„Te-am chemat ca să-ți spun privindu-te în ochi că de când am venit aici, încetul cu încetul,
dragostea mea către tine a început să se stingă.” „Dar eu credeam că m-ai invitat ca să-mi oferi inelul.”
O casă bătrânească care-i era tare dragă, stă vie în memoria lui. Închide ochii și o vede cel mai des cum arăta vara, scufundată într-o pădure de nuci verzi, cu miresme vii și amețitoare. E plin de amintirea acelor miresme, de acea casă cu pereții vopsiți în albastru care a adăpostit comori de duioșie. Iar din adâncul sufletului răsare chipul ei luminos.
O zărea de departe stând în prag, așteptându-l. Și el alerga cuprins de bucurie ca să-i prindă fața în palmele lui fierbinți și să-i șoptească la ureche acele două cuvinte mai vechi decât pământul -„te iubesc!” O simțea cum se înfiora, cum îi zvâcneau sânii mici și tari sub rochița albă de batist.
Zbor către cer
Cu vocea tremurând de emoție Ancuța striga: „Mamă, a venit Ionel, ne ducem să ne plimbăm prin grădină”. Veselă, ca vremea cea bună, stăpâna casei ieșea și le zicea cu duioșie: „Duceți-vă, hulubașilor că amu-i al vostru”. Cu ce bucurie se îndreptau ei spre cel mai bătrân nuc! Urcau în copac, imaginându-și că zboară către Dumnezeu. Cerul stătea încremenit deasupra lor ca o cupolă mare de biserică. Iar când se lăsa înserarea greierașii și foșnetul frunzelor înălțau o muzică cerească. În acele clipe trupurile lor fremătau, buzele le luau foc. Se simțeau atât de bine, atât de ușurei, încât li se părea că zboară, îndepărtându-se de pământ cât mai sus, tot mai sus. Așa treceau verile. Iernile cei doi iubiți, care se cunoșteau de mici și care au crescut cu poveștile buneilor și părinților Ancuței, stăteau mai mult în casă. Citeau, brodau, cântau, iar pe masă aburea ba un lighean cu plăcinte, ba o mămăliguță cu scrob, ba alte bunătăți. Ionel ține minte foarte exact muzica acelor seri. Mai adaug că a avut o copilărie și o adolescență foarte frumoasă, el fiind un copil răsfățat de părinți.
Dar a venit ziua când cei doi au plecat departe de casă și de copilărie. Ionel în America, iar Ancuța la București. Țineau legătura. Se vedeau aproape zilnic pe Skype. Schimbau între ei numeroase mesaje și fotografii. Relația lor continua să fie foarte intensă, însă înțelegeau și simțeau că energia pe care o transmiți pe viu nu se compară cu cea transmisă prin internet.
Zile minunate, pline de pasiune în orașul îndrăgostiților
În sfârșit, după cinci ani de despărțire fizică și-au dat întâlnire la Paris – orașul îndrăgostiților. Ionel studia în anul II la Medicină și a mers la un Simpozion Internațional de chirurgie estetică. Ancuța terminase deja facultatea de Stomatologie și luase admiterea la masterat. În orașul îndrăgostiților au avut parte de zile minunate, pline de pasiune. Ionel se făcuse și mai frumos, și mai arătos. Arăta cu totul altfel decât îl vedea pe Skype. Plină de farmec era și ea. Au savurat la maximum fiecare clipă. Ancuța aștepta să-i pună pe deget inelul de logodnă, dar el nici n-a adus vorba de căsătorie. Într-un moment când ea a început să vorbească despre planuri de viitor, el a întrerupt-o, zicând: „Să ne trăim frumos clipa! Până nu termin facultatea, nici un fel de planuri de viitor.” Cu aceste cuvinte s-au despărțit. Ea s-a întors la București, el-la Los Angeles.
