Poartă nume sfințite

0
152

Lucia Lungu din satul Prodănești, Florești, crește o Gheorghină adevărată, care știe să zâmbească, aline durerile și tristețile mamei si bunicii, este de ajutor fratelui și surorilor mai mari.

Da-da! E Floarea mamei. A primit, la naștere numele Gheorghina, fiindcă s-a născut în ziua de 4 mai, de Sf. Gheorghe. Are cinci ani. Îi place sa fie in centrul atenției, dar, deocamdată, o face cântând, dansând. Sigur, frecventează grădinița.

  • Gheorghina, mezina, a încheiat lanțul străduințelor mele de a-mi numi copiii așa cum se făcea pe vremuri, când copiilor li se dădea prenumele cuvenit in cinstea Sfântului. Fie ca era născut in ziua ceea, ori cu câteva înainte sau după. Să știți că este o pavăză bună. Copilul, se pare, are o protecție de nădejde. Astea sunt nume sfințite și-s peste o mie la număr, – povestește Lucia.
    Feciorul cel mai mare al tinerei mame este, la cei nouă ani, umărul de nădejde și bărbatul casei. El o ajuta să le crească pe cele trei fetițe mai mici. Poartă numele Mihai, ori, cum ii place să se prezinte – Mișa.. învață în clasa a patra, in gimnaziul din Prodănești. Profesoara, Rodica Eftodi, susține că este un băiat silitor, serios și cuminte. Are probleme de sănătate, dar speră ca o să fie totul bine.
    Ionela, elevă in clasa a treia. Ea s-a născut în ziua de două ianuarie, de Sfântul Ion. Învățătoarea ei, Aliona Trifanova, mi-a povestit:
  • Ionela este o elevă sârguincioasă, face carte, cum zice moldoveanul. Are aptitudini, e ambițioasă. Maică-sa are grijă ca fetița să își facă, zi de zi, temele, cu toate că si ea este responsabila. Țin minte, în pandemie, când învățam de la distanţă, Ionela venea acasă la mine, că nu le ajungeau dispozitive cu conectare la internet pentru toți. Unde mai pui, că și Lucia e studentă. Apropo, suntem vecini și le cunosc bine situația.
    Maria-Magdalena, eleva în clasa unu, e născută în august. Ea abia gustă din farmecul vieții de școlar. Deocamdată, deprinde, împreună cu colegii de clasă, ABC-ul științelor, ascultă cu mare smerenie ce le zice învățătoarea, Ana Rotaru, îi ajută mamei în gospodărie.
    Nu-i vorbă, are Lucia încă un aliat si ajutor în ale gospodăritului, pe maică-sa, Maria Porcesco. Nu este, deocamdată, angajată. A lucrat, înainte vreme, drept șefă a casei de cultură în satul natal, Cernita, a muncit in Băxani, Soroca. A lucrat și educatoare in grădiniță. Acum are grădinița ei acasă, glumește ea.
    Și Lucia, și Maria, au grijă să dea copiilor toată căldura sufleteasca, ca să crească buni la suflet, educați, fericiți, chiar în pofida greutăților pe care le întâmpină.
    Am povestit, rând pe rând, despre toată familia Luciei Lungu, copiii căreia poarta nume de Sfinți. Fie ca și viața să le fie luminată de nimbul lor.
PUBLICITATE