Imediat ce treci hotarul raionului Soroca zăreşti pe partea stângă lanuri şi văi cu un contur bine determinat, iar după culorile aprinse poţi spune ce culturi cresc acolo.
Curiozitatea m-a îndreptat întracolo. La răscrucea drumurilor Stoicani şi Slobozia Cremene am întâlnit doi prieteni caracterizaţi de sătenii din aceste locuri drept şi buni gospodari. Mihail Donos şi Vasile Sochircă făceau schimb de opinii şi preţ de câteva minute au făcut totalurile recoltării spicoaselor.
– E bine cum este. Desigur, că ne dorim şi mai mult. Principalul că roada este în hambar, – se dă cu
părerea Vasile Sochircă. Am întrebat cui aparţine frumuseţea văzută de la înălţime? Unul arată către celălalt şi zâmbesc. Adevărat, că o parte revine satului Ciripcău, iar cealaltă satului Dubna. Nu stăm mult pe gânduri şi mergem,
spre câmpuri. Am fost plăcut uimită să regăsesc după ani aceea la ce a tins liderul din localitate. Răsfoim împreună trecutul.
– Greu a fost la mulţi agricultori. Iar ceea ce era la Dubna nu pot să redau în câteva propoziţii. Mi-amintesc cu bine de una, am avut şi am parte de prieteni buni, oameni gospodari din sat, iar toţi împreună putem să ne bucurăm de ceea ce este azi pe câmp. La primul semănat am împrumutat grâu. Era în două cu neghină. Cu mâna l-am vânturat şi l-am ales. Iar la semănat şi la recoltare eram toţi negri, luceau numai dinţii şi ochii, – îşi aminteşte Vasile Sochircă.
– Azi procurăm cele mai bune soiuri de material semincer, tot felul de îngrăşăminte. Iar cel mai principal, avem parte de tehnică performantă, care oferă mecanizatorilor şi condiţii de muncă dar şi spor la lucru, – povesteşte cu bucurie
interlocutorul meu. Ajungem în câmp. În alţi ani găseam cărăruşe şerpuite de paie, nu şi acum. Un câmp deja este arat şi pregătit pentru semănatul rapiţei.
Alături alt tractor discuia lanul de unde a fost recoltată mazărea.
– Mai slăbuţ am recoltat mazărea, circa 14 centnere la hectar. Dar oricum e bine cum este. În schimb de pe unele suprafeţe roada grânelor a ajuns şi la 5,6 tone la hectar, – explică liderul agricol. Ajungem şi în faţa ultimelor spice de grâu. Vântul le leagănă, iar dacă apleci urechea mai aproape de grâne auzi clinchetul plinului. Mii şi mii de clopoţei, legaţi bine unul de altul, de un galben auriu, fredonează ultimele note a simfoniei secerişului. Două combine se rotesc
frumos, parcă valsând ghidate de plugari. Încetinesc la vederea directorului însoţit de agronomul-şef Ion. Îi întreb ce pot spune despre secerişul 2018. Sfiiţi, dar mai mult osteniţi căci se odihnesc patru ore din douăzeci şi patru, Vasile mă invite în combină.
– Veniţi şi vedeţi şi Dumneavoastră. Ca să fie din prima sursă, cum scrieţi, – zâmbeşte şi bucuros că are la bord un jurnalist, porneşte motorul.
– Vedeţi? O frumuseţe rară! Şi în fiecare an parcă ar părea că este una şi aceeaşi, dar totuşi diferit. Nu mă satur să privesc de aici de sus!, – spune Iurie Sochircă, care deja numără al 11-lea seceriş. Fotografiez, apoi urmăresc cum
combina face plinul camioanelor. Se iscă o defecțiune la una din autocamioane, care la moment se îndepărtează.
Şi fiindcă erau pe unul din cele mai înalte câmpuri, făceau un drum preţ de câteva minute şi nu regretăm. În faţă se deschide o privelişte ca în palmă a satului Dubna.
– Nu mă duc de-aici. Tot ce am mai scump sunt pământurile, străbuneii, părinţii, sătenii mei, iată ce port în inimă şi suflet Dubna! Priveşte cât e de frumoasă! Bucuros spune Vasile Sochircă privind în vale. Am mers şi la făţare. Şi aici au fost schimbări. Construcţii noi. Găsesc şi o bucătărie nou construită şi dotată cu tot necesarul.
– Ne este mai mare dragostea să pregătim bucatele, acum când nevoile au rămas în urmă, – spune bucătăreasa Violeta Perciun. Gospodăria agricolă din satul Dubna „Visagromag” numără 900 hectare de pământ. Dintre acestea 250 au fost semănate cu grâu, 90 cu orz, 140 rapiţă, 60 cu mazăre. Celelalte sunt cu porumb, floarea soarelui şi livadă.
– Avem plinul hambarelor, reuşesc să achit creditul, să dau pâine la săteni şi să mai vând, – spune Vasile Sochircă. Îl întreb la despărţire, dacă ştie cine este ministrul agriculturii?
– Acum? Ultimul ţin minte că a fost dl Sula, nu pentru că a făcut ceva bun, dar pentru numele de familie. Ploile recente au înviorat nu numai culturile, dar şi dorinţa directorului de a urma şirul lucrurilor bune făcute pentru săteni. Acum îşi doreşte şi un drum asfaltat prin centrul satului. – Omul trăieşte prin faptele sale. Orice zi trebuie să aducă o schimbare cât de mică. Nu prin vorbe, ori declaraţii, ci prin lucruri bune, – spune la final Vasile Sochircă.
