”Vânător – ce mândru nume!” – un festival în premieră la Drochia

0
435

Festivalul Vânătorilor cu genericul ”Vânător, ce mândru nume!” s-a desfășurat în premieră la Drochia, în duminica zilei de 23 septembrie, curent, de Ziua Sfîntului Eustațiu- protectorul vânătorii. Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Drochia, la inițiativa președintelui raionului Drochia, Ion Dascal, în parteneriat cu SVP din R.Moldova, director Simion Istrati, subdiviziunea Drochia a SVP RM, președinte Alexandru Foamete și Secția cultură Drochia, șef interimar, Rodica Lozovan. A fost un program specific festivalului, fiind marcat profesionist de întreaga gamă de tradiții și obiceiuri vânătorești, alese cu minuțiozitate de expertul și autorul mai multor studii în domeniul cinegeticii, etnologul Tudor Colac din municipiul Chișinău. După parada colectivelor de vânători din raion și raioanele vecine, a răsunat Imnul Vânătorilor, fiind arborate drapelele Moldovei și SVP RM. Momentul de inaugurare a fost lansat de președintele raionului Drochia, Ion Dascal, prin mesajul de felicitare, după care starostii de echipe au prezentat raportul în cadrul careului solemn.

Tabăra de odihnă ”Poenița însorită” se transformase de dimineață într-o împărăție a vânătorilor: corturi și vetre vânătorești, frumos amenajate, expoziții cu trofee ale vânatului și arme de vânătoare. Vânătorii bucătari începuse să pregătească bucatele tradiționale din carne de vânat. Evenimentul a întrunit cele peste 20 colective de vânători din raionul Drochia, dar și raioanele Râșcani, Briceni, Florești, Soroca. Colectivele de vânători din sate, care dis-de-dimineață fusese la vânatoare, au adus cele dobândite la festival, să se laude cu ce au vânat.

Astfel, colectivul de vânători din s.Hăsnășenii Mari au adus drept pomană vânatul dobândit familiei lui Tudor Capcelea, decedat la vârsta de 94 ani, în ziua deschiderii sezonului de vânătoare, o frumoasă tradiție, păstrată și respectată cu sfințenie de vânători. Un moment deosebit de emoționant a fost omagierea celui mai longeviv vânător din SVP Drochia, Vasile Molcean, la onorabila vârstă de  85 de ani.

”De cât timp practic această frumoasă meserie, este pentru prima oară când se face așa un eveniment la Drochia pentru  vânători,- susține  mulțumit Molcean Vasile, – de azi înainte vom avea și noi sărbătoarea noastră aici, acasă”: La fel, au fost omagiate și dinastiile de vânători din raionul Drochia, care au primit în dar medalii, diplome și cadouri speciale.

Au urmat multe concursuri pentru vânători: concursul chemătorilor (imitarea vocilor de păsări și animale); concursul semnalelor din cornul de vânătoare; concursul pentru cea mai frumoasă pălărie ”Mândria căciulii”; concursul gurmanzilor și bucătarilor, demonstația celor 10 câini  de vânătoare din localitățile raionului Dochia, după care au urmat și competiții sportive.

” În meseria de vânător contează foarte mult atitudinea fiecărui membru al organizației față de ceilalți colegi,- mențonează Ion Lupașcu, primarul s.Mândâc, un vânător dedicat și iscusit, starostele colectivului de vânători din localitate, – să fim corecți în toate, să ne respectăm, să fim sinceri unul cu altul și să știm a păstra echilibrul faunistic”.

Un loc aparte la Festivalul Vânătorilor se atribuie jurământului tinerilor vânători, înmânarea carnetelor și botezul vânătorului. Norocul de a fi botezat în rândurile vânătorilor din Drochia, l-a avut președintele raionului, Ion Dascal, care a susținut cu brio această încercare deloc ușoară.

Tradiția ne spune, că botezul vânătorului este un ritual foarte important, care trebuie respectat cu strictețe. Se botează de 4 ori, în dependență de vânatul dobândit. La botez participă toți membrii colectivului, din care face parte cel botezat. Fiecare trebuie să-i ofere un sfat, după care îl lovește cu o nuia. Numai nașul de botez este în drept să-i dea trei sfaturi și să-l lovească cu nuiaua de trei ori.

”A fost o încercare neobișnuită, susține președintele raionului Ion Dascal,- am trăit niște emoții de nedescris în timpul executării acestui ritual, specific tradiției vânătorești, dar un lucru pot să afirm cu certitudine: că sfaturile, oferite de colegii vânători și, mai ales a ”nașului de botez” , le voi ține minte cel mai bine.”

În cadrul  festivalului Biblioteca publică raională ”Iulian Filip” din or.Drochia, i-a încântat pe cei prezenți cu  o expoziție inedită de cărți despre cinegetică și vânătoare, reviste tematice, dar și cu echipa de povestași ai Clubului ”Povestea Vorbei”. Tinerii povestași Mădălina Țurcanu, Dragoș Lozovan, Anastasia Cotoneț, Antonela Gorobivschi și Magdalena Țurcan, au adus cele mai frumoase legende vânătorești. Participanții au fost plăcut surprinși de prezența unei femei –vânător, Olguța Zabica din Florești, însoțită de tatăl său vânător, care au salutat colegii cu cântecul ”Pușca și cureaua lată”.

Atmosfera de săbătoare a fost susținută de artiști din raion, dar și neîntrecuta interpretă, Nătălița Proca, originară din or.Drochia, cu un program select de melodii.

De înalta apreciere a juriului pentru expoziția de trofee de vânat și amenajarea vetrei vânătorești, dar și pentru cele mai gustoase bucate,

s-a bucurat colectivul de vânători Nr.13 Drochia -Cotova, fiind decernați cu  Trofeul Festivalului ”Vânător, ce mândru nume!”, iar pentru cea mai gustoasă mâncare vânătorească a fost desemnat colectivul din s.Ochiul Alb.

”Anul acesta am lansat un festival al vânătorilor în premieră, – a menționat președintele raionului, Ion Dascal,- mi-am dorit foarte mult să organizăm o sărbătoare pe cinste pentru vânătorii din raionul nostru și vă asigurăm că vom face tot posibilul ca să oferim toate condițiile, pentru ca rîndurile organizaței SVP Drochia să crească”.

PUBLICITATE