În perioada 13 noiembrie – 19 noiembrie 2017 s-a desfășurat Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice. Rezistența la antibiotice este considerată una dintre cele mai mari amenințări în domeniul sănătății publice la nivel global.
Antimicrobienii au jucat un rol important în gestionarea stării de sănătate a oamenilor și animalelor în ultimii 70 de ani. În domeniul sănătății animale, antimicrobienii sunt folosiți pentru a trata, controla sau preveni bolile cauzate în general de către bacterii.
Utilizarea pe scară largă a substanțelor antimicrobiene în medicina veterinară în ultimii ani a accelerat aparițiea și răspîndirea microorganizmelor rezistente. Antibiorezistența are impact nu numai asupra sănătății publice ci și la nivel economic prin costurile generate de tratamente, costurile sociale, scăderea productivității și a competitivității.
Politica statului la ora actuală este de a sprigini măsurile de precauție, cum ar fi utilizarea responsabilă a antimicrobienilor în toate sectoarele de animale, pentru a se asigura că utilizarea de antibiotice la animale nu devine o problemă clinică importantă pentru sănătatea umană.
Ce este un antimicrobian sau antibiotic – antimicrobienii sunt compuși care exercită o acțiune împotriva microorganizmelor și prezintă toxicitate selectivă față de ei. Noțiunea de ”antimicrobian” este sinonim cu cea de “antibiotic”, și include orice substanță natural, semi-sintetică sau de origine sintetică, care inhibă creșterea, sau ucide microorganismele (bacteriile, ciupercile, virușii și protozoarele).
Ce este rezistența antimicrobiană – rezistența antimicrobiană este definită ca fiind capacitatea unui microorganism să crească sau să supraviețuiască în prezența unui antimicrobian la o concentrație care este de obicei suficientă pentru a inhiba sau ucide microorganismele din aceeași specie.
Ce poate fi întreprins în practica veterinară pentru a reduce apariția rezistenței:
– Prevenirea bolilor prin punerea în aplicare a bunelor practice de sănătate, biosecuritate, bună nutriție și igiena în efectivele de animale.
– Utilizarea, ori de cite ori este posibil, a substanțelor antimicrobiene la un stadiu incipient, atunci cînd boala este abia diagnosticată iar semnele clinice încă nu sunt evidente.
– Atunci cînd mai mult de un antimicrobian este indicat pentru o boală, trebuie să fie utilizat acel care este mai puțin important pentru terapia umană.
– De folosit in antimicrobian cu un spectru de acțiune cît mai îngust.
– Să se decidă asupra dozării corecte a antimicrobianului studiind bine instrucțiunea de utilizare a acestuia.
– Să se menționeze clienților asupra necesității urmării instrucțiunii și etichetării antimicrobianului.
– Efectuarea testării sensibilității bacteriilor la antimicrobiene ori de cite ori este posibil.
– În cazul în care tratamentul pare să nu funcționeze, să se efectueze în continuare teste de diagnostic și să se raporteze eșecul tratamentului la DRSA sau ANSA.
– Acesta este un instrument valoros pentru medicii veterinari de a fi parte a unui sistem de alertă pentru a aduce un suport în dezvoltarea studiului asupra problemei rezistenței antimicrobiene la cunoștința părților interesate.
Ce poate face un deținător de animale sau fermier pentru combaterea rezistenței la antibiotic.
– Folosiți antibioticele doar atunci cînd au fost prescrise sau administrate de un medic veterinar.
– Respectați doza și durata de tratament recomandate chiar dacă animalul dvs. pare să fi revenit.
– Cumpărați antibiotic în exclusivitate din surse autorizate.
– Vaccinați animalele și aplicați bunele practice de igienă și zootehnie pentru prevenirea infecțiilor.
– Duceți o evidență corespunzătoare a antibioticelor folosite și a rezultatelor de laborator.
Eliberarea produselor farmaceutice veterinare din grupa antibiotic se efectuează de către farmaciile veterinare numai în baza recetei emise de medicul veterinar de liberă practică (Hotărîrea Guvernului nr.93 din 15.02.2012 cu privire la aprobarea Regulilor de bună practică de producer a medicamentelor de uz veterinar).
Prin efort conjugat putem să asigurăm o folosire prudentă și responsabilă a antibioticelor la animale pentru a le păstra eficacitatea.
Șeful secției sănătatea și bunăstarea
animală a DRSA Soroca, Iurie Zgardan