BLAZONUL VEŞNICIEI
Rădăcină-vlăstar,
Vlăstar-rădăcină.
Dulce-amar,
Întuneric-Lumină.
Carte
Cu perpetuu joc de nemoarte!
PETRE POPA
În an aniversar, poetul Petre Popa, născut în com. Tătărăuca Veche, r-nul Soroca, membru al Uniunii scriitorilor din Republica Moldova, membru al filialei din Moldova a Uniunii Scriitorilor din România, rămâne sub semnul creației și, cel mai important, sub ochiul vigilent și îndrăgostit al cititorului. Revistele, ziarele i-au oferit spații generoase pentru a-și prezenta creația sa literară. Mă refer la revistele pentru copii „aMIC„ și „Florile dalbe” și cele literare: „Vocea Basarabiei”, „Grai matern” ș.a. Cei 33 de ani de activitate pe tărâmul culturii și cca 30 de ani de slujitor al cuvântului, se pare, i-au adus în acest an o recunoaștere și aprecieri importante pentru un om de creație. A avut mai multe întâlniri cu cititorii în instituții de învățământ din republică unde au fost lansate cărțile noi „Blazonul veșniciei”, „Numai de bine”, „Oglinda Infinitului”. Admiratorii creației sale au asistat la un spectacol aniversar în luna mai, iar, numai la o lună distanță, (21-22 iunie) personalitatea sa a fost remarcată în cadrul Universității de vară „C. Stere”, organizată de Institutul Cultural Român „M. Eminescu”, director, academicianul Valeriu Matei. Tot în data de 22 iunie a mai avut o frumoasă surpriză din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova. Tocmai despre acest eveniment am dorit să aflăm mai multe din prima sursă, adică de la autor.
– Dle Petre Popa, toată lumea a memorat ziua de 22 iunie ca una tristă pentru multe țări din Europa. Cum a fost în acest an pentru d-stră această zi?
– Sigur fac parte din generația care a învățat poezii despre război, a învățat pe de rost cântece, nume ale celor care s-au jertfit și despre care azi puțini își amintesc. Vociferau toți: „Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită!”. Dar n-a fost să fie așa, unii au uitat și chiar au repetat tragedia… Ăsta e un răspuns scurt la prima parte a întrebării, cât privește ziua de 22 iunie din acest an, a fost una cu totul deosebită. A fost cea de-a doua zi de comunicări și spectacole despre neamul nostru, despre rădăcinile noastre și despre continua luptă cu răuvoitorii lui. Suferințele patriotului Constantin Stere, pentru neamul românesc, ar trebui să-i cutremure pe cei care pun sub semnul întrebării existența și rolul elitei basarabene. Și tot în una din aceste zile a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova. Am reușit să ajung și acolo la timp, grație criticului, poetului V.Răileanu prezent la Univesitatea de vară la Soroca. Emoțiile au fost pe potriva surprizei. Mi-a fost decernat premiul pentru literatura pentru copii, pe anul 2018.
– Am aflat de la posturile tv această noutate și am înțeles că a fost premiată cartea „Blazonul veșniciei”. V-ați așteptat la o asemenea apreciere din partea colegilor de breaslă?
– Ei, nu cred că este vreun autor care să nu dorească o apreciere și mai ales un premiu. Totuși, dacă e să fiu sincer, la fel ca și în creație, mă așteptam la un asemenea premiu ori la „Cartea anului” în 2016 când am prezentat la Salonul de carte pentru copii două cărți: „Văd lumea care mă vede” și „Câine bun”. Nu am luat decât premiul bibliotecii pentru copii „B.P.Hașdeu”, organizatoarea salonului. În schimb, am primit toată dragostea de la micii cititori din instituțiile de învățământ unde am fost invitat. Ăsta este un premiu mai important pentru a scrie o nouă carte, acel material te poate ajuta „tehnic”, nu și creativ. Cartea primită este o carte în care textele destinate copiilor stau alături de cele destinate părinților, cuminți și duioase ca și familia într-o casă.
– Care este cel mai important premiu de până acum pe care l-ați obținut?
– Am avut o asemenea fericire de care poate beneficia un autor cred că o data în viață. Ăsta e norocul de a fi contemporan cu cei mai apreciați autori, în cazul de față, al scrisului pentru copii – Grigore Vieru și Spiridon Vangheli.