„Eu credeam că m-ai invitat să-mi oferi inelul”
Ancuța iubea și aștepta. A susținut cu succes teza de masterat. La insistența părinților, cu Diploma postuniversitară s-a întors în Moldova. S-a angajat la muncă într-o clinică privată. Muncea și continua să aștepte. O așteptare febrilă de fată care se vrea măritată și care își dorește foarte mult un copil. Dar gândurile lui Ionel pluteau în alte sfere. A invitat-o pe Ancuța la sărbătorile de iarnă în America. Fata s-a dus cu sufletul la gură. Nu știa ce o așteaptă. Și-a găsit iubitul schimbat. Îi vorbea ca un străin și ea a înțeles că are pe cineva. Nici el n-a ascuns acest lucru. Chiar în prima noapte i-a mărturisit: „Te-am chemat ca să-ți spun privindu-te în ochi că de când am venit aici, încetul cu încetul, dragostea mea către tine a început să se stingă. Aici am întâlnit o fată din Letonia, care seamănă cu tine și care așteaptă un copil de la mine. Cu ea împart zilele și nopțile. Din tot ce-a fost între noi a rămas doar o umbră ușoară, care îmi mai învăluie câteodată inima…” „ Dar eu credeam că m-ai invitat ca să-mi oferi inelul”, a rostit tușind Ancuța ca să-și ascundă lacrimile și s-a frânt tristă pe pat, cum se frânge o floare firavă în grădină, secerată de-un vânt puternic. El s-a ridicat, a rugat-o să-l ierte și i-a întins un buchet de crizanteme și un plic cu câteva mii de dolari. Rănită până în adânc, nu a luat nici florile și nici plicul și n-a mai rostit niciun cuvânt. S-a închis într-o neputincioasă meditație și așa a stat până dimineața. Iar când s-a luminat i-a cerut lui Ionel un singur lucru, să o ducă cu mașina până la aeroport. Insistențele lui de a mai rămâne au eșuat și el n-a avut încotro, a condus-o la aeroport. I-a procurat bilet, strecurându-i pe neobservate plicul în geantă. Zborul era după masă. Ionel i-a propus să intre în restaurantul de pe aeroport ca să mai stea de vorbă, iar ea a refuzat, rugându-l s-o lase singură. Despărțirea s-a săvârșit domol. El a îmbrățișat-o, i-a sărutat mâna, ea l-a privit drept în ochi fără să-i spună vreun cuvânt.
O altă iubire o face fericită pe Ancuța, iar Ionel se simte tot mai nefericit
După câteva luni de zile de suferință, Ancuța s-a întâlnit în stradă cu Victor, un fost coleg de școală. Colegul, slab și pipernicit în anii de școală, se făcuse un bărbat foarte frumos. Era seducător. Îmbrăcat la patru ace, s-a arătat din prima plăcut la vorbă, cald și înțelept. Victor lucra la o bancă. Nu era căsătorit. Din ziua aceea a început s-o curteze pe Ancuța. Îi oferea cu ocazie și fără flori, cadouri scumpe, bijuterii. Prima noapte de amor a fost fierbinte, cu orgasme intense, cum nici nu se așteptau. În zori, când soarele încerca să-și deschidă pleoapa, Victor a cerut-o pe Ancuța în căsătorie. Au făcut nuntă mare și frumoasă într-un restaurant de lux cu lăutari vestiți și nuntași aleși pe sprânceană. La nuntă, în burtica mamei a jucat și fiul lor Doru, care a venit pe lume patru luni mai târziu. Ancuța povestește: „N-am crezut că am să mai pot iubi după despărțirea cu Ionel. Dar Dumnezeu e generos cu mine. Victor e unic, e special. Ne înțelegem dintr-o privire, dintr-un gest. Uneori e de ajuns doar o privire,care înlocuiește o mie de cuvinte. Îl admir când doarme, îi ador zâmbetul. Mă simt fericită și împlinită alături de el. Așteptăm al doilea copil. Dar nu același lucru se întâmplă și cu Ionel pe care îl păstrez în amintire. Zilele trecute am primit un mesaj de la el în care își exprimă regretul că a dat cu piciorul în dragostea curată care ne unea. Îmi scrie că adoarme și se trezește cu mine în gând, revede noapte de noapte casa părinților cu nucii din grădină și nucul în care ne avântam spre cer. Pentru el, zice, că eu rămân o rană deschisă mereu. Îmi cere din suflet iertare și mă roagă, dacă e posibil să reluăm relația. E gata să se întoarcă în Moldova pentru că acolo totul i se pare străin. I-am răspuns că deja e prea târziu. Trenul a plecat demult din gară.”
Nina Neculce
