Vraja nestematelor folclorice la Racovăț, Soroca

0
538
Lilia Rotaru în rol de prezentatoare

Primitor, darnic, blajin – satul Racovăț a chemat Primăvara. Amploarea și dimensiunea Festivalului „Mărțișor” a fost trăită și înțeleasă și în această veche așezare de oameni gospodari. Asemeni razelor de soare, muzica a răsunat dulce și caldă, viu, sonor și duios, în cadrul spectacolului „Femeia-izvorul vieții”, ce a avut loc la Casa de Cultură. Ce mai veselie, ce mai cântece, ce mai dansuri au plăsmuit aliajul minunat al programului! Un program în care au răsunat cele mai frumoase cântece din repertoriul ansamblurilor folclorice „Struguraș”și „Sânziene”, conduse de Lilia Rotaru și ansamblul cu titlu model „La izvoare” din satul Vărăncău, condus de harnica culegătoare de folclor, Lidia Panici. Au adus bucuria primăverii în sufletele spectatorilor și ansamblul de dansuri populare cu titlu model „Vatra”, coregraf, Mihai Chiriliuc.

Aplauze de sinceră admirație și încântare

  Cultura în toată expresivitatea ei și-a desfăcut petalele la Racovăț și duminica trecută. Au venit să cânte și să încânte publicul spectator ansamblul folcloric „Țărăncuța” din satul Parcani, condus de Doina Prisăcari, ansamblul folcloric de feciori „Arcașii lui Ștefan”, conducător Ion Alexei și Orchestra de Muzică Populară „Doina Nistrului”, condusă de Nicolae Zabulica de la Palatul de Cultură Soroca. A condimentat programul cu dans popular ansamblul gazdă – „Vatra”. Aplauze de sinceră admirație și încântare au cules toate colectivele. Dar sufletele spectatorilor au fremătat mai altfel la auzul cântecelor interpretate de solista ansamblului „Doina Nistrului”, Doina Prisăcari. Am reascultat și eu cu drag tandrețea acestei voci demult știute, de pe vremea când era elevă. Dumnezeu i-a dat voce. Are talent.  Trăiește  prin muzică. În afară de faptul că stă în fruntea ansamblului folcloric „Țărăncuța”,  cântă și în orchestra de muâzică populară „Doina Nistrului”și în corul „Orantis” de la Palatul de Cultură Soroca…

   Fascinante au fost și melodiile interpretate de ansamblul de feciori „Arcașii lui Ștefan”. Mai cu seamă cântecul „Marie, Marie”, care s-a așezat pe suflete ca o izbucnire de lumină și bucurie. Și dansatorii s-au conectat cu publicul, exprimând emoții și provocând reacții emoționale. Iar dansul „Coasa” a răscolit amintiri. Consilierul raional, Ion Manea, prezent la spectacol, a mărturisit că acest dans transmite o poveste de demult. L-au dansat și părinții dumisale, l-a dansat și dumnealui. „E un dans folcloric care promovează munca, cositul grânelor, așezarea în clăi. Dansul  exprimă bucurie, dragoste, pasiune, puritate. Mi-au plăcut dansatorii. Sunt  bravo, au însușit limbajul dansului”, a spus oficialul.

Plăcut surprins, vicepreședintele raionului, Iurie Tănase

    De notat că la spectacol a fost prezent vicepreședintele raionului, Iurie Tănase, care s-a arătat încântat de programul prezentat. „ Ar fi bine ca să se practice asemenea spectacole în toate satele raionului nostru. Pentru că cei de la coarnele plugului, care își câștigă cu greu bucata de pâine au nevoie de astfel de sărbători pentru a-și mai descreți frunțile. Mă bucur că am fost delegat din partea Consiliuli Raional să fiu prezent la această minunată sărbătoare. Îmi exprim satisfacția și mirarea pentru faptul că în satele noastre mai sunt oameni care țin aprinsă flacăra focului în vatra noastră strămoșească și fac tot ce pot pentru ca tradițiile neamului să nu moară. Pentru că dacă vor muri tradițiile, vom muri și noi ca națiune. Sper să nu se întâmple asta niciodată. Vreau să vă spun că satul Racovăț pentru mine personal este satul meu spiritual. Spun acest lucru, fiindcă sunteți un sat de oameni gospodari, oameni deosebiți, oameni care știți ce doriți și știți unde trebuie să mergeți și unde veți ajunge. Noi cei din conducerea raionului considerăm comunitatea dumneavoastră una din comunitățile de frunte. Mai ales că satul este al doilea ca mărime din raionul Soroca.”

    Mulțumind doamnei primar pentru invitație, domnul vicepreședinte, ajutat de consilierul raional, Ion Manea a înmânat Diplome de Onoare conducătorilor instituțiilor din localitate, semnate de Președintele Raionului,Veaceslav Rusnac. Printre cei premiați au fost și cei care trudesc pe ogorul culturii: directoarea Casei de Cultură, Lilia Rotaru, conducătorul ansamblului de dansuri populare „Vatra”, Mihai Chiriliuc, șefa bibliotecii nr.1,Tatiana Mitrofan și șefa bibliotecii nr. 2, Efimia Sandu.

   La final, vădit emoționată, doamna primar, Oxana Fedco, a adus mulțumiri colectivelor artistice pentru programul prezentat, consătenilor pentru prezență și Consiliului Raional pentru sprijinul acordat în rezolvarea mai multor probleme.

Câteva păreri ale spectatorilor

   Parascovia Rotaru: „A fost frumos, dar s-a cântat cu fonogramă. Noi în programul dedicat Zilei Internaționale a Femeii am cântat LIVE. La fel și colegele de la Vărăncău.”

 Lucia Ungureanu: „ Frumos! Sala  arhiplină. Lumea dornică de concerte. Cântecele au mers la sufletele spectatorilor. Sunt binevenite asemenea spectacole.”

Anastasia Ciobanu: „ Mi-o plăcut. Au cântat frumos toți artiștii: și cei de a Parcani și cei de la Soroca. Suntem bucuroși că și la noi în sat se valorifică tezaurul cultural al neamului.”

Viorica Poștaru: „ Mi-au plăcut toate numerele din program, care au avut parfum de primăvară. Și cântecele, și dansurile le-aș compara cu miresmele primelor flori. Am ascultat muzica Primăverii și m-am simțit bine. Salut crearea unor astfel de punți de comunicare prin cultură între localități, între colectivele artistice”.

Nina Neculce

PUBLICITATE