriat, ce o fi? Şi ce credeţi? O mamă a închis într-un borcan un cocoş fript, care până la urmă s-a „săturat” de călătorie. Am râs cu toţii – iată că a zburat cocoşul galic, simbolul Franţei adus din Moldova.
- Avem o rugăminte la Dumneavoastră, domnule Radu, de fiecare dată când vă întoarceţi în ţară, aduceţi măcar câte un moldovean acasă.
- Grea poruncă. Voi încerca, dar nu-s convins că voi reuşi.
Boris Todirel
PUBLICITATE
