Primarul mun. Soroca, Lilia Pilipețchi, împreună cu reprezentanții GIZ, a vizitat toate instituțiile de educație timpurie unde au avut loc lucrări de reparație în cadrul Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”. După verificare a fost semnat și Actul de recepție a lucrărilor. Reprezentanții proiectului au dat o înaltă apreciere felului în care a fost implementată cea de-a două etapă a proiectului. La rândul său, primarul Lilia Pilipețchi a mulțumit companiei care a executat lucrările și reprezentanților GIZ pentru colaborare și susținere. Amintim că, la prima etapă a proiectului grădinițele au fost dotate cu mobilier și tehnică de uz casnic. Potrivit Serviciului de presă al primăriei mun. Soroca, în cel mai apropiat timp, instituțiile de educație timpurie vor organiza și deschidere oficială a grupelor după reparație.






