”Drochia -de Ziua Ta”, expo-târg universal de vară

0
87

La data de 25 august a fost inaugurată a IV-a ediţie a expo-târgului universal de vară ”Drochia- de Ziua Ta”, organizată de Primăria orașului Drochia și filiala Soroca a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) și Direcția Cultură, Turism , Tineret și Sport a Consiliului Raional Drochia.

Participanții expo-târgului au fost salutați de către doamna Nina Cereteu, primarul or.Drochia și doamna Lilia Catruc, director filiala Soroca a CCI a RM, care au menționat importanța evenimentelor expoziționale în promovarea produselor moldovenești și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.

În perioada 25-26 august curent, pe strada pietonală 31 August, este expus un asortiment bogat şi variat de mărfuri şi produse de înaltă calitate, pentru orice gust şi la preţuri accesibile al agenţi economici locali și naționali.

Expo-tîrgul universal demonstrează realizările întreprinderilor autohtone – participante şi reprezintă o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, dar și pentru consolidarea şi menţinerea unui dialog public – privat viabil.

Expo-tîrgul universal de vară are drept obiectiv:

• susţinerea producătorilor autohtoni;

• promovarea mărfurilor şi produselor calitative şi competitive pe piaţa internă;

• stabilirea noilor contacte de afaceri;

• menținerea și dezvoltarea dialogului public-privat.

PUBLICITATE