Octavian Nogai: Avem producție bună, păcat că nu avem unde o realiza

0
103

În contextul fluctuațiilor pieței, unii agricultori se văd nevoiți să își adapteze strategiile pentru a rămâne competitivi. Printre aceștia este și Octavian Nogai, un agricultor dedicat din satul  Căprești, raionul Florești, care în ultimii ani a făcut o schimbare în activitatea sa agricolă. De la cultivarea cerealelor, Octavian a decis să își îndrepte atenția către legume. Octavian povestește că decizia de a trece la cultivarea legumelor a fost una necesară.

  • Am observat că prețurile cerealelor au devenit tot mai imprevizibile și mai jos decât costurile mele de producție. În plus, condițiile meteorologice extreme din ultimii ani au afectat și randamentele. Așa că am început să caut alternative care să îmi ofere un profit mai stabil și să îmi protejeze investițiile. Facem grădină al treilea an. Anul acesta am plantat 7,5 hectare de ceapă. Cultura se dezvoltă normal, acum  luptăm cu seceta, așteptăm roadă bună, sperăm să avem și unde o realiza. Toate lucrările se fac mecanizat, cu excepția recoltării și aici întâlnim probleme, deoarece nu avem brațe de muncă, susține producătorul agricol.

Pe terenurile agricole din GȚ „Nogai Octavian” astăzi se regăsesc asemenea culturi ca roșiile, vinetele, ceapa, ardeiul dulce, gogoșarii, mai mult, anul acesta Octavian Nogai a decis să cultive mai multe hectare de pepeni verzi.  Deși câmpurile sunt pline cu produse calitative și ecologice, agricultorul întâlnește probleme precum lipsa forței de muncă și dificultățile de a găsi o piață stabilă pentru produsele sale pe plan local.

  • Pepenele verde se crește mult mai ușor, mai ales comparativ cu ceapa. Avem recoltă bogată și frumoasă, sunt gustoși, dulci, ecologici. Primii pepeni verzi au fost sub acryl și am mai prins prețul, dar dacă ies toți la vânzare, nu mai avem preț. Nu avem loc pe rafturile noastre și nu avem brațe de muncă, în rest noi facem tot ce depinde de noi, îl creștem, dormim în câmp, aici ne trezim, – mai adaugă agricultorul.

În tot ce își propune să facă nou, sau să implementeze, producătorul agricol are parte de consultanță din partea Direcției Agricultură și Alimentație, ori de câte ori apelează.

  • Agricultorul are o experiență de câțiva ani de când practică cultivarea legumelor. Este un om care primește satisfacție de la ceea ce face. Culturile se dezvoltă destul de bine, promit o roadă bogată. Ardeiul dulce, vânăta și roșia, sunt un anumit soi de culturi cu o dezvoltare ca la carte. Roada muncii îi bucură pe ei și ne bucură și pe noi, – precizează Veaceslav Tocan, șeful Direcției Agricultură și Alimentație Florești.

În total, agricultorul deține în satul Căprești 147 de hectare de terenuri agricole. Doritorii de a cumpăra de aici produse proaspete de calitate, pot apela la telefonul 078548299.

În ciuda provocărilor semnificative cu care se confruntă, Octavian Nogai rămâne dedicat activității sale de a produce alimente sănătoase și de calitate. Prin investiții și multă muncă el speră să depășească dificultățile actuale și să contribuie la susținerea unei agriculturi durabile și prospere în comunitatea sa.

PUBLICITATE