Serghei Simacovschi din Petrenii Drochiei de profesie e mecanizator, referitor la pasiune e fântânar în a treia generaţie.
- Şi astăzi iau apă din fântâna săpată de bunelul meu. E clădită din piatră, în formă de con. Astăzi, însă, fântânarii cu hârleţ, cu ciocan şi daltă nu mai sunt solicitaţi. A venit tehnica, iar în sate se construiesc apeducte. E bine acest lucru, mai prielnic pentru lume, – zice fântânarul.
De câţiva ani el e la pensie. Fântâni nu mai construieşte. Dar în viaţa lui împreună cu Gheorghe Tizu au făcut peste 100. Adânci, până nu dădeau de un izvor puternic. Vreo 10 metri se adânceau în pământ negru şi lutos, apoi 5 metri îi treceau prin nisip şi încă vreo 2-3 metri băteau în piatră de stâncă. Era cea mai dificilă etapă. Însă tocmai din piatră ţâşnea izvorul de apă rece, cristalină.
Au fost şi cazuri când se prăbuşeau malurile, când izvoarele îi sileau pe fântânari să se ridice în sus. Însă lucrul nu-l făceau de mântuială, ca oamenii să-i pomenească de bine. - Fântânile le-am săpat nu doar cu mâinile şi uneltele necesare, ci cu sufletul, cu binevoinţă şi plăcere. Atunci şi apa e mai bună, mai rece, mai dulce, – afirmă Serghei Simacovschi.
Astăzi petrenenii au apă la robinet, din sonde. Dar păstrează în ogrăzi şi fântânile săpate de Serghei Simacovschi. Le pare rău să se despartă de ele, căci uneori le vine dor să bea o cană de apă din fântânile copilăriei lor.
PUBLICITATE