– Aveți și niște referințe ce aparțin acestora: „…și pentru copii, Petre Popa e o revelație. Îi știam poeziile, l-am prezentat la Salonul de carte -2007. …Demult n-am văzut un autor care să știe să se apropie atât de firesc de sufletul copilului…
Gingaș, vesel, colorat și atrăgător pentru copii, poetul, dar cu largi semnificații pentru adulți. Important e și faptul că autorul nu imită pe nimeni, cum adesea se întâmplă la noi, are viziunea sa, vede lumea aparte, cu ochii copilului, știe să aducă surprize și voie bună…” , scria Spiridon Vangheli.
– Da, acestea sunt rânduri din referința înaintată Uniunii Scriitorilor din Moldova, de către S.Vangheli, pentru a fi primit în calitate de membru. Alte două referințe au fost prezentate de poetul A.Suceveanu și G.Furdui. Referința poetului Gr. Vieru este o poveste cu totul aparte și poate o dezvăluim într-un alt context.
– Cum e să să te alegi cu un premiu la acest gen de literatură, e la fel ca cel pentru proză, eseu, publicistică? Sunt echivalente?
– Nu știu exact la ce te referi, la starea de spirit ori la echivalentul financiar. Nici nu cunosc care ar fi valoarea în bani a celorlalte premii, dar oricum ele rămân simbolice în raport cu premiile pentru literatură obținute într-o altă țară europeană. Cu premiile de acolo poți scoate o nouă carte, poate și aici s-ar putea doar că una foarte subțire… Apropo, onorariul pentru prima carte (sponsorizată de persoanele care eu le-am găsit), editura mi-a dat pe atunci atâția bani încât am putut cumpăra 5 ciocolate „Snickers”, dar dulceața lor o țin minte până acuma și fiica mea la fel. Iată aprecierea venită din partea colegilor este deosebit de importantă pentru moralul unui om de creație, mai ales de la periferie. Aceasta mă onorează și mă oblige. Le mulțumesc și mă voi strădui să nu-i dezamăgesc.
– Totuși cum apar cărțile, știu că statul nu finațează editarea de carte? Vin în ajutor sponsorii?
– Atâta timp cât eram în sat, m-am adresat câtorva întreprinderi din or. Soroca și chiar au pus umărul la editarea primei cărți, iar tirajul de 5000 de exemplare a fost donat tuturor bibliotecilor. De când am venit mai în văzul lumii, în anumite funcții, s-au stopat aceste contribuții. Paradoxal, dar adevărat, nu-i vorbă, au pus umărul vreo doi prieteni la apariția a ultimilor două cărți. A fost însă suficientă a acțiune frumoasă din partea primarului V. Său, apoi a ex-președintelui raionului Soroca, M. Martâniuc, aprobând achiziții de carte de la autori soroceni și de atunci am avut susținerea continua a autorităților locale. Și în acest an, Consiliul raional a aprobat o asemenea achiziție în urma căreia în bibliotecile și instituțiile de învățământ din oraș și raion vor intra între 6-8 titluri de carte, în total cca 1600 de exemplare. Vreau să aduc, pe această cale, mulțumire tuturor consilierilor și în special dlui Gh. Muntean, președintele Raionului Soroca pentru sprijin.
– Am citit în una din cărți o reflecție semnată de poeta Maria Gabor: „Ca să mă orientez în labirintul emoțiilor, când mărturisite direct, când ascunse cu dibăcie de „veșmântul” unui lirism original, recurg la un ajutor grafic: pun semnul mirării (!) la începutul versurilor care îmi apar călăuzitoare! Deosebesc astfel Privirea mamei, sub efectul căreia poetul toate le făcea mai cu spor. Gust Pâinea casei, care l-a învățat iubirea. Admir Gutuiul, sub care a crescut om. Ștrengare gânduri și Vise colorate de Toamnă, de Primăvară, Urme și Semne îmi arată o traiectorie interioară a memoriei mirării, care transcende memoria obiectelor și ființelor despre care poetul își aduce aminte. Poposesc îndelung și pun trei semne de mirare, exclamare..
Felicitări! Vă dorim inspirație și spor!
– Mulțumesc mult. La momentul de față mi-aș dori să am sponsori la nivelul inspirației și sporului.
