270 de persoane s-au vaccinat la Cetatea Soroca

0
88

Au vizitat Cetatea Soroca şi s-au vaccinat împotriva COVID-19. E vorba de 270 de persoane care au ales să se protejeze de virus şi să fie în siguranță. Mai mult, toți vizitatorii au fost informați despre importanța și beneficiile vaccinării. Acțiunile s-au desfăşurat cu suportul Asociației Studenților şi Rezidenților din cadrul USMF “N.Testemițanu”, medicii de familie, lucrătorii medicali din cadrul Centrului de Sănătate Publică Soroca, administrația Cetății Soroca. Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei „Vaccinează-te pentru a călători în siguranță”, organizat de MSMPS în colaborare cu Asociația Națională pentru Turism Receptor.

„Oamenii sunt mulțumiți că au posibilitatea de a se vaccina într-o atmosferă atât de plăcută. Pentru urmatoarea perioadă, planificăm mobilizarea echipelor mobile în mai multe localități, mai ales în zonele rurale pentru a creşte rata de acoperire vaccinală până la începutul toamnei, atunci când am putea avea un alt val de îmbolnăviri. Totodată, sunt importante acele măsuri care nu necesită investiții şi sacrificii pentru a menține protecția împotriva infectării, cum ar fi evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştii de protecție, spălatul pe mâini”, a spus secretarul de stat al MSMPS, Denis Cernelea. În prezent, în toată țara, activează 535 puncte de vaccinare împotriva COVID-19. #ÎmpreunăOprimPandemia

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.