Târgul Meșterilor populari „La Nistru, la mărgioară” a adunat sorocenii grămăjoară

0
306

Sorocenii au avut parte de o sărbătoare deosebită astăzi, 25 iunie. Doritorii au vizitat Târgul Meşterilor Populari „La Nistru la Mărgioară”, desfășurat  la cea de-a XI-a  ediţie și au participat la „Ziua Naţională a Portului Popular”, care a devenit o frumoasă tradiție la Soroca. Evenimentul a început Piața Libertății, unde toți cei prezenți s-au prins într-o horă a neamului, care a continuat cu o paradă a portului popular spre Cetatea Soroca.

Aici, în parcul din preajma cetății, meșterii populari au venit cu expoziţii, unde au fost prezentate prosoape tradițional, articole din fibre vegetale, lemn, piatră, ceramică, goblen lucrări de pictură şi altele, veselă din lut, sculpturi și desigur costume populare, toate expuse frumos pentru a-și demonstra măiestria profesională. Mai mult, cei prezenți au avut posibilitatea să vadă cum se țes prosoapele, procesul fiind demonstrat chiar de meșterul popular Veronica Damaschin din satul Rublenița, care de fiecare dată vine la acest târg cu cele mai frumoase prosoape țesute.  Aici a fost prezentat un master-class la împletitul fibrelor vegetale, ghidat de Lidia Manea, meșter popular la împletitul din lozie.

Evenimentul a fost deschis de către președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, urmat de mesaje de felicitare de către viceprimarul municipiului Soroca, Ghenadie Mînăscurtă, Consulul General al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, oaspeții din regiunea Cernăuți (Ucraina) și șeful Secției Cultură și Turism Soroca, Grigore Bucătaru.

Potrivit șefului Secției Cultură și Turism, Grigore Bucătaru, meșterii populari din diverse localități au venit la târg să-și prezinte meșteșugurile, iar evenimentele organizate la Soroca au ca obiectiv promovarea portului popular naţional, a meşteşugurilor artistice și a meșterilor populari care practică aceste îndeletniciri.

Președintele raionului, Veaceslav Rusnac a apreciat organizarea sărbătorii, menționând totodată că astfel, cei prezenți au posibilitatea să cunoască mai îndeaproape tradițiile străvechi și portul popular. Munca meșterilor populari și articolele, expuse la târg, au fost apreciate de către autoritățile publice, cu diploma Consiliului Raional pentru munca depusă.

Târgul a fost susținut de un spectacol muzical inedit, moderat cu mult har de Gheorghe și Tamara Șevciuc, cu participarea colectivelor artistice din raion și oraș și invitații speciali Gabriel Nebunu, Nătălița Munteanu și Costică Manole.

Totodată, și agenții economici au avut posibilitatea să-și vândă produsele, iar în zona parcului din preajmă, cei mici s-au distrat cu jocuri, animații și concursuri în orășelul copiilor.

Spre seară doritorii au participat și la un recital de muzică folk „Folk la Nistru” cu participarea interpreților  Anatol Rudei (Soroca, R.Moldova), Dana Florian și Irinel Varga (București, România), Dan Vană (Calafat, România), Adriela Bejenari și Folk-Grup „Basarabia” (Drochia, R.Moldova).

Evenimentul a fost organizat de către Secția Cultură și Turism a Consiliului raional Soroca în partenerat cu Primăria municipiului Soroca și filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

PUBLICITATE