Cu 33 de ani în urmă se naşte la Bălţi într-o familie de intelectuali. Tata Valentin de profesie e pedagog, mama Lucia – contabilă. A absolvit şcoala la Trebisăuţi, Briceni, a studiat arta militară la liceul „Constantin Brâncoveanu” din Ploieşti, România. A susţinut licenţa la facultatea de drept a Universităţii de studii europene din Chişinău, iar masteratul – la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, devenind magistru în drept internaţional. A activat în cadrul poliţiei economice din Chişinău în departamentul delicte transfrontaliere şi internaţionale. Prin concurs a devenit director regional (4 raioane din nordul ţării) al SA „Moldtelecom”. La 11 decembrie 2017 a fost ales preşedinte al raionului Donduşeni. Căsătorit. Soţia Iulia de specialitate e profesoară de spaniolă şi engleză. Fiica Nicoleta-Alexandra, 12 ani, e elevă la liceul „Grigore Vieru” din Briceni. E decorat cu ordinul Mitropoliei Moldovei „Sfântul Dreptul Nicodim”. Hobby – schiatul în timpul vacanţei de iarnă.
– Domnule preşedinte. Vă amintiţi acea zi când aţi fost ales? Aţi avut oponenţi?
– Nici unul. Victor Chiriac, expreşedintele raionului şi-a anunţat demisia şi a propus candidatura mea. Cu două abţineri, a mea şi încă a unei persoane, am fost ales.
– Aţi mers fără frică?
– De lucru nu mă tem, raionul îl cunosc foarte bine fiind, mai mulţi ani, curator din partea Partidului Democrat din Moldova, am activat în calitate de consilier. Putea cineva să-mi reproşeze că locuiesc la Briceni, dar la Donduşeni mă aflu zilnic de la jumătate la 8 dimineaţa până la 10-11 seara, cu excepţia deplasărilor de serviciu.
– De obicei, pe mesele din birourile şefilor, mereu vedem mape, hârtii, mai apoi şi calculatoare, iar la D-stră e curat – lună.
– Iubesc ordinea şi îmi place ca toate lucrurile să fie făcute la timp, să nu se depoziteze prea multe documente. Ceea ce le cer şi funcţionarilor publici. Acum sunt tehnologii mai noi, căci vin din sectorul IT, ce-mi permit să fiu la curent cu toate chestiunile şi să le soluţionez, fără a sta zile întregi în birou.
– Acum, după 5 luni de aflare în funcţie, cum vă pare „pâinea” de preşedinte? Vă place, v-aţi dorit aşa viaţă?
– Eu prefer să fiu tot timpul sincer. Îmi place. Şi nu zic, că nu mi-am fi dorit-o. e o oportunitate, o modalitate de a mă manifesta şi de a demonstra că foarte multe lucruri importante se poate de făcut şi fără finanţe.
– Aceasta am observat-o şi noi, când în premieră pentru Donduşeni în cinci zile aţi organizat o acţiune de amploare, cu genericul „Omul Anului 2017”. Mai apoi şi manifestaţiile militaro-patriotice, festivalul Cântecului pascal şi alte activităţi. Dar ce zic subalternii?
– Colegii „suferă”, căci eu rămân nesatisfăcut de rezultat. Mereu este loc pentru mai bine. Dar pe nimeni nu învinuiesc în careva eşecuri. Dacă nu s-a produs aşa cum mi-am dorit, înseamnă că e vina mea. Nu am mobilizat forţele respective, nu au fost puse la punct toate obiectivele, nu a fost organizat controlul respectiv spre executarea celor propuse. Cel mai mare critic al meu sunt eu însuşi.
Sunt deprins să fie ordine şi disciplină. Aceste calităţi mi s-au altoit din copilărie. Tatăl meu, nu prea îmi amintesc, să mă fi lăudat pentru fapte bune. Îmi oferea şansa să perseverez spre mai bine. Apoi, fiind în diferite funcţii, aceste deprinderi s-au transformat într-o necesitate.
Ajungând preşedinte, le demonstrez colegilor că ordinea şi disciplina sunt nişte componenţi ai succesului ce nu necesită alocări din buget sau investiţii capitale.
Şi mai am un obicei. Dacă îmi vine vreo idee, apoi minuţios studiez toate variantele. Deşi nu practic şahul, dar ca un şahmatist analizez situaţia, reacţiile ce pot urma, şi care va fi finalul. Teoria acestui silogism e simplă: de la idee – la decizie, de la decizie – la acţiune, de la acţiune – la un final reuşit.
– Tempoul de activitate cere şi un regim determinat.
– Deșteptarea la 6.00. La 7.00 ies din casă. Iar ziua se termină, când scot la capăt lucrul. La jumătate de cale nu mă opresc niciodată. La acest regim s-au acomodat şi în familie, şi la serviciu. Cei ce nu au rezistat au plecat din funcţie.
– Nu aţi recurs la presiuni prea severe asupra subalternilor?
– Totul conform legii şi obligaţiunilor de serviciu. Nimic mai mult. Poate cineva se simte obijduit, dar, mă credeţi, nimănui nu i-am cerut ceva nereal. Chiar şi celor ce au depus cerere de demisie, le propun alte funcţii, ce i-ar aranja.
– Dle preşedinte, totuşi, socot că aţi făcut un pas riscant, acceptând postul la mai puţin de jumătate de mandat. Peste un an vin noile alegeri locale.
– Nimic straşnic. Practica de prin alte părţi demonstrează, că uneori poţi „şedea” confortabil în birou şi trei mandate, dar şi într-un an poţi face lucruri importante, necesare societăţii. Prin acţiuni, eu sper să confirm acest deziderat. Mi-au ajuns două săptămâni să pătrund în esenţa lucrului de preşedinte. Şi sunt satisfăcut, că la nivel de 99 la sută sunt susţinut de consilieri, de reprezentanţii serviciilor din teritoriu, de majoritatea primarilor.
– După ce aţi modificat organigrama subdiviziunilor consiliului şi aparatului preşedintelui, deja se simte un impuls în activităţi?
– Desigur. Aici am aplicat practica personală. În fiecare zi ştiu ce trebuie să fac, cum o să procedez şi care va fi rezultatul. În discuţii cu colegii de serviciu apreciez ce au făcut şi ce posibilităţi au rămas nevalorificate.
Conform noii organigrame, au fost fuzionate şi reorganizate unele secţii, au fost confirmaţi în funcţii şefii structurilor respective. Acum avem doar 5 direcţii ale consiliului raional.
– Sunt diferite metode de a-i mobiliza pe subalterni…
– Eu îi motivez să lucreze, nu îi oblig prin constrângeri, prin sancţiuni. În prezent, pot afirma, că avem un colectiv lucrativ – conştient. Mult apreciez ideile, ce vin de la colegi, ideile constructive şi acţiunile reale. Nu le bat din palme celor ce pur şi simplu îşi exercită funcţiile de serviciu, precum nu l-aşi lăuda pe un om că merge pe drum în treaba lui.
– S-a întâmplat, ca cineva să vă „dea de gol”?
– De aceştia deja nu avem în colectiv.
– La activităţile ce le-aţi organizat şi desfăşurat am sesizat o prezenţă masivă a donduşenenilor, inclusiv al celor din mediul rural.
– Pentru ce atunci, ar fi necesar să le organizăm, dacă nu ar prezenta interes pentru oameni? Prezenţa aceasta o asigurăm prin atractivitate.
Ideea supremă a fiecărui eveniment – de a aplica cât mai multe elemente de interes comun, de patriotism. De aceea aici vin foarte mulţi elevi cu profesorii lor. Noi nu căutăm eroi de prin alte părţi sau din filme. Îi avem pe ai noştri, ce sunt invitaţi la sărbători, la evenimente şi comunică cu cei prezenţi. Astfel, receptivitatea, consider, ajunge şi la 100 de procente.
Oamenii, în special tinerii, au văzut pe real la întâlnirea cu participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl, la războaiele de pe Nistru şi din Afganistan. La evenimente au fost şi orchestre, şi ostaşi cu tehnică militară. Efectul a fost colosal.
– Fiind un exponent al Partidului Democrat e şi real să aveţi oponenţi politici, ce aruncă „săgeţi” pentru a vă şifona imaginea.
– Mă strădui, să nu le ofer aşa „plăcere”, în primul rând. Şi în al doilea – ştiu a mă apăra şi, dacă e nevoie, de a reproşa sau chiar a ataca.
La moment nu prea am probleme de acest fel. Fiindcă mă bazez pe suportul majorităţii – a consilierilor, primarilor, agenţilor economici, formaţiunilor nonguvernamentale, activiştilor civici. În discuţii eu adesea spun, că probleme sunt în orişice ţară. Astăzi noi nu trebuie să cedăm în faţa greutăţilor. Să fim luptători şi să le depăşim. Doresc să le insufl tuturor cât mai mult optimism şi încredere în forţele proprii.
– Ştiţi ce încă m-a uimit în regimul D-stră de viaţă?
– Ştiu. Că nu respect mesele zilei. De mai multă vreme nu servesc prânzul. Însă nu mă deranjează acest fapt.
– Am observat că deja aţi trecut la costum, la cravată.
– Depinde de situaţie, de anturaj, de caracterul evenimentelor.
– Vă plac schiurile. De ce?
– Când cobori în viteză pe pantă la vale, îţi bate în faţă un vânt cu aer proaspăt. E o atmosferă de respiro, dar şi de „izbucnire” a unei idei.
– Mergeţi pe o pârtie bătătorită?
– Nu, îmi fac una nouă, ca apoi de ea să se folosească şi alţii. Ca şi în viaţa cotidiană.
