Eminescu-omul deplin al Culturii naționale

0
48

Oameni de cultură, personalități ale lumii artistice, oficialități, cetățeni de rând și elevi din cele cinci raioane, unde ajunge „Ziarul Nostru”: Ocnița, Dondușeni, Drochia, Florești, Soroca, au marcat marți, 15 iunie, 132 de ani de la moartea lui EMINESCU. În această pagină n-o să mă refer la evenimentele culturale din raioanele enumerate, ci vom merge prin câteva locuri pe unde și-a purtat pașii MARELE EMINESCU.

Eminescu-i peste tot

Despre Eminescu s-a scris și s-a vorbit mult. De cei mai mulți apreciat, iar de unii criticat și chiar bruscat. Dar important este să înțelegem și să conștientizăm că a creat o operă complexă, să descoperim dragostea pe care a avut-o pentru noi. De la El am învățat și învățăm să iubim și să simțim românește. Copii fiind adormeam cu „Somnoroase păsărele”, în adolescență ne-am mângâiat sufletele și ne-am luminat gândurile, citind „Luceafărul”. Apoi am aflat cine suntem, citind și analizând „Scrisorile”. Fizică, astronomie, cosmos, astrofizică, relativitate – toate le găsim în poezia „La Steaua”…
Eminescu a știut să trăiască în natură și în muzica de calitate. Beethoven, Chopin, Saint-Saens, Wagner –sunt doar câțiva compozitori ale căror lucrări au influențat geniul creator al lui Eminescu. Iar din versurile Lui s-au inspirat și se inspiră compozitorii vremurilor noastre. Eminescu-i peste tot –vorba lui Adrian Păunescu. Iar atunci când mergi prin locurile eminesciene te lași iubit de Eminescu mai profund, mai atingător.

Biserica Uspenia din Botoșani

La Botoșani am trăit niște emoții de nedescris, vizitând Biserica „Uspenia” sau „Adormirea Maicii Domnului”, unde micuțul Mihai a primit Taina Sfântului Botez. Este o biserică veche, ctitorită în anul 1552 de către Doamna Elena Rareș, soția Domnitorului Petru Rareș, care a construit din piatră Cetatea Soroca. Biserica adăpostește adevărate valori culturale și spirituale de pictură, sculptură și carte veche. Este un lăcaș de permanent omagiu adus Marelui poet. Biserica este situată în centrul vechi al orașului. Documentele vremii arată că Taina Sfântului botez a fost săvârșită pe 21 ianuarie, 1950 de către preotul Ion Stamati, protopop al județului Botoșani la vremea aceea. Un alt lucru interesant este faptul că preotul Ion Stamate, duhovnicul familiei Eminovici, a păstrat în biserică singurul act de stare civilă al lui Eminescu, mai exact registrul de botez în care se arată nașterea poetului, 15 ianuarie 1850, precum și data botezului, 21 ianuarie 1850.
Registrul a fost luat de Nicolae Iorga și dus la Academia Română în 1925.

La Ipotești la Casa Copilăriei

E copleșitor să te afli la Ipotești, acolo unde a copilărit Mihai Eminescu. Poetul s-a născut la Botoșani, dar din primele luni ale vieții lui a fost adus la Ipotești, unde a stat până la vârsta de 9 ani. Când pășești prin acel spațiu te gândești ce-o fi zicând El, acolo printre îngeri. De acolo din acel sătuc, situat la 12 kilometri de Botoșani și-a alimentat sevele creației marele întemeietor al culturii române moderne. Casa copilăriei lui Eminescu este una modestă, dar nu lipsită de o eleganță rustică, așa cum scria George Călinescu. Familia deținea acest spațiu începând cu anul 1847. Ruinată în câteva rânduri, reconstruită pe vechile temelii ultima dată între anii 1975-1979, casa pe care am văzut-o și-a deschis ușile pentru vizitatori pe 15 iunie, 1979, păstrându-se absolut totul așa cum a fost în construcția originală. Ultima dată a fost restaurată în anul 2000.

O reîntâlnire cu Eminescu la Putna

„De printre munți, câmpie, din unghiuri depărtate
Din târguri, municipii, cătune, un popor
De-același curat sânge se scoală să ia parte
La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor…”- sunt rânduri din poemul pe care Mihai Eminescu îl citea amicului său,Teodor Ștefaneli în 14 august, 1871 la Putna. Avea 21 de ani atunci și era pătruns până în măduva oaselor de dorul unității românilor. A doua zi, după ce a citit poemul în fața mulțimii prezentă la istorica serbare, Eminescu a dispărut în fugă ca să-și poată desfereca sufletul de lacrimi. Îl durea trecutul și acel prezent nefericit al țării…
De la Cetatea Soroca, din Târgul Florești, porneam acum doi ani într-un pelerinaj spre Mănăstirea Putna, străbătând sate și orașe, câmpii întinse și păduri. La apusul soarelui am ajuns la Mănăstire. A doua zi, după Sfânta Liturghie, mi-am amintit de acest poem răscolitor, stând lângă bustul lui Mihai Eminescu din curtea Sfintei Mănăstiri. Cu un suspin în rugăciune îl simțeam pe Eminescu aproape. Îi citeam cu emoție versurile săpate pe soclu: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie… La trecutu-ți Mare, Mare viitor!”, versuri scrise la numai 17 ani și încercam să mi-l imaginez pe Mihai, tânăr student la Viena, unul din organizatorii și însuflețitorii acelei serbări de mari proporții, care a chemat românii de pretutindeni la unitate culturală și națională. „Eminescu este esența sufletească a neamului nostru. E cea mai mare personalitate născută vreodată pe pământul Moldovei și al întregului neam românesc”, mi-a spus un călugăr, care mi-a vorbit în puține cuvinte despre dimensiunea religioasă a poetului, îndemnându-mă să citesc scrierile Maicăi Benedicta – profesoara Zoe Dumitrescu Bușulenga despre urcușul spre Dumnezeu pe care l-a parcurs Eminescu. Și atunci mi-a răsărit în memorie un alt vers, scris de poet spre sfârșitul vieții dintr-un adânc suspin al inimii: „Răsai asupra mea, lumina lina,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/O, Maică Sfântă, pururea Fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină…”
Ceea ce aveam să înțeleg după scurtul dialog cu călugărul și după câteva clipe de ședere lângă bustul Eminescu, e adevărul că la Putna, prin Eminescu, se face mai clară calea noastră interioară.

Discurs memorabil

La acea sărbătoare Mihai Eminescu a ținut un discurs memorabil:
„Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!

Suntem români şi punctum!
…Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună. Noi am zis de la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plata pentru o palmă măcar din pământul Patriei. Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se cumpără, nici se schimbă.”
Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirii, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare.”

Mănăstirea Putna a găzduit, marți,15 iunie, deschiderea oficială a manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la Marea Serbare de la Putna. Manifestările poartă genericul „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.