BIOGRAFIC
Născut în satul Burghelea, Făleşti, la 18 iunie 1968.
A absolvit Colegiul de arte din Soroca şi Universitatea de criminologie. Masteratul în drept penal l-a susţinut la Academia „Ştefan cel Mare”, iar în ştiinţe politice – la Academia de Administraţie Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.
A activat în organele de drept ale MAI, comisariatul Soroca. Apoi a creat organizaţia particulară de pază „Ciuan-Pu”.
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova în trei legislaturi în perioada 2009-2014. Un an şi jumătate a deţinut funcţia de viceministru în Ministerul Apărării al RM.
E vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a veteranilor de război pentru independenţa din Republica Moldova
Cavaler al ordinului „Gloria Muncii”.
Căsătorit. Soţia Ala e administrator în firma „Ciuan-Pu”, fiica Felicia e antreprenoare, iar fiul Alexandru e student la Academia de Studii Economice.
– Domnule Alexandru, D-stră aţi deţinut funcţii importante la nivel înalt – şi în Parlament, şi în Guvern. Acum, cred, puteţi vorbi mai „liber” şi să ne spuneţi ce se face acolo „sus”, ce nu vede poporul. În rol de ce şi cum aţi procedat, când se iscau sau se discutau chestiuni complicate?
– O declar oficial, totdeauna am procedat sincer, cum îmi dicta conştiinţa şi nu cedam presiunilor oponenţilor politici, dar nici „indicaţiilor” pe linie de partid. Desigur, dacă nu coincideau cu opțiunile personale.
„Cum am fost în Parlament?”
Dar să deschidem unele paranteze. În cadrul Parlamentului am deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de securitate şi apărare naţională, timp de 4 ani am fost şef al delegaţiei parlamentare la Asambleea NATO. În 2009 aveam convingerea că Parlamentul e o instituţie de adoptare şi implementare a legilor. De fapt, aşa şi se proceda. Chiar dacă anterior se discuta efervescent, la limita bunului comportament. De la tribuna Parlamentului nu mă „ruşinam” să-i critic pe Vladimir Voronin şi alţi demnitari de rang înalt. Fiindcă, când am mers în politică n-am avut interes personal şi necesităţi de susţinere partinică sau economico-financiară. Nu eram implicat în scheme frauduloase şi în adoptarea deciziilor mă conduceam doar de lege, nu eram influenţat de propuneri ademenitoare sau când îmi arătau „din deget”. Pe atunci la tribună am susţinut discursuri cu aplauze din sală. Dar care, spre regret, erau stopate pe undeva. Poate de aceea, cei ce au avut opțiunile lor, mai apoi nu s-au mai regăsit la alegerile următoare pe lista candidaţilor PLDM.
Am avut şi îndrăzneală să inițiez audierile în Parlament a procurorului general Valeriu Zubco şi a directorului Centrului Naţional Anticorupţie Viorel Chetraru pe diferite cazuri de rezonanţă în societate.
– Aţi avut colegi în Parlament, când vă susţineau în majoritatea cazurilor? Vedeam că în sală staţi alături cu regretatul deputat Ion Butmalai. Era el unul din ei?
– Da, de cele mai multe ori opiniile noastre coincideau. Şi astăzi sunt convins, că decesul lui Butmalai rămâne o enigmă. Nu putea o aşa persoană cu caracter de poliţist să se sinucidă.
Să vă spun un caz. Noi discutam aprins cu ministrul de interne Dorin Recean şi în acest timp se apropie Vladimir Filat. „Iarăşi vă sfădiţi?” – a zis el şi a întins mâna în semn de salut. Şi Ion a refuzat să dea mâna cu însuşi şeful de partid, care îl susţinea pe Recean.
Sau aveam o altă discuţie, cu Serafim Urechean, tot exponent al PLDM, ce era şef la Curtea de Conturi. Butmalai, fără ocolişuri i-a zis: „Lumea o duce greu, iar dumneata ai în birou frigider cu trei etaje?”
Adesea îi criticam, în primul rând, pe ai noştri. Pledam pentru curăţarea rândurilor de partid pe interior, ceea ce nu plăcea conducerii.
Revin la Dorin Recean. Deşi era susţinut de Vlad Filat, am iniţiat procedura de demitere a lui Recean din funcţia de ministru de interne şi demersul a fost semnat de 28 de parlamentari.
– Dar se crea impresia, că în fracţiunea PLDM din Parlament domină o disciplină strictă de partid, cum zicea conducerea aşa şi se vota.
– Nu eram acea persoană, ca să fiu orbeşte de acord în toate. Eu mergeam şi merg pe calea „eu”-lui din interior, mă bazez pe convingeri şi argumente. Îi dezapreciez şi astăzi pe unii foşti colegi că în decursul întregului mandat n-au scos o vorbă, nu s-au pronunţat nici de la tribună, nici din sală, nici în cadrul şedinţelor fracţiunilor sau comisiilor. Îi luam în râs că au venit în Parlament să fie puşi la „îngrăşat”.
– Cum credeţi, această tendinţă de asistenţi pasivi în Parlament s-a mai păstrat?
– În politica moldovenească se întâmplă ceva straniu – inclusiv prin degradarea totală a statutului de deputat. Acum nu mai văd ca parlamentarii să se deplaseze prin sate, nu cunosc viaţa oamenilor şi nu mai înaintează proiecte sociale şi economice pentru dezvoltarea mediului rural. Multora le este cam ruşine să spună că e deputat în Parlament, să iasă în faţa lumii.
– Având acea practică de om politic şi parlamentar, spuneţi care ar fi soluţia?
– În alegeri parlamentare. Încă din 2009 m-am expus că pledez pentru sistemul mixt de alegeri. Acest lucru era stipulat şi în programul PLDM. Dar apoi s-a renunţat la acea intenţie. Fiindcă liderul de partid adesea decidea cine să fie inclus în listă şi în ce ordine. Astăzi eu susţin iniţiativa de a promova sistemul mixt în alegeri.
– Poate şi veţi candida pe vreo listă?
– Mai degrabă pe o circumscripţie. Fiindcă oamenii din regiunea noastră, în special cei din sate, sper că nu m-au uitat, căci m-am străduit să fac mai multe lucruri bune pentru ei. Mi-au rămas posibilităţi nevalorificate ca parlamentar şi om politic.
„Ce am făcut în minister?”
– Domnule Cimbriciuc, în Parlament aţi activat în mod mai mult teoretic, iar în Ministerul Apărării se cereau acţiuni practice. Nu v-aţi „poticnit” de nimic?
– Cred că nu. Armata e un domeniu cunoscut. Anterior am avut acces la reuniunile Asambleei NATO cu vizitarea mai multor ţări ale blocului şi armatelor respective ale NATO. Cele mai bune experienţe m-am străduit să le implementez în Armata Naţională. Activitatea mea şi a colegilor s-a soldat cu participarea ofiţerilor şi ostaşilor noştri la diferite instruiri şi aplicaţii, cu susţinerea partenerilor externi în modernizarea tehnică a armatei.
– Dar aceste acţiuni nu erau acceptate de unii politicieni şi, respectiv, de o parte din populaţia ţării.
– E şi firesc, societatea nu e uniformă şi viziunile pot fi diferite. Există legitatea, că orice acţiune provoacă şi rezistenţă. Însă criticile nu atât de mult au urmat referitor la NATO, cât încercările de a aduna toate machetele de tancuri, tunuri şi altă tehnică militară de pe vremea celui de-al doilea război mondial la un muzeu. Nu întratât că-s „sovietice” ci că nu-s la evidenţă nici a Ministerului Apărării, nici celui al culturii şi nici a autorităţilor locale. Şi, adesea, erau în delăsare completă. Aceeaşi e situaţia cu alte monumente militare şi de război.
La Soroca eu am iniţiat trecerea monumentului ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă în anii 1941-45 la complexul memorial al eroilor, cu respectarea tuturor obiceilor creştineşti. Dar nu s-a reuşit. Atunci personal am contribuit cu 389 mii lei la edificarea unui nou monument în componenţa memorialului. Primăria a alocat sursele necesare pentru lucrările de amenajare de aici. Şi Ziua Victoriei în lupta cu fascismul a fost consemnată de reprezentanţii diferitor partide în locuri diferite. Până la urmă, cred, că se va ajunge la o înţelegere, că nu e bine ca monumentul ostaşilor căzuţi să fie pe piaţa unde se cântă şi se veseleşte lumea. Doar au fost cazuri când unii tineri „entuziasmaţi” şi chercheliţi au dansat pe acest loc şi chiar au profanat monumentul.
– D-stră aţi depus cerere de a demisiona din postul de viceministru, fiind invocate nişte lucruri mărunte. Astăzi am dori să aflăm cauza reală de „evadare” din armată.
– Prea tare e spus. Nu-mi e pe plac acest cuvânt, nemaivorbind de o aşa acţiune ruşinoasă, egală cu trădarea. Şi astăzi sufletul şi gândul îmi sunt acolo. Fiindcă a rămas un potenţial nevalorificat. Prin contribuţia mea am revizuit cele 12 legi, pe care se bazează armata şi sincer am luptat pentru a fortifica instituţia.
Cât priveşte motivaţia demisiei, apoi o declar public – e una politică. Liderul partidului liberal, Mihai Ghimpu, cărui i-a revenit ministerul apărării conform departajării între formaţiunile aflate la guvernare, i-a înaintat ministrului Anatol Şalaru condiţia ca cei ce nu-s membri ai PL şi exponenţi ai acestui partid să nu-i vadă în minister. Eu nu am vrut să mă implic în acele jocuri politice. Armata e o instituţie a bărbăţiei, demnităţii, disciplinei, ţinutei şi comportamentului exemplar.
– În prezent cum apreciaţi situaţia în Armata Naţională?
– Regret că a dispărut tendinţa tinerilor de a merge în armată, de aşi onora obligaţiunea de apărător al ţării. Şi mai grav e că armata e demoralizată, aflându-se între două focuri politice. Comandantul suprem Igor Dodon interzice participarea militarilor noştri la exerciţii militare cu alte state, precum şi la misiuni de menţinere a păcii în Cosovo şi unele state sudafricane. Iar conducerea armatei e impusă de liderul PL să execute unele indicaţii ilegale. De aceea ofiţerilor li se propune să muncească în misiuni internaţionale ale OSCE, în funcţii bine plătite. Şi ei, desigur, pleacă.
Am teamă că la noi în armată s-a început procesul invers consolidării rândurilor, un proces distractiv, ce trebuie urgent stopat.
„Ce caut în politică?”
– D-stră aţi fost un activist consacrat al PLDM, dar s-au rupt „aţele” şi relaţiile. S-a întâmplat ceva grav?
– Am părăsit Partidul Liberal Democrat cu 2 ani în urmă, dar neînțelegerile persistau şi anterior. Eu nu împărtăşeam aceleaşi idei politice şi acţiuni ale conducerii. Uneori predominau ambiţiile, nu argumentele. Regret, căci PLDM a fost o formaţiune puternică, cu oameni bine pregătiţi. Vlad Filat a comis erori politice tot din ambiţii. Nu a acceptat persoanele mai puternice decât el în unele probleme, ca să nu-l umbrească.
– A încercat cineva din coechipierii de partid să-l viziteze la penitenciar?
– Din câte cunosc eu, încercările sunt utile, regulamentul instituţiei nr.13 permite vizitarea doar de către rudele apropiate.
– Dar numai Filat e de vină în destrămarea PLDM?
– De lider depind multe, dar nu toate. Decizia mea de a părăsi partidul a fost condiţionată de hotărârea fracţiunii PLDM de a părăsi majoritatea parlamentară şi trecerea în opoziţie. Am spus că nu se procedează corect. În spatele acestor deputaţi au rămas dezamăgiţi alegătorii, primarii şi consilierii locali aleşi prin susţinerea PLDM. De aici şi a pornit procesul distructiv.
– Şi acum vă retrageţi definitiv din politică?
– Desigur că nu. Anatol Şalaru după părăsirea postului de ministru al apărării şi membru al PL mi-a propus să rămân alături de el în crearea unei noi formaţiuni politice ce se va numi „Partidul Unităţii Naţionale”. Va fi un partid de dreapta, de orientare proeuropeană. Acum formaţiunea e în proces de organizare.
„Spre ce tind?”
– Fiind în eşalonul superior al societăţii nu puteaţi să nu cunoaşteţi unele lucruri despre miliardul furat, despre spionaj etc.
– Vorbind despre „spionul” Iurie Bolboceanu cred că e un joc rău înscenat. Ce secrete putea să divulge un fost deputat? Ce aşa mari secrete are ţara noastră – militare, economice, tehnologice sau politice? Aceleaşi „secrete” le deţin mii de cetăţeni. Dacă ar fi secrete majore apoi s-ar vorbi de agenţi ai unor instituţii serioase. Un chibrit aprins deja e înregistrat prin sputnice de serviciile secrete din alte ţări. Informaţiile deţinute de Bolboceanu mare valoare nu aveau şi nu puteau să prezinte interes sporit pentru cineva.
Iar cu „miliardul” ce să spun? Doar atât că aici sunt implicaţi Şor şi Platon, iar mai departe se va vedea. Filat aici a avut o atribuţie mai puţin importantă decât ce i s-a incriminat.
– Nemaifiind deputat, viceministru, membru de partid cu ce vă ocupaţi?
– Am revenit la firma mea „Ciuan-Pu”, care rotungeşte deja 20 de ani de activitate. Presiuni din partea structurilor de drept, fiscale şi altele cu funcţii de control nu am, fiindcă respect legile, inclusiv pe cele ce anterior le-am votat.
– Adică, vă simţiţi mai liber în business decât în politică?
– Prea liber. Modul de trecere de la sistemul de elaborare a legilor, apoi de implementare a lor în cadrul ministerului mi-a lăsat timp de răgaz. Îmi pare prea uşor plugul pe care îl trag.
– Şi atunci?
– Îmi pare rău de cele ce se întâmplă în jur. Se poate de făcut mai multe şi în Soroca. Vreau să văd municipiul atractiv. Şi voi contribui personal la aceasta. Acum încep construirea unui havuz original pe malul Nistrului, înalt de 4 metri, cu iluminare multicoloră, cu elemente în stil antic. E doar un fragment al unui pretenţios proiect, cu o platformă spre râu, cu un vapor pentru plimbări şi încă multe altele.
– Intenţionaţi în mod serios să înfrumuseţaţi oraşul, îmbinând business-ul cu faptele bune pentru întreaga comunitate. Astfel creaţi localnicilor o convingere în forţele d-stră şi planurile ce vi le trasaţi. Aşa aţi putea ca la viitoarele alegeri să pretindeţi la funcţia de primar. Mai ales, că aţi zis că e prea uşor plugul, pe care acum îl trageţi.
– Şi de ce nu? Chiar dacă am spus că voi candida în Parlament în cadrul unei eventuale circumscripţii, totuşi, mai mult m-aşi „înclina” spre primărie. Dar aceasta în perspectivă. Până atunci mai este timp ca prin muncă să-mi demonstrez calităţile organizatorice şi abilităţile practice.
– Dl Cimbriciuc e şi autor de cărţi.
– 4 volume au ieşit de sub tipar. 2 despre evenimentele din timpul războiului de pe Nistru, la care am participat, iar altele 2 – despre luptele marţiale.
– Iată de ce nu vin controlorii, fiindcă deţineţi Centura neagră la lupte marţiale.
– V-am înţeles gluma. Nu mă bat cu nimeni, căci n-am pentru ce. Cu pumnii nu rezolvi problemele. Acum mai mult prefer înotul – un gen de sport ce nu-ţi lasă în pace nici un muşchi.
– Văd la d-stră în birou 3 chitări. Când sună din strune?
– Destul de des. Sunt diferite de formă şi sonoritate. Prefer melodii line, dar şi mai săltăreţe cu conţinut şi valoare artistică.
– Nu e rău pentru un viitor parlamentar sau primar. Şi politician, şi businessman, şi sportiv, şi muzician.
– Nu mai spun nimic căci nu vom avea despre ce discuta la întâlnirile viitoare.
A intervievat Boris Todirel.
