„Să încercăm să fim mai sinceri, să dăruim bunătate celor din jur”
”CARTE DE VIZITĂ”
Funcţie: directoare LT „Constantin Stamate”, com. Ocnița
Născută: 5 iulie 1978
Localitatea: c. Ocnița
Zodia: Rac
Familie: soțul Alin, fiul Cătălin
Calitate apreciată: Sinceritatea și bunătatea
Mâncarea preferată: Sarmalele
Pornirea în viață
M-am născut în satul Ocnița, raionul Ocnița, într-o familie de oameni simpli. Tata a lucrat în colhoz, mama la uzina de conserve din orașul Ocnița. Fiind încă mică, dorința mamei era ca eu să devin profesoară. Pe parcursul activității, am lucrat în calitate de director adjunct pentru educație în școală, iar mai târziu am participat la concurs şi actualmente deja de circa 13 ani sunt în calitate de director a acestei instituții. Am activat doar într-o singură instituție, și îmi iubesc profesia, nu regret că mama m-a îndrumat să devin profesoară.
Chiar și diriginta, doamna Xenia Cotea, Dumnezeu să o odihnească, dumneaei a fost profesoară de istorie, de la ea am luat dragostea pentru această meserie pentru că din start a zis că, tu trebuie să fii profesoară, asta deși eu inițial mi-am dorit să fiu medic.
Studii
După clasa a noua am mers la Colegiul de medicină din Bălți și câteva puncte nu mi-au ajuns pentru a trece. Am venit acasă și eu fiind una la părinți, tata a zis că, lasă să mai crească, o să mai învețe clasa a XI-a și o să mai vedem ce o să mai vrei. Acum încă e tinerică să se ducă așa devreme de la noi. Și desigur că deja au trecut anii și am absolvit unsprezece clase și s-au schimbat toate regulile de joc. Am devenit profesoară de istorie și sunt și până astăzi. Nu regret, chiar îmi place meseria pe care o profesez.
Sfaturi de la părinți
Mama, Dumnezeu să o odihnească, din păcate nu mai este, mereu mi-a zis: Să fii om în viață!
Tata mi-a zis: Cum îți așterni așa ai să dormi. Am preluat de la ei bunătatea, nu în zadar sunt în această funcție de atâția ani de zile. Nu am avut nici un conflict în colectiv. Am un colectiv tânăr, frumos și nu a plecat nimeni de la mine.
Mențin colectivul și de multe ori mă gândesc poate nu trebuie să fiu așa, poate trebuie să fiu și un pic mai dură. Dar așa sunt educată.
Copilărie în adevăratul sens al cuvântului
Noi am locuit într-o mahala, unde locuiesc și acum în casa părintească. Am fost într-o mahala vreo 15 copii. Eu astăzi, de exemplu, nu văd la copilul meu acea copilărie. Astăzi este deja diferit. Noi aveam păpuși, noi ne jucam, făceam nunți, ne măritam, ne însuram, ne botezam păpușele. Adică era o copilărie, copilărie. Din păcate, astăzi noi nu vedem asta la copii. Sunt în mahala copii, dar ei nu știu să se joace, păcat că nu știu…
O șotie
Era o colegă de-a mea, o vecină și mergeam în mahala la bunica, unde aveam un moș. Moșul, lucra la pădure și ducea lucrătorii. Dacă știți înainte, erau mașinile celea cu “brizent” cum se spunea pe atunci, care duceau lucrătorii. Noi, fetele și băieții care eram din mahala, am făcut un cort din ea. Am tăiat ferestre, am tăiat ușă, am pus perdele și tot așa mai departe. Când venise moșul și ne văzuse… nu-i venea crede. Până la urmă a schimbat tot “brizent-ul” de pe mașină.
Noi copiii, eram obișnuiți pe atunci să ne împărțim așa, dintr-o bucățică, dintr-o prăjiturică, toți, simplu. Nu ne mai temeam că o să ne îmbolnăvim, că o să ne molipsim.
Pasiuni
Acasă cel mai mult mă regăsesc în grădina cu multe flori, fiindcă eu chiar am flori multe, am grădinuță și iubesc să mă aflu acolo.
Când poate am ceva pe suflet sau când chiar mi-e greu, am eu două parcele de grădină, de flori, de arbuști, eu acolo mă regăsesc în acele locuri.
Întâlnirea cu soțul
Întâlnirea cu soțul nu a fost una din cele mai plăcute, pentru că soțul meu era medic în secția de reanimare, unde eu eram după operație, la vârsta de 19 ani. Mama voia să stea cu mine, iar soțul i-a zis mamei să meargă acasă, că o să aibă el grijă și chiar a avut. Ulterior el a plecat, și noi o perioadă de timp nu ne-am văzut.
Pe urmă, a revenit și eu fiind diriginta unui băiețel, băiețelul nașilor noștri acum, soțul meu a venit din Portugalia și s-a dus la moșul lui și a întrebat ce fete mai sunt prin sat, ce mai este nou și nănașa cu nănașul îi zic: Ei, să vezi ce fetiță avem noi, diriginta lui Jănel.
L-a condus pe soțul meu la mine, era pe 8 noiembrie, noi am făcut cunoștință mai bine și în ianuarie chiar ne-am căsătorit.
Este un soț foarte bun, foarte muncitor, iubește foarte mult să muncească, să aibă, să agonisească, să adune. Suntem deja aproape 25 de ani împreună și nu regretăm nimic.
O duminică perfectă
Mămăliguța de obicei, duminica mai fac un pește, mai fac o mămăliguță și ne odihnim, pentru că, pe parcursul săptămânii suntem la serviciu. Putem să ieșim la o înghețată, putem să ieșim la o pizza, dar, în general mai mult în familie.
Experiența de peste hotare, călătorii
Noi am fost și peste hotare, am fost la muncă și în Portugalia, am fost și în Italia. În Portugalia noi am fost împreună cu soțul, chiar dacă munca era grea, eram împreună.
A fost o experiență nu chiar bună, pentru că peste hotare, oricum rămâi un străin. Am revenit pentru că nici n-am plecat cu gândul să stăm acolo, adică am mers cu gândul să realizăm, să facem ceva, să venim să finisăm casa, n-am avut niciodată intenția să mergem și să rămânem acolo. Acum mergem des în România la odihnă, chira practic, în toată vara ne rezervăm o săptămână și mergem neapărat. Am vizitat foarte multe locuri.
Un vis, o dorință
Visul meu și dorința mea ar fi ca să-mi fie familia sănătoasă și băiețelul nostru să crească fericit.
Cea mai fericită zi din viață
Cea mai fericită zi a fost atunci când a apărut copilul meu, când am devenit mamă.
Cea mai tristă zi
Când a decedat mama. Iată atunci când a decedat mama am trăit cea mai grea perioadă. Ea a murit la o vârstă tânără de nici 60 de ani și neputința asta de a o ajuta, momentul când am pierdut-o a fost cea mai grea zi din viața mea.
Mesaj pentru cititorii Ziarului Nostru
Mesajul meu pentru cititori e ca să fie cititori loiali și să fie cititori sinceri, să aprecieze munca la justa valoare, pentru că eu tot timpul am zis, cineva critică jurnaliștii, eu de exemplu, dintotdeauna am respectat această meserie, pentru că trebuie să faci lucruri frumoase și bune și atunci jurnaliștii cred că nu o să-ți ceară socoteală.
De aceea, eu vă doresc din tot sufletul cititori și urmăritori fideli, sinceri și să vă aprecieze munca, pentru că se merită.
