Liviu Avricenco:”Ne bucurăm de încrederea oamenilor”

0
347

Acum 10 ani  în orașul Soroca i-a naștere organizația de microfinanțare “Priminvest Nord”. Instituție financiară care vine să sprijine și să acorde acces la împrumutri atât persoanelor fizice, cât antreprenorilor care doresc să-și inițieze o afacere, sau să-și dezvolte businessul existent. “Priminvest Nord”, organizația înființată și condusă de Liviu Avricenco, astăzi  se bucură de succes și de clienți fideli. Mai mult chiar, pe parcursul anilor organizația își lărgește activitatea cu două filiale deschise la Bălți și Telenești. Iar în continuare reprezentanții instituției, planifică extinderea ariei de activitate și în alte raioane, ceea ce ar însemna noi oportunități și crearea a noi locuri de muncă.

De ce  “Priminvest Nord”, ce semnifică această denumire?

  • Prima investiție, iar pentru că ne aflăm în această regiune, respectiv regiunea de Nord.Ce părere aveți despre faptul că oamenii care își pierd credibilitatea în sistemul bancar?
  • Dacă e să ne referim la faptul că oamenilor le este frică să facă depuneri de economii, atunci acesta este rezultatul miliardului furat, asta cât privește în ultima perioadă. Însă mai demult oamenii s-au dezamăgit atunci când au pierdut mulți bani depuși în perioada Uniunii Sovietice. Însă aceasta este situația, așa a evaluat istoria. Cu toate acestea nu aș spune că oamenii nu i-au credite. Mai mult chiar în ultimul timp, oamenii au început să trăiască viața în credite, foarte mulți apelează la bănci, și la instituțiile financiare bancare după credite. Oamenii care au fost educați în stil sovietic, când era un tabu să fii cuiva dator, în ultimul timp își schimbă concepțiile. Acum este foarte convenabil să i-ai orice marfă în credit, doar cu buletinul, este rapid și simplu. S-au schimbat și condițiile la bănci, piața financiară devenind foarte accesibilă, mai ales pentru deținătorii de carduri care au un loc oficial de muncă, este foarte ușor de a accesa un împrumut.

Ce condiții avantajoase aveți față de alte instituții financiare ?

  • Anul trecut am împlinit 10 ani de activitate. În activitatea noastră avem o misiune, de a acorda acces la sursele financiare oamenilor care nu au acces la bănci. Pe când ne-am început activitatea nu erau atâtea locuri de muncă, populația nu avea un venit stabil. Chiar și acum când oamenii trăiesc mai bine și este vizibil acest lucru, mai bine de jumătate din clienții noștri nu au loc stabil de muncă sau un salariu stabil. Asta a fost ideea de bază să acordăm împrumuturi oamenilor care nu pot accesa credite la bănci. Cu toate acestea avem și clienți cu un loc de muncă stabil, care ar putea lua credite de la bănci, dar oricum vin la noi. Avem clienți care au peste 20 de credite luate pe parcursul activității noastre. Mai mult de 60 la sută din clienții noștri sunt clienți repetați, pentru că i-au credite repetate. Fiecare persoană este în drept să aleagă instituția de unde face împrumutul. Noi nu încercăm să îi motivăm cumva, omul studiază piața financiară și face alegerea. Doar că la noi este mai simplu de a obține un credit, în plus întotdeauna am pus accent pe atitudinea amicală. Chiar mulți din ei ori de cîte ori vin la noi, vin ca acasă. Aș putea să menționez cu nu suntem cei mai ieftini pe piață, sursele noastre sunt destul de scumpe comparativ cu băncile, dar nu și cu alte organizații de microfinanțare de tipul nostru, dar de asta dispunem la moment, iar impactul pe care îl avem vorbește de la sine.

De fiecare dată ne-am străduit să fim deschiși pentru colaborare, să venim în întâmpinarea clientului, ca să nu existe careva bariere. Probabil acesta este un punct forte, atitudinea și accesibilitatea, deoarece clientul nu are nevoie de multe documente, cum se solicită la bănci, la noi e mult mai simplu.

Ce propuneți nou clienților?

  • Pe parcursul anilor de activitate am reușit să atragem surse financiare mai accesibile pentru populația țării noastre sau a regiunii. Am reușit să atragem surse din America, care sunt ca și cost foarte ieftine. La KIVA spre exemplu omul dacă i-a 100 000 credit, întoarce în plus doar 8300, DAE-ul (Dobânda anuală efectivă) fiind de 22,9 procente pentru un an de zile, această cifră la moment fiind una concurențială pe piață, inclusiv pe cea bancară. Când am obținut accesul la finanțare din partea Statelor Unite, un factor convingător a fost nivelul de trai scăzut de la noi din țară, cînd le-am spus reprezentanților din Statele Unite că la noi mai mult de 80 la sută din locuitorii spațiului rural nu au acces la apă și canalizare, desigur acest lucru i-a uimit, astfel am elaborat anumite produse pentru noi, am discutat condițiile și colaborăm deja de 3 ani. Inițial a fost încheiat un contract de probă, ulterior credibilitatea a crescut și lucrăm în continuare, noi încercăm astfel să contribuim la ridicarea nivelului de trai a oamenilor. În rezultatul analizelor prezentate creditorilor străini, este vizibil că 60 la sută din populație afirmă că calitatea vieții s-a îmbunătățit.

Clienții dumneavoastră sunt mai mulți agenții economici s-au persoane fizice?

  • Circa 99 la sută sunt persoane fizice. Spectrul nostru de creditare, segmentul de piață, nu sunt persoanele care deja sunt realizate, persoane care au afaceri deși avem și astfel de clienți, marea majoritate a clienților noștri sunt oameni care inițiază o afacere, însă pentru că nu au o contabilitate bine pusă la punct și nu sunt inițiați în acest domeniu le este mai convenabil să i-a un împrumut ca persoană fizică. Un împrumut mediu pe anul 2017 oferit de instituția noastră a constituit 22 000 lei. Circa 60-70 la sută din împrumuturile acordate sunt mai mici de 1000 de euro, deoarece avem împrumuturi de 5000, 3000 și chiar 1000 de lei, sume pentru care la o bancă nu se va acorda de fiecare dată un credit. Dar acesta este scopul nostru de a sprijini pe fiecare care are nevoie de un ajutor, fie el chiar și minim. De cele mai multe ori clienții apelează pentru sume mai mici pentru necesități curente, reparații, lemne de foc, lucrări agricole etc.

Dacă e să vorbim de siguranța contractelor, sunt cazuri când inițial contractul se închie la un anumit procent, iar ulterior apar careva modificări, ce părere aveți?

  • Cu părere de rău la noi a fost un asemenea caz o singură dată, este vorba de perioada când rata dobânzii la Banca Națională era de 4,5 %, iar pe parcursul unui an a evaluat până la 22 %, vorbim despre anul 2015, atunci când brusc s-au ridicat costurile pe piața financiară. Băncile luau bani de la oameni, primeau la depozit cu 16 – 18 %, iar respectiv creditele erau mai mari de 16 %. O bună parte a banilor pe care noi îi utilizăm în activitate sunt din sursele străine, dar o parte sunt și sursele locale, inclusiv cele bancare. Noi luăm credite de la bănci, pentru a recredita persoanele fizice, și atunci am fost nevoiți să ne menținem la nivelul pieții financiare. Atunci când toate băncile au trecut la această modificare, noi ne-am menținut mai bine de jumătate de an în speranța că situația se va schimba, dar odată ce am văzut că nu există o altă alternativă, am mers și noi pe această cale. Atunci și dolarul a crescut considerabil, euro de la 16 lei a crescut la 24, asta a fost situația, motiv din care am fost nevoiți și noi să ridicăm rata dobânzii. Tot ce se face se face în condiții contractuale, pentru că contractele prevăd fluctuațiile pe piața financiară și bancară, în aceste condiții am ridicat procentele, însă sursele din cadrul proiectului nu au suferit schimbări. Deși am ridicat rata dobânzii oamenii farte bine și-au dat seama că nu doar noi am făcut aceste lucruri, și mulți participanți ai pieții demult ridicaseră rata dobânzii, de aceea nu am avut reacții din partea clienților.

Cum va influențat activitatea Incubatorul de Afaceri?

  • Am simțit suportul incubatorului, cât privește asigurarea cu spațiu, totodată am avut parte de mai multe seminare de instruire, datorită colaborărilor efectuate acolo am reușit să accesăm surse de la creditorii străini. Și la moment avem relații foarte bune cu Incubatorul de Afaceri și rezidenții acestuia. Avem o colaborare foarte reușită.
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code