Se naște în toamna lui 1969 în satul Vărăncău, Soroca într-o familie de agricultori. A absolvit școala medie din localitate, tehnicumul veterinar din Grigoriopol, și-a continuat studiile la Institutul agricol din Odesa. Mai mulți ani a fost medic veterinar-șef în gospodăria agricolă, actuala SRL ”Prietenia-agro”.
În 2015 a fost ales în funcție de primar al comunei Vărăncău, susținut de Partidul Democrat.
E căsătorit. Soția Valentina e asistentă medicală. Două fiice gemene. Ambele au absolvit Colegiul Național de Comerț, apoi Academia de Studii Economice, acum continuă să învețe la facultatea de drept. Ambele sunt căsătorite. Mihaela lucrează la Chişinău la ”Agroindbank”, iar Mirela la ”EuroCreditBank”.
Preferințe – volei și fotbal.
– Domnule Boțoc, D-stră sunteți din acei primari, care pentru prima dată ați acces în așa funcție. Greu a fost să faceți acest pas?
– La postul de primar al comunei au pretins 8 candidați. dar așa s-a întâmplat, că am fost ales eu.
– Cum credeți, de ce cetățenii v-au acordat preferință?
– Probabil că am fost sincer cu ei, cu nimeni nu m-am certat și i-am ajutat pe cei ce au avut nevoie de serviciile mele în a proteja vietățile din propriile gospodării.
– Pe cât e de simplu, tot atât de important. Dar se mai cer aptitudini de activități publice, cunoștințe în domeniul legislației…
– Cred, că aceasta nu e o problemă foarte mare pentru cel ce s-a decis să meargă în serviciul comunității. Ceva practici am acumulat, fiind consilier, dar și ca specialist în domeniu nu m-am aflat doar pe la ferme.
Totuși, recunosc, am avut de depășit mai multe bariere. Am pătruns în esența funcției de primar, am studiat mai profund actele legislative, era necesar de soluționat o sumedenie de probleme personale ale cetățenilor.
– Situația la D-stră e mai complicată. În comună aveți trei sate și nu mici, cu o populație de circa 4000 de locuitori. Fiecare din ei cu ambiții și pretenții. Să-i împaci pe toți e cam greu.
– De aceea și mi-am concentrat eforturile la consolidarea comunității. Într-adevăr anterior satele noastre, din inițiativa unor pretinși lideri locali, ba vroiau să se despartă, ba să tragă fiecare tot mai mult ”jăratic” la ”turta” lui. Dar susținut de mai mulți consilieri, specialiștii gospodăriei și directorul ei Alexei Florea, de colectivele instituțiilor publice, am reușit să ne unim eforturile și să consolidăm comunitatea. Acum nu se mai aud vorbe despre despărțire și împărțire. Cu atât mai mult că tot mai accentuate sunt acțiunile de a continua reforma administrativă, începută în instituțiile statale. Şi pe noi, probabil, ne așteaptă extinderea ariei primăriilor pentru a trece la o autonomie reală.
– Îmi amintesc, dle primar, că în campania electorală ați mers cu un program solid, cu intenții bune, promițătoare. Ați reușit să vă atingeți scopul?
– Cele mai importante proiecte sunt în derulare. Am lucrat insistent asupra finalizării proiectului tehnic de iluminare stradală. Cu regret, nici într-un sat n-am avut instalate corpuri de iluminare pe timp de noapte. Am acumulat în bugetul local, ca rezervă, 1,4 milioane de lei pentru soluționarea acestei probleme. Proiectul prevede instalarea a 336 de lămpi de tipul LED, pe străzi cu o lungime totală de 20 de kilometri. S-a făcut devizul de cheltuieli, totul e verificat, actualizat la prețurile curente și la expirare a trei luni în Slobozia Cremene o să fie pusă în funcțiune rețeaua de iluminare. La Vărăncău și Slobozia Vărăncău lucrările la acest proiect o să fie finalizate până în toamnă.
Se mai lucrează insistent asupra proiectului de aprovizionare cu apă. Vărăncăul e inclus în proiectul elvețian ”Apa-San” și va primi apă potabilă de la stația din Zăluceni. Iar Slobozia Cremene și Slobozia Vărăncău – în proiectul Consiliului raional Soroca – de aprovizionare de la apeductul Soroca –Bălți a 15 localități.
A treia problemă de mare valoare – e construirea și repararea drumurilor. Această chestiune e în vizorul Guvernului. Noi avem un proiect în parteneriat cu Consiliul raional și primăria Nimereuca înaintat spre finanțare Agenției de dezvoltare regională ”Nord” în valoare de 25 milioane de lei. Implementarea lui va finaliza cu construirea și asfaltarea a 3,3 kilometri de drum și a unui pod între satele Slobozia Cremene și Slobozia Vărăncău. Cât privește drumurile locale, apoi beneficiem de banii alocați din Fondul rutier în sumă de 390 de mii de lei anual și mai contribuim cu sursele proprii pentru a le menține practicabile.
Mai avem de schimbat acoperișul la școala de muzică, de efectuat lucrări la estrada de vară și alte obiective.
– Vedem, că aveți un volum mare de lucrări. Probabil, prea puțin s-a făcut până acum în satele D-stră?
– Despre ”moștenire” nu vorbim. Prefer să mă concentrez la ce trebuie de făcut. Am decis să lăsăm”mândria” la o parte, să nu ne gândim cine e mai tare și mai mare. Lucrurile bune se fac împreună. Avem susținere din partea Consiliului raional, a președintelui Ghenadie Muntean. Mult ne ajută Alexei Florea. Spre exemplu, tractorul cu remorcă din gospodărie în fiecare vinere trece prin sate pentru a colecta deșeurile menajere și a le transporta la gunoiște. Se face din contul întreprinderii agricole. La fel și la profilarea drumurilor locale. Grădinițele pentru copii sunt asigurate cu fructe și legume, iar laptele pentru 150 de micuți e eliberat la preț redus.
Echipa de fotbal, ce a ocupat locul doi în campionatul raional, la nivel de 60 la sută e sponsorizată de Alexei Florea, în rest – de gospodăria țărănească a lui Ion Verbițchi și carierile din preajmă.
Astfel, putem soluționa tot mai multe probleme sociale, chestiuni ce țin de interesele tineretului, dezvoltarea culturii la sat.
– Primarul e ales în mod direct de întreaga comunitate, dar realizarea planurilor mult depinde de deciziile consiliului local. Şi la D-stră consiliul e ”pestriț”. Găsiți puncte de tangență, limbaj comun?
– Da, consiliul nostru e constituit din reprezentanți a șase formațiuni politice. Cel mai reprezentativ e Partidul Democrat – cu 6 consilieri din 13. Dar în consiliul nu se face prea multă politică, căci în discuție se pun probleme preponderent sociale, în interesul întregii comunități. unele divergențe pot apărea, când vorbim despre implementarea proiectelor într-un sat sau altul. Dar și atunci, ne străduim, să fim corecți, echitabili, echidistanți. pe rând le facem pe toate – acesta e principiul de care ne conducem în luarea deciziilor.
Consiliul e lucrativ. Se discută, dar deciziile se adoptă de fiecare dată aproape că unanim. N-am avut cazuri de boicotare, de blocare a inițiativelor și chestiunilor din ordinea de zi.
– Dar cu societatea civilă, care sunt relațiile?
– Nu avem o întreagă rețea de ONG-uri, dar găsim limbaj comun cu cele ce sunt. Conlucrăm și cu biserica, preoții sunt receptivi și contribuie la menținerea calmului și moralității în societate.
– Domnule primar, să nu creadă lumea că vă este numai ușor și bine, spuneți ce gânduri nu vă lasă în pace pe parcursul acestui mandat?
– Problema cea mare, ”durerea de cap”, e Casa culturii din Slobozia Cremene, un edificiu de proporții, ce stă ca un monument de izbeliște. Nimeni nu știe ce să facem cu acest obiect. și nici eu nu știu. Ar putea servi pentru săteni, pentru tineret. Noi zicem că tinerii pleacă din sat. Omul de la bine nu fuge. Eu înțeleg lucrurile astfel. E necesar de creat așa condiții ca oamenii să nu vrea să plece. Asta se referă nu numai la satele noastre, dar și în ansamblu pe țară.
– Chiar aveți și posibilități de a crea așa condiții?
– Posibilități financiare nu avem, dar intențiile serioase persistă. Iată, la noi, în preajma satului Slobozia Vărăncău stau plombate sondele cu apă rodonică. E o bogăție naturală, pentru crearea unui sanatoriu, de s-ar găsi un investitor serios. Moldovenii pleacă prin alte țări la tratament, dar apa de leac este la noi în sat. Sau peisajele captivante din preajma Vărăncăului. Aici în calea Nistrului se ridică un munte, ce impune fluviul să facă un cot de 90 de grade. Nu se găsește așa ceva de-a lungul râului de la Carpați până la mare. Acest loc ar fi un ”magnet” pentru turiști.
– Nu vă inspiră spre ceva acest munte?
– Mă face să fiu imaginar și pictor, și proiect, și arhitect.
– Văd că mult vă sunt dragi satele D-stră. De fapt, așa și se cuvine unui primar.
– Mi-s dragi, fără margini. Dar și mai mult oamenii. Vreau să fiu cu toții bun. Ce e, desigur, imposibil. Fiecare cu caracterul lui, cu pretențiile sale, uneori exagerate, care depășesc limitele legii și posibilitățile unui primar.
– Atunci oamenii se irită. Când ei se supără vă supărați și D-stră?
– Nu, desigur. Mă strădui să-i conving că n-au dreptate sau că cer imposibilul.
– De obicei, pe primar mai întâi îl atacă rudele, ”cerând” câte ceva.
– Rude am multe, dar au înțeles că nu suntem ”neamuri de serviciu”. Mă țin egal cu toți cetățenii. Priorități le ofer doar celor ce doresc să facă ceva important spre binele altora.
– Dar familia a avut de câștigat că sunteți primar?
– Cam suferă, că prea puțină atenție îi acord. Sunt mai mult în funcții de serviciu.
– Să înțeleg că aveți careva regrete că dețineți așa post responsabil și anul viitor vă veți mai gândi să candidați sau nu?
– Regrete au fost la început. Acum au dispărut. Căci tumultul vieții de primar nu-ți lasă timp pentru regrete. Am multe de făcut până a mă gândi la al doilea mandat. E prea devreme să zic ceva. Ași vrea, totuși, ca cele începute să le duc până la un bun sfârșit.
– Revin la dragostea față de baștină. Ea pornește din copilărie. Pe când încă scoteați spinii din tălpi…
– Și alergăm prin praful puhav din drum. Și goneam cu bicicleta, pe care o reparam de câteva ori pe zi. Mergeam la pescuit. Creșteam iepuri, îi ”doftoream”. Poate de acolo a și pornit dragostea de a avea grijă de vietățile inumane, care și ele suferă, dar nu pot spune ce le doare. N-am fost bătăuș, supărăcios, invidios, răfuitor.
– Așa și ați rămas?
– Da, supărările îmi trec repede, nu sunt orgolios, îmi place să fiu de rând cu sătenii și să-i ajut. Chiar vin și în gospodăriile lor, căci profesia de medic-veterinar mi-a intrat în sânge. Fiind bun cu animalele, nu poți fi altfel cu oamenii.
– Dacă ați avea posibilități nelimitate, ce ați face în comuna Vărăncău?
– De-ar fi în puterile mele, ași ridica pe muntele ce stă în calea Nistrului un monument măreț în memoria tuturor vărăncovenilor de la rădăcini încoace spre amintirea generațiilor viitoare.
A intervievat Boris Todirel
