Luna iulie este una plină de soare, zâmbete de copii, flori şi nouraşi străvezii care joacă de-a „mijatca” cu soarele. Toate acestea m-au îndemnat la o discuţie cu colega mea de redacţie, Elena Ţârdea-Spinei, care, cu îndemânare, încheagă aceste componente, „ticluind” cărţi cu poezii pentru copii: „Fetiţe garofiţe”, „Zâmbet cu soare”, „Poveşti versificate”, „Grădiniţa cărţilor”, „Dar de la iepuraş”, „Povestea Abeceduţului”, „S-au copt cireşele, copii!”… Dintr-untâi, am întrebat-o, când şi cum a început această „meserie”?
– Dintotdeauna pasiunea mea cea mare era să scriu poezii, mai precis din clasa a cincea. Am început-o cu poezii patetice, patriotice, adică despre ţară, limbă… Un timp adoram să scriu poezie pe temă romantică. Erau nişte poezii un pic neînţelese, obscure, parcă învăluite în ceaţă şi mister, pentru ca mai apoi să prind gustul unei altfel de poezii – poezie pentru copii.
-Copiii soroceni adoră poeziile tale, fiică-mea la fel. Ce înseamnă a scrie o poezie pentru copii?
-Aici cerinţele sunt riguroase. Poezia pentru copii trebuie să fie explicită, înţeleasă, cu rimă perfectă, un subiect şi conţinut bine determinate şi gândite. Iar cireşica de pe tortă este momentul educativ, exprimat jucăuş, uşurel, taman pe înţelesul copilului, ca el, citind sau memorând o poezie să devină un piculeţ mai bun, mai cuminte, mai harnic etc. Iar cei care mi-au altoit toate acestea au fost Titus Ştirbu, Nina Slutu-Soroceanu, Petre Popa. Au urmat câteva plachete de versuri pentru copii. Acum lucrez la altele două. Inspiraţia mă prinde oriunde: mergând pe o cărare alături de o buburuză, o frază hăioasă de copil…
-I-aţi dăruit fetiței mele mai multe cărţi cu poezii, dar cea mai recentă este cu povestiri.
-De o habă de vreme mai activez drept ghid-coordonator la monumentul „Lumânarea Recunoştinţei” Aici vin mulţi copii, sunt numeroase momentele de inspiraţie. Nu-mi place pur şi simplu să le povestesc vizitatorilor când, cum şi cui i-a apărut ideea ca să se aprindă sus, pe un colnic din apropierea Sorocii, o lumânare din piatră. Eu le spun că au ridicat, ca să ajungă la momument, o sută de metri, şi nu numai în plan geografic, dar şi spritual, căci aici, dacă doreşti, poţi atinge cerul cu degetul sau pune mâna pe sufletul lui Dumnezeu, căci este un loc mai de culoare, mai de amploare..”. Vizitatorii ridică ochii în sus şi zâmbesc, căci acolo norii, într-adevăr, par a fi mai aproape. Ei, cu o sută de metri, dar tot mai aproape de noi… Dacă sunt prezenţi copii, numaidecât le recit versuri… Iar într-o zi s-a pomenit la „Lumânarea Recunoştinţei” un pictor tânăr din Chişinău pe nume Victor Frimu. El a pictat cu mare drag monumentul, eu am fotografiat desenul şi chiar în acel moment s-a copt ideea ca să scriu o carte „Aici norii sunt aproape…”
-Despre ce sunt povestirile?
– Am inclus aici zece povestiri, toate legate de copiii de aici, din câmpia Sorocii, două dintre ele poartă caracter istoric.
-Pentru ce vârstă sunt predestinate?
-Pentru copii de vârstă preşcolară, şcolară, dar şi părinţilor, cred, le-ar fi interesant să le citească împreună cu ei. Toate povestioarele poartă caracter cognitiv, educativ.
-Aceste povestiri vor avea prelungire?
-Cu siguranţă. Ştiţi, am prins şi gustul povestioarelor. Îmi place mult să încheg istorioare scurte, dar sugestive. Îmi roiesc în memorie o mulţime de întâmplări adunate pe parcursul anilor când lucram, să zicem, ziaristă la „Realitatea”, „Realitatea Plus”, dar și amintiri din copilăria mea…
-Noi mai aşteptăm şi poezii noi…
-Poeziile îşi au nişa lor în sufletul meu. Ele acolo se coc, ca şi cireşelele. Degrabă le voi “culege” de pe ram ca să-i îndulcesc pe copii.
-Vă zicem „Doamne ajută!” şi suntem în aştepatarea cărţilor noi!
-Mulţumesc!
Cristina TOPALĂ
