Se naşte la 26 iunie 1989 în satul Drochia. A absolvit liceul agricol, apoi Universitatea agrară din Chişinău. Masteratul l-a susţinut la Academia de Administraţie Publică, iar masteratul în drept constituţional la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A activat în funcţie de administrator al SRL „Tehagrodas” din satul natal, din 2015 e director regional al SA „Moldtelecom” – raioanele Drochia, Rîşcani şi Glodeni. În iunie, la vârsta de 29 de ani e ales preşedinte al raionului Drochia. Soţia Rodica e administrator al SRL „Dascapital”. Fiul Ştefan, 4 ani. E candidat în maeştri în sport la lupte libere şi maestru în sport la rugby.
– Dle preşedinte, ştiţi că acuşi-acuşi se rotunjesc o sută de zile de când aţi fost promovat în funcţie?
– Când? La 15 septembrie? Mă credeţi, m-am luat cu lucrul că nici n-am observat că au rămas în urmă deja trei luni şi ceva. Am avut multe activităţi, timpul era comprimat şi am dorit să fiu mereu în acţiune.
– Am sesizat o tendinţă, sau, poate, o legitate. Parcă v-aţi întrece cu tatăl D-stră, domnul Iurie Dascăl. El director de întreprindere – şi D-stră la fel. El vicepreşedinte de raion, iar D-stră chiar preşedinte.
– Nu-i aici nici o competiţie. Deşi eu sunt un luptător călit prin sport. E o simplă coincidenţă sau poate, cum ziceţi, o legitate. Căci şi bunelul meu, pe linia mamei, Mihail Cracan a fost preşedinte de colhoz, director de întreprindere, vicepreşedinte al raionului. S-a creat o dinastie specifică, aşi spune.
-Am înţeles, că aţi luat această „înălţime”, nu din prima probă.
– Da, chiar după alegerile locale, eram candidatul nr.1 la președinția raionului din partea Partidului Democrat, dar comuniştii nu mi-au dat votul, spunând că-s prea tânăr şi fără mare experienţă. Fracţiunea PCRM a fost de acord să susţină o altă candidatură a PDM, ce şi s-a întâmplat. Adică, m-au lăsat să mă mai „coc”.
– Însă nu pe mult timp. Pe parcursul mandatului aţi mai fost chemat la „start”. Dar anterior îmi spuneaţi, că nu e chiar bine să intri în „joc” când „melodia” e pe sfârşite. Când zarurile sunt aruncate, bugetul e croit, banii repartizaţi.
– Da, mă gândeam, că cine a început lucrul, să-l ducă la bun sfârşit, să-şi realizeze ideile şi promisiunile. Însă, dl Vasile Grădinaru a demisionat şi iată, prin votul a 25 de consilieri, am fost ales preşedinte. Aceasta e istoria.
– Dar nu completă. A fost şi o dispoziţie pe linie de partid. Fiind promovat, sau chiar impus de PDM, nu veţi fi tutelaţi şi influențați, limitaţi în acţiuni.
– Nu e secret, că am fost susţinut de PDM, de colegi, de simpatizanţi şi de conducerea formaţiunii. Dar mi s-a spus doar un lucru – să activez, conform legii. Alte indicaţii n-au parvenit şi nici până în prezent nu sunt supravegheat din partea partidului.
– Domnule preşedinte, nu aţi avut temeri că va fi greu, că nu veţi fi înţeles de oponenţi, că vor apărea piedici, obstacole.
– Nu sunt fricos şi în viaţă nu mă tem de nimic. Am un singur credo: „Înainte!” Iar dacă cad, mă ridic şi lupt. Dacă să vorbim de „pietre” subacvatice, apoi constau doar în finanţe. Practic, am reluat funcţia fără bani în buget. Pe cont rămaseră doar 550 de mii de lei. Restul milioanelor erau distribuite. Atunci am „stat la masă” cu şefa direcţiei finanţe Irina Viţa, am „găsit” şi readus pe cont 6 milioane de lei. Astfel, a devenit mai vesel de activat.
Cineva îmi reproşa, că nu sunt specialist în finanţe. Dar am fost director cu semnătură şi ştampilă, ce gestionam surse solide. Ca consilier raional, eram membru al comisiei de specialitate pentru buget şi finanţe. Deci, au greşit acei ce sperau că nu mă voi descurca în labirintul financiar.
Scopul meu era ca să demonstrez, că şi în situaţii financiar limitate se poate de făcut mult mai mult, dacă doreşti.
– Aţi practicat metode noi şi pârghii de influenţă?
– N-aşi zice. Totul e simplu ca „buna ziua”. Am pornit de la aducerea la normal a disciplinei de serviciu a însuşi funcţionarilor din aparatul preşedintelui. Prea mulţi şi cam permanent veneau cu întârziere la serviciu, se abăteau nefondat în timpul orelor de lucru, plecau mai devreme, nu executau în termenii stabiliţi dispoziţiile, invocând diferite motivaţii. Eu, însă, în fiecare zi, la orele 7 dimineaţa, eram în birou. Nimănui personal nu i-am făcut observaţii, m-am limitat doar la o adresare generală. Cu încetul situaţia s-a normalizat.
– Da, disciplina mult face, fără careva investiţii financiare, rezultatele devin mai pozitive.
– Ca să continuăm tema, pot să mai adaog, că e foarte importantă disciplina executorie. La început volantele durau şi 2 ore, acum 20-30 de minute. Unii funcţionari ţineau discursuri întregi pentru aşi camufla inactivitatea, spuneau multe şi mărunte. Acum practicăm altă metodă. Vinerea fiecare şef de secţie sau direcţie mă informează ce s-a reuşit, ce nu şi de ce? Dacă e necesar, mă implic. Fiecare are timp, până la volanta de marţi de la ora 8 dimineaţa, nu la 10, cum era anterior, să repare situaţia.
Încă un detaliu mărunt, dar care vorbeşte despre imaginea instituţiei noastre. Prin mai multe birouri, uneori abia se întrevedeau fumătorii. Am instalat detectoare de fum, am stabilit locul fumuarului şi acum nu mai este miros de tutun pe la etaje.
– De obicei, când vine un nou şef, subalternii vreau să strălucească prin rapoarte şi bârfeli.
– Au încercat şi la noi să mă „informeze” cine, despre cine şi ce zice. Dar „turnătorilor” le-am tăiat gustul prin sarcini suplimentare, să aibă cu ce să se ocupe.
– Au urmat şi remanieri de cadre?
– Toţi au rămas la locurile lor, dar comportamentul e altul, atitudinea faţă de exercitarea funcţiilor e mai responsabilă. Până nu demult nu erau perfectate nici fişe de post. Acum le avem semnate şi fiecare ştie ce responsabilităţi are.
Mă strădui să consolidez colectivul. Secţiile şi direcţiile, ce activează în ritm avansat, câştigă premii băneşti. Organizăm excursii comune prin locurile pitoreşti ale raionului, despre care unii nici nu ştiau.
Astfel cu toţii ne-am adaptat la noul regim de muncă şi în colectiv s-au stabilit relaţii de serviciu lucrative.
Am avut discuţii şi cu reprezentanţii serviciilor desconcentrate, care se credeau, că au doar funcţii de control în raion. Nici la manifestaţii şi activităţi nu doreau măcar să asiste. Acum s-au „coborât” pe pământ, şi-au mai potolit orgoliul.
– Totuşi, de unul singur e complicat să lupţi cu o armată întreagă şi să reuşeşti.
– Am studiat capacităţile tuturor m-am bazat pe susţinerea vicepreşedinţilor Vitalie Josanu şi Igor Grozavu. Foarte bine cunoaşte şi aplică legislaţia şefa secţiei administraţie publică locală Ludmila Ungureanu.
Dacă ceva nu-mi era clar, mă adresam pentru consultaţii la specialiştii instituţiilor centrale. Astfel, mi-am perfecţionat cunoştinţele pentru a coordona acţiunile subdiviziunilor raionale. Dacă apari slab în faţa altora, apoi ajungi în dizgrație, la ignorare şi nu poţi aspira la mare succes.
– Iar munca de birou mult vă ia?
– Cam mult. Prefer să fiu în mişcare. Dar sunt obligat să semnez documente, să ascult şi să contribui la soluţionarea problemelor cetăţenilor, să studiez corespondenţa şi multe altele.
– Dar munca de preşedinte prevede, în special, activităţi organizatorice, de control, de a bate pe la „uşile” instanţelor, a stabili relaţii de colaborare, a iniţia şi a atrage proiecte investiţionale. Reuşiţi la acest capitol?
– În opinia mea, se reuşesc mai multe acţiuni organizatorice, dar şi cele cu suport financiar. Acum specialiştii noştri sunt antrenaţi la elaborarea mai multor proiecte sociale. O bună parte din ele vor fi atractive pentru tineret. Spre exemplu, la şcoala de sport va fi un bazin pentru înot. În plan transfrontalier, se intensifică acţiunile comune de colaborare şi înfrăţire cu judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Braşov din România.
Acum se acordă multă atenţie reabilitării drumurilor. Conform programului guvernamental „Drumuri bune pentru Moldova” raionului Drochia îi revin 52 de milioane de lei, plus alocaţiile directe primăriilor de către Fondul rutier şi din bugetul raional. Am reuşit să atragem 10 milioane de lei pentru reconstruirea străzilor în oraşul Drochia. M-a pus pe „foc” chiar şi replica fecioraşului meu de patru ani Ştefănică, care mergând cu trotineta de la grădiniţă mi-a zis: Ce-s cu gropile acestea, tati?”
– Componenţa consiliului raional, conform apartenenţei de partid, mai rămâne pestriţă. Nu afectează acest fapt activităţile, în ansamblu?
– Când am fost ales preşedinte au votat „pentru” 25 de consilieri, din 33. Şi în continuare, majoritatea deciziilor se adoptă cu aşa număr de voturi. Fracţiunea PDM e majoritară şi constituie 17 membri de partid sau asociaţi. Mai rezervaţi rămân doar exponenţii formaţiunii politice „Partidul Nostru”. Dar, cred, acest lucru e temporar.
– În cadrul şedinţelor consiliului nu se recurge la provocări sau de a împiedica la careva acţiuni?
– Eu particip la şedinţele comisiilor consultative de specialitate unde se „dezghioacă” toate întrebările. Chiar şi ultima şedinţă extraordinară a consiliului, prezidată de preşedintele comisiei buget şi finanţe Grigore Lupaşcu, ce a inclus în ordinea de zi 14 chestiuni, a durat doar 18 minute. Adică, totul, ne dorim, să clarificăm până la şedinţă şi să n-o transformăm într-un „bazar” cu discuţii sterile.
– Dle preşedinte, vrem sau nu, dar se apropie alegerile parlamentare. Care va fi atitudinea D-stră în această campanie electorală?
– Să fie clar pentru toţi, pe circumscripţie nu candidez. Iar pe lista PDM s-a mai vedea, cum se va decide la plenara sau conferinţa. Partidului democrat, care duce o politică corectă, de orientare socială, demonstrând acest lucru prin acţiuni şi fapte concrete, cât la nivel de ţară, atât şi la nivel local.
– Care ar fi concluziile, după 100 de zile de activitate în funcţie de preşedinte?
– Se poate de lucrat productiv şi cu surse financiare reduse. Bazându-ne, desigur, pe profesionismul şi conştiinţa specialiştilor, pe factorul uman.
– Ce gânduri vă frământă, ce doriţi să mai realizaţi până la sfârşit de mandat?
– Până la alegerile locale mai avem un an şi ceva.
Idei şi planuri am multe, dar le vom implementa pe măsura posibilităţilor reale. Desigur, vom continua lucrările de reconstruire a drumurilor. Îmi doresc să construim cât mai multe terenuri de joacă pentru copii, să transportăm elevii, ce nu sunt asiguraţi cu autobuze şcolare, pe gratis, să ridicăm în centrul raional un faimos monument lui Ştefan cel Mare, iar la intrarea în oraş dinspre Soroca – o Răstignire de proporţii. Avem un şir de obiective destinate dezvoltării mediului rural.
– Adică, de lucru este mult. Acum vă adresez o întrebare de alt ordin. Cum au reacţionat prietenii, colegii la avansarea D-stră pe scara ierarhică?
– Aproape o lună m-au tot felicitat. Dar ce mi-e plăcut, că nici ei, nici rudele nu vin cu „cerutul” să le creez careva facilităţi şi comodităţi. Nu încurcăm relaţiile de prietenie sau de rudenie cu funcţiile de serviciu.
– Iar familia ce a zis?
– Nu prea s-a bucurat. Soţia a priceput că lucrul de preşedinte îmi va lua mult timp şi forţe.
– Dar D-stră vă place să fiţi preşedinte?
– Acum îmi place, că reuşesc să fac lucruri importante, pe care le doream, dar nu-mi ajungeau forţe de influenţă. Dar vreo două săptămâni de la început, îmi era foarte greu, nici nu puteam dormi omeneşte.
– Acum, sper, croiţi timp şi pentru alte ocupaţii.
– Principala atracţie e sportul. Merg la turnee republicane la rugby, căci forţa fizică îmi permite să-i dobor din viteză pe adversari. Nu mă las de lupta liberă. Pentru tineret am creat un club de kilt-boxing „Hai Taur”. Sunt membru al echipei de fotbal din satul Drochia şi ies în teren la meciurile din campionatul raionului. Mai am o pasiune – vânătoarea. Această diversitate de ocupaţii îmi amplifică forţele pentru activitatea în funcţie de preşedinte.
– Trageţi bine din armă?
– De la 50 de metri liber dobor mărul aşezat pe un par.
– Vă dorim să nimeriţi bine în ţintă având în posesie o armă şi mai importantă – postul de preşedinte.
