Renata Lungu în dansul vieții

0
75

S-au rotunjit zece ani de când Renata Lungu îndeplinește funcția de directoare a Casei de Cultură din satul Dondușeni. Despre succesele acestei instituții am scris anterior în „Ziarul Nostru”. Astăzi, s-a ivit un prilej special pentru a reliefa în rânduri de tipar portretul în timp al acestei distinse doamne și a-i dori mulți ani fericiți, căci pe 25 iunie și-a sărbătorit ziua de naștere, ne-au șoptit colegii săi.

Pe parcursul unui deceniu de activitate, Renata Lungu, împreună cu echipa sa, o mână de entuziaști, au pus în capul mesei cultura satului. Specialist dedicat și om ce posedă măiestria artistică, Renata a moderat multe activități culturale de nivel local, cât și raional. Anterior a lucrat învățătoare de clasele primare, educatoare, apoi șefă a bibliotecii sătești. A implementat cu succes  proiectul ,,Novateca” și în anul 2008 s-a învrednicit cu titlul ,,Bibliotecarul anului”.

În 2010 a început implementarea proiectului ,,Renovarea Casei de Cultură”, care în prezent este un model de instituție culturală. Venind în fruntea culturii satului, în primul rând, a atras specialiști buni, dornici de creație. În calitate de șefă, Renata Lungu a contribuit la dotarea Casei de Cultură cu aparataj muzical de calitate, a creat muzeul satului – carte de vizită a localității. Datorită managementului eficient, Casa de Cultură din satul Dondușeni  este evaluată cu categoria I. Pentru că de mică este îndrăgostită de dans, a susținut și s-a implicat activ în crearea celor șase ansambluri artistice!

Secretul succesului doamnei Renata Lungu l-am priceput din vorbele domnului Ion Țurcanu, șef al Secției Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului Raional Dondușeni. Dumnealui apreciază în deosebi spiritul ei de inițiativă: „Un manager foarte bun, întotdeauna cu inițiativă, dorință de a realiza ceva. Dumneaei cunoaște bine lucrul și-l face onest. Noi ne mândrim cu așa casă de cultură!”.

Probabil că inconștient, drumul vieții ne duce tot la visul copilăriei. „Nu mă vedeam în trecut nici învățătoare, nici bibliotecată, povestește doamna Renata. Din copilărie, visul meu a fost să devin dansatoare pe scena profesionistă, alături de Vladimir Curbet, în ansamblul „Joc”. Dansam în casă, oriunde, adunam copiii din mahala la joc. Prin clasa a șaptea am fost la concurs pentru a intra în vestitul ansamblu. Erau trei probe: talentul, auzul și ținuta. Două etape le-am trecut, m-a jurizat chiar Vladimir Curbet, dar nu am reușit din cauza siluetei, fiind mai lată în spete. Diriginta din sat m-a încurajat zicându-mi că dacă voi deveni profesoară, voi cânta, voi recita și voi dansa cu copiii. Așa a și fost.”

Renata Lungu a plutit prin viață în diferite funcții și tot la cultură i-a revenit sufletul. A reînviat Hora satului care adună pe toți băștinașii și împreună cu ansamblurile artistice ale Casei de Cultură Dondușeni colindă lumea la festivaluri din țară și de peste hotare.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE