O frumoasă poveste de iubire, ajustată la o tainică înflorire

0
121

Alina a crescut în casa bunicii. Sărbătorile în casa ei erau cele mai frumoase din lume. N-o să uite niciodată cuptorul cald în care se coceau colaci împletiţi în opt, învârtite cu brânză de oi, balabuşte cu petale de trandafir, cozonac cu nucă, biscuiţi crocanţi pudraţi cu zahăr. Nu poate uita nici ziua aceea de Ispas, când bunica l-a poftit în casă pe flăcăul neamţ, care căuta mormântul bunelului căzut în război. L-a aşezat la masa de sărbătoare, îndemnându-l să guste din toate bunătăţile pregătite de ea. Era o gospodină grozavă bunica şi ştia să se pregătească de sărbători ca nimeni alta.
„Dacă ne-a fi sortit să ne mai vedem, ne vom vedea”

Fata stătea la masă în faţa oaspetelui – un neamţ frumos, înalt, cu ochii albaştri şi foarte îndrăzneţ, care se uita la ea cu dragoste. Rupea bine germana Alina, căci o studiase cu mama şi se putea înţelege destul de bine cu neamţul. După ce au terminat de mâncat, bunica i-a dat de pomană oaspetelui cel mai frumos colac, împodobit cu mere, nuci şi biscuiţi. A zis: „Primeşte mata de sufletul lui Ioachim, care s-a prăpădit aproape de Berlin cu câteva zile înainte de sfârşitul războiului”. Acesta i-a mulţumit şi a rugat-o să-i permită nepoatei să se plimbe cu el o oră. Alina avea 17 ani şi visa să vadă Berlinul şi alte oraşe din Germania. Tânărul venit din Frankfurt a cucerit-o prin dezinvoltură, prin naturaleţe, prin felul lui de a vedea frumuseţea lucrurilor simple. I-a spus fetei că prin înţelegerea lucrurilor simple putem ajunge acolo unde dorim. Au mai vorbit despre armonia cu Universul, despre faptul că Dumnezeu este lângă noi indiferent de rugăciunile pe care le spunem. Plimbarea le-a făcut bine la amândoi. Aşa au aflat mai multe unul despre altul. Timpul petrecut alături de acest tânăr, venit din altă lume, cu un alt mod de gândire, i-au dat senzaţia Alinei că trece prin alte dimensiuni. După prea scurta lor plimbare, Karl, căci aşa îl cheamă pe tânărul neamţ, a condus-o acasă, i-a mulţumit bunicii pentru ospitalitate, iar la despărţire a zis: „Oamenii se întâlnesc atunci când trebuie să se întâlnească. Dacă ne-a fi sortit să ne mai vedem, ne vom vedea”.

Bunica îi spunea că niciodată Karl nu va fi al ei

Ce-o fi vrut să însemne aceste cuvinte? O prezicere, o amintire din ce-ţi rămâne când un om care ţi-a tulburat sufletul pleacă atât de departe? Cert e că neamţul şi scrisorile lui aveau să-i coloreze zilele de mai departe ale fetei. Se îndrăgostise. Iubea suav şi romantic, cum iubeşti prima oară. Karl i-a spus cuvinte care i-au atins codul sufletului şi i-a oferit în amintirea întâlnirii un mic ursuleţ de pluş pe care avea să-l păstreze ca pe o relicvă scumpă. Iar bunica, văzând-o îndrăgostită, o tot îndemna să-l uite. Îi repeta mereu că ea nu va fi niciodată soţia lui, pentru că el locuieşte într-o ţară, ea în alta şi, nimeni niciodată n-o să-i permită ei să plece încolo, iar el nici picat cu lumânarea nu va dori să vină aici. Era încă pe timpul fostului regim sovietic, îngrădit cu cortina de fier. Trebuie să vă mai spun că Alina se născuse într-o casă de intelectuali, care luau totul în serios.

Tatăl era militar, mama absolvise facultatea de limbi străine, era casnică, oferind ore particulare de germană. Mama era cea care ducea casa, iar tatăl era cel care aducea banul în casă. Frumoasă şi talentată, mama devenise umbra Alinei. O însoţea şi la orele de dans, şi la cele de muzică, şi făcea zilnic germana cu ea. Pentru că stâlpul casei dorea ca fiica lor să fie prima peste tot. Şi Alina se antrena mereu să fie prima. „Când te antrenezi, îi repeta tata întruna, te pregăteşti pentru ce se află în faţa ta”. Fiica îl asculta pe tata, dar îi plăcea să fie condusă de mama, avea absolută încredere în ea şi nu o contrazicea niciodată. Atât mama, cât şi fiica visau să ajungă în Germania. Berlinul şi alte oraşe coborau în casa lor la orele de germană. Erau în RM, dar trăiau în Germania la acele ore. Într-o seară înainte de a pleca cu tata la un concert, mama şi-a îmbrăţişat fiica nu ştiu cum mai altfel ca alte dăţi. A fost ultima îmbrăţişare a mamei pe care n-o poate uita. În seara aceea Alina a rămas orfană de părinţi… Murise ambii la spital după un groaznic accident rutier. Fata avea 12 ani și a rămas să-i poarte de grijă bunica.

Întâlnirea cu Karl

Şi cum vă spuneam, Alina îşi număra zilele cu scrisorile primite de la Karl. Le-a tot numărat mai bine de şase ani. În 1980 la absolvirea facultăţii a capitulat în faţa iubirii pentru neamţ, care era departe şi s-a căsătorit cu un coleg de grupă. Dar acest mariaj n-a rezistat, pentru că îndată după nuntă Alina şi-a dat seama că nu se potrivesc. Au ţinut căsătoria ca cu dinţii trei ani, după care au divorţat. Între timp în Germania şi Karl îşi crease familia sa şi odată cu acest eveniment a întrerupt corespondenţa cu Alina. Zece ani femeia tânără şi frumoasă a stat singură, mângâindu-şi sufletul cu scrisorile pline de conţinut pimite de la Karl şi gândind cu tristeţe că niciodată drumurile lor nu se vor mai întâlni. Dar nu aduce anul cât aduce ceasul. Aşa se face că în 1994 visul Alinei de a ajunge în Germania s-a împlinit. A plecat într-o excursie demult râvnită.

Trecea dintr-un oraş în altul şi îi mulţumea Domnului că i-a îngăduit să facă această călătorie. Se gândea la Karl, dar nu dorea să se întâlnească cu el, să-i răscolească şi să-şi răscolească amintirile. Există însă lucruri în viaţa asta dictate de raţiuni pe care nu le cunoaştem. Au vizitat oraşul Hanovra tocmai în zilele când se desfăşura renumitul Târg Internaţional. Grupul de turişti din care făcea parte Alina au mers să vadă prezentările inovaţiilor industriale şi alte manifestări din cadrul acestui prestigios Târg Internaţional. Acolo avea să-l întâlnească pe Karl. Era foarte trist. Se afla în proces de divorţ. Alina, care deja trecuse prin asemenea experienţă a încercat să-l consoleze, zicându-i: „Nu fi trist! Va trece şi o să te refaci”. Aşa s-a reînnodat relaţia. De astă dată nu doar prin scrisori. La câteva săptămâni de la întâlnirea din orașul Hanovra, Karl a revenit în Moldova. Timp de o lună îndrăgostiții s-au scăldat în imperiul Fericirii. Frumusețea sentimentelor sincere se desfăcea ca un trandafir alb între aceste două suflete.

Şi trupurile şi sufletele s-au unit într-o familie

Peste un an Alina era deja soţia legitimă a lui Karl. În ziua cununiei civile, Karl, sărutându-i mâinile a rostit: „Nu știu cui să mulțumesc că mi-a îngăduit să te reîntâlnesc tocmai în clipa când aveam cea mai mare nevoie de tine. Până la urmă accept ideea pe care o aveam în momentul când ne-am cunoscut, că oamenii se întâlnesc atunci când trebuie să se întâlnească. Poate să-i mulţumim Divinității pentru că a ştiut să unească două suflete, ce rătăceau prin Univers în diferite puncte geografice. Dar nu ştiu de ce a trebuit să ne ţină la distanţă atâta amar de vreme. Poate că ar fi un singur motiv pentru asta: ca să ne facă să preţuim iubirea. Cine să ne dezlege misterul care ne-a unit?!”…


Alina şi Karl consideră că sunt acolo unde trebuie să fie. Ea munceşte în calitate de profesoară de engleză şi rusă, iar el e medic. Au o fiică, o nepoțică, fac ceea ce-şi doresc şi se roagă mereu Domnului să le ocrotească şi să le întărească familia, fiind conștienți că din familie ies și se perpetuează toate valorile.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.