Gheorghe A. Rusu – poetul martir al Sorocii

0
277

Tudor CiobanuAgenția Națională Arhive

Nicolae BulatMuzeul de Istorie și Etnografie Soroca

I

„Tot ce-i frumos și drag se trece ca apele de primăvară. Cu cât ziua e mai bogată, mai plină de farmec, cu atât merge mai iute spre apus. Florile de Mai sunt pline de parfum, dar se trec ca roua dimineții. Tot așa și-n viață se întâmplă să pierzi ceea ce ai mai scump”

Gheorghe A.  Rusu

Gheorghe A. Rusu – poetul martir al Sorocii, strivit de râșnița sovietică în lagărul OLT-5, raionul Ivdel, Sverdlovsk și înmormântat într-o groapă comună fără cruce la căpătâi. 

Județul Soroca, la începutul sec. al XX-lea a dat viață mai multor personalități, care s-au afirmat în viața social-politică și culturală din Basarabia. Am avut personalități sorocene remarcabile – Constantin Cazimir, Emanuil Gavriliță, Iustin Frațiman, Pan Halippa, Gheorghe Năstase, Simeon Murafa, Vasile Săcară, Moș Ion Codreanu, Eufrosinia Kersnovski, Paul Vataman, Profirie Procopii, … Gheorghe Rusu.

Gheorghe Anton Rusu! Nu-l cunoașteți?

Este poetul a cărui trudă, condei și poezie au fost călcate în picioare de