Fără cravată cu Emilia Lopatenco

”Unica frumusețe pe care o cunosc, e sănătatea”

CARTE DE VIZITĂ

Funcție: șefa IMSP Centrul de Sănătate Drochia

Născută: 16 august 1960, în satul Mîndîc, raionul Drochia

Carieră: 44 ani de activitate

Familia: soțul Mihail, fiica Natalia, feciorul Serghei și două nepoate

Zodia: Leu

Mâncarea preferată: zeama

Culoarea preferată: albastră

• Din ce localitate vine Emilia Lopatenco?

M-am născut în satul Mîndîc, raionul Drochia. Am crescut și am fost educată de mama și bunici. Părinții mei care nu mai sunt în viață, au fost oameni gospodari, cu suflet mare și plini de omenie. Am crescut cu buneii, deoarece părinții au divorțat, lucru care m-a afectat toată viața. Am crescut doar cu mamă, dar am avut marea fericire, să cresc în dragostea buneilor, alături de fratele și sora mamei. Mai am o soră cu 11 ani mai mică, se numește Ana, îmi este foarte dragă și o iubesc mult.

• Cum este să fii sora mai mare?

Este frumos să fii sora mai mare. Cum am zis și mai sus, am crescut alături de unchi și mătușă, așadar toate responsabilitățile cădeau pe umerii lor. Noi am fost niște copii mai alintați, dar orcum aveam unele sarcini de făcut. Cum venea vara, noi aveam grijă de păscutul bobocilor și a puișorilor.

• Cum vă amintiți copilăria de la Mîndîc?

Copilăria este legată de casa bunicilor, de pe marginea râului Cubolta. Am avut parte de o copilărie colorată și activă, pe toloaca satului, unde eram mulți copii. Ne jucam ”de-a prinselea”, ”de-a războiul”, ”de-a v-ați ascunselea”. Iarna țin minte gerurile de atunci și zăpada mare. Toți ieșeam la săniuș, iar pe iazurile înghețate, patinam.

• Cum credeți este o diferență între copilăria de ieri și cea de astăzi?

E bine și acum, copiii au de toate și dragostea părinților este mai mare. Noi fiind copii, părinții puneau prioritar mai mult lucrul, pe noi, ne lăsau la fel muncind și nu aveau ei timp să ne alinte. Astăzi copiii au parte de mai multă afecțiune, atenție și dragoste, dar nu au copilărie adevărată, aceasta fiind umbrită de internet și telefoane.  

• Ați fost un copil șotios?

Făceam șotii, dar copilărești. Era destul doar o privire a bunelului și eu înțelegeam unde am făcut corect și unde nu. Țin minte atunci când mama mi-a cumpărat o mașină de cusut pentru copii, care îmi placea mult. Într-o zi, verișoara mea, mi-a stricat-o. Am luat o vărguță și cu ea, o tot petreceam pe vale, spre casă. Bunelul m-a văzut și mi-a luat vărguța. Am primit vreo două și mi-a zis că niciodată să nu bat pe nimeni.

O altă istorie care m-a marcat în viață, s-a întâmplat cu cireșile. Înainte nu erau pomi fructiferi în toată gospodăria. Iată că un cireș cu fructe coapte, era la vecina prietenei mele. Ca să ne facem treabă pe acolo, am luat sapa și de aici prășeam în porumb, dar de colo mâncam cireșe. Iată că s-a făcut seară, și vecina cu cireșile, de fața mamei, tare ne-a mai dogenit. Din acea zi, nu am mai luat o cireașă de pe copac străin și în general, dacă nu e al meu, atunci nu pun mâna.

• La școală, ați fost o elevă bună?

Școala din Mîndîc, pe vremuri, dar și acum, este considerată una dintre cele mai bune din raion. Am avut niște dascăli exceleți, nu pot să nu-l remarc pe profesorul de limbă și literatură română Rotaru Nicolae, dumnezeu să-l ierte. A fost un profesor iscusit, care a știut să ne altoiască dragostea pentru citit, pentru scris corect și frumos. Mi-au plăcut și profesorii de matematică și de fizică. Până în clasa a opta am fost o elevă eminentă.

• Cum ați ajuns să faceți medicină?

Ghidată de mama, după absolvirea școlii medii din sat, merg și depun actele la Școala Medicală pe care o absolvesc cu Diplomă Roșie. De aici am primit îndreptare la Universitatea de Medicină din Chișinău. Pe atunci îmi făceam studiile, dar și munceam pentru a mă întreține. A fost o perioadă grea pentru mine, cu gărzi de noapte, mă și căsătorise în primul an de facultate și fiica era cu noi. A fost interesant, cu multă muncă din greu, dar totodată a fost și cea mai frumoasă perioadă a vieții.

• Prima zi de muncă?

Prima zi de muncă a fost după Școala Medicală. M-am angajat în funcție de asistentă medicală, în secția de copii, din maternitate. Mi-au plăcut și îmi plac mult copiii. Îmi amintesc, erau 20 de copii în rând, unul plângea, altul tacea și de toți trebuia să am grijă. Am trăit emoții mari, deoarece eram responsabilă de soarta și de viitorul țării.

• Ce semnifică profesia de medic, pentru dumneavoastră?

Profesia de medic este una din cele mai nobile profesii. Este o meserie grea, deoarece în mânile tale este sănătatea și viața  unui om. Pe cât este de grea pe atât este și de frumoasă. Îmi place să ajut oamenii și să-i văd sănătoși.

• Medic sau manager?

Medic, dar din păcate am puțin timp de a le acorda pacienților, lucru care mult mă afectează și mă macină. Pe vremuri nu era posibil ca managerul să primească și pacienți, acum acest lucru este permis și este foarte bine. Medicina mereu evoluează, deaceia noi trebuie să cunoaștem baza, dar și inovațiile specialității.

• Cum arată o duminică perfecță în familia dumneavoastră?

Am învățat-o de la bunei. Duminica mergeam la biserică după care toți grămăjoară ne întâlneam la bunei, la o masă mare. De când ei nu mai sunt, după biserică mergeam la mama, acum că nici mama nu mai este… după biserică merg într-o mică călătorie. Îmi place să explorez noi locuri în Moldova. Urc în mașină, sun o prietenă și mergem în călătorie. O duminică perfectă mai este atunci când nepoțele vin în ospeție.

• Emilia Lopatenco-soție?

Ca și soție poate uneori sunt mai severă, dar în schimb soțul este foarte blând și aici cumva ne combinăm și facem un echilibru. Suntem o familie, unde domnește încrederea și dragostea. În familia noastră, având și o gospodărie, nu am împărțit niciodată lucrul la doi, dacă am putut am făcut eu, dacă a putut a făcut soțul. Ne ajutăm în toate.

• Emilia Lopatenco-mamă?

Ca mama sunt împlinită, am doi copii, o fată și un băiat. Fata este căsătorită este stabilită cu familia la Chișinău, mă bucur de două nepoate de 15 și respectiv 4 anișori. Durerea mea de mamă, este legată de faptul că feciorul a plecat acum 17 ani în SUA și de atunci nu l-am mai văzut. Comunicăm, ne vedem la telefon, discutăm, are un job bun, încă nu este căsătorit, mă bucur de rezultatele lui…însă îl aștept acasă.

• Emilia Lopatenco –bunică?

Dacă cu copiii am fost sevără și am avut cerințe mari de la ei, atunci cu nepoatele, este cu totul altfel. Îmi place să le alint, împreună cu nepoatele plecăm la odihnă, suntem buni prieteni.

• Emilia Lopatenco -manager?

Lumea spune că toți se tem de mine, dar niciodată nu am dat cu pumnul în masă. Mă aflu în postura de manager deja de nouă ani, timp în care fac naveta Drochia –Dondușeni, deoarece locuiesc acolo. De la început a fost greu, dar am reușit. Ca manager sunt obiectivă, corectă și îmi place ca fiecare să fie responsabil de munca pe care o are. Mă strădui să fiu la egal cu echipa, fiindcă sunt și eu medic de familie și cunosc foarte bine situația. 

• Dondușeni sau Drochia, care este orașul de suflet?

Drochia. De când am absolvit facultatea, mi-am dorit să activez la Drochia. Se spune că visele se împlinesc, iată că acum nouă ani în urmă, câștig cu succes concursul pentru ocuparea funcției vacante de șef al Centrului de Sănătate Drochia.

• Hobby?

Îmi place să gătesc, să cresc flori, am casa și grădina plină cu flori și îmi place să călătoresc.

• Scopul vieții?

Ca femeie mi-am atins scopul. Mă bucur de familia mea, care este puternică și frumoasă. Am lucrat și cunosc sistemul de sănătate de la prima treaptă, de asistent medical și până unde mă aflu acum. Am sădit un copac, am construit o casă, o fântână și am crescut fecior și fiică.  Scopul vieții mele este ca să las o urmă pe pământ. Idei și gânduri bune, am multe.

• De Ziua profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului, ce vă doriți?

Îmi doresc ca lucrătorii medicali să fie apreciați la justa valoare și să fie stimați de conducerea de vârf a țării. Îmi doresc salarii majorate pentru ei. Pentru medicii de familie, mi-aș dori să le fie simplificată activitatea deoarece au multe sarcini pe umeri. Le doresc la toți, sănătate, să avem capacitate și posibilitate să activităm și încontinuare.