Odiseea pedagogică – Liuba Frumusachi

0
77

    Învăţătorul este, prin definiţie, al doilea părinte al fiecărui copil. Este responsabil de modul în care copiii sunt educaţi, învăţaţi şi crescuţi pentru a face faţă apoi rigorilor vieţii de adult. Este un prieten al elevilor şi un sfătuitor de nădejde, la bine şi la rău. Învăţătorul este modelul de urmat, omul care ne influenţează viaţa într-un mod atât de subtil, încât abia după mulţi ani ne putem da seama de aportul lui la crearea omului din noi. Doamna Liuba Frumusachi, învățătoarea de clasele primare din satul Domulgeni, este respectată și apreciată în localitate pentru felul ei de a fi, pentru faptul că a rămas în inima foștilor discipoli modelul învățătorului exemplu. Mai bine de 26 de ani a altoit în inimile elevilor omenia, ca mai târziu să se bucure pe deplin de aprecierea și respectul lor.

Dorința de a fi învățătoare

Sunt născută aici, în satul Dumulgeni, în anul 1949. Părinții au fost oameni simpli, tata avea studii, mama nu. Copilă fiind, îmi plăcea să mă joc cu păpușele, să le învăț, așa s-a născut dorința de a fi învățătoare. Ne jucam de-a școala cu toată mahalaua și am deprins dragostea aceasta pentru profesie. Aveam doi frați mai mari și o soră. Eu, fiind mezina, părinții au decis să învăț, au observat că am capacități. Am învățat la Colegiul Pedagogic din Soroca. După studii am lucrat un an și jumătate în Anenii Noi, pe urmă m-am căsătorit și am revenit în satul de baștină, de unde era și soțul. Aici am lucrat 25 de ani. Principala diferență dintre un profesor și alte profesii este dragostea pentru copii. Eu iubesc mult copii, am iubit elevii, astăzi mă bucur mult de copii mei și de nepoți pe care îi iubesc enorm de mult.

Primele emoții ca învățătoare

Când am intrat prima dată în clasă și am văzut copiii, am avut mari emoții. Clasa era mare, aveam și un copil bolnav în clasă, nu reușeam tot, dar colectivul era tânăr și ne susțineam reciproc. Când veneau copiii în clasa întâi, primele zile era mult de lucru, nu era grădiniță s-au nu mergeau copiii la grădiniță, unii cunoșteau câte ceva, alții nimic. O jumătate de an lucram pentru a-i aduce pe toți la același nivel, pe urmă se acomodau și mă obișnuiam și eu cu ei.

Profesorul, vector al schimbării

Am trecut mai întâi la grafia latină, a fost o perioadă mai dificilă. Întâi profesorii am făcut cursuri de pregătire, pe urmă elevii. Înainte manualele nu se schimbau atât de des ca acum. Oricum, profesorul trebuie să se adapteze la cerințele vremii. Acum este mai ușor pentru profesori, mai dispun de tehnică, textele se scriu la calculator, iar înainte scriam totul de mână.

De la un învățător se cere tot

Un învățător nu este doar un profesor, ci și un educator. El trebuie să fie nu numai deștept, ci și înțelept, să fie capabil să simtă fiecare copil, să le câștige atenția, astfel încât să te asculte cu „gura deschisă”. Deaceea, pentru a le fi interesantă lecția, câteodată mă dădeam în mintea lor, și când aveau deja interes să mă asculte și să mă înțeleagă predam lecția. De la un învățător se cere tot, matematică, limba română, muzică, arta plastică și trebuie să faci față la toate. Atunci copiii erau mult mai interesați să învețe, să cunoască. Unii nu aveau nici televizoare și unica ocupație era să învețe. Și părinții erau cei care îi îndemnau să învețe, nu în zădar se spunea, dacă o să înveți, o să trăiești mai ușor, dacă nu, îți va fi greu.

M-am străduit să educ oameni

Activitatea a fost interesantă, dar a fost și grea, pentru că misiunea încredințată învățătorului este mare. Astăzi mă bucur că unii din elevii mei au îmbrățișat profesia de pedagog, și mă mândresc cu ei. Și fiica mea a absolvit pedagogia, dar nu este în țară. Când mă întâlnesc cu foștii elevi primesc o plăcere enorm de mare, ei se bucură de mine, iar eu de ei. Ei că mă văd la așa vârstă, iar eu că îi văd împliniți. M-am străduit să îi educ așa ca să fie oameni în tot sensul cuvântului, oameni cu literă mare.

Am fost și severă

Ca să fii un pedagog bun, mai întâi de toate trebuie să ai capacități ca să poți arăta la elevi cunoștințe aprofundate, răbdare și înțelegere și nu în ultimul rând să ai omenie. Cât timp am lucrat, am fost și severă, nu strigam, dar ceream de la elevi. Așa am observat că elevii au și ei o atârnare mai serioasă față de învățătură. Vroiam ca elevii să cunoască și nu mă împăcam cu gândul ca să treacă timpul în zădar.

Mesaj pentru profesori

Cadrele pedagogice sunt acum foarte pregătite, i-aș sfătui să intre în situația copiilor, să-i asculte, să-i îndrumeze și răbdare să aibă, răbdare!

PUBLICITATE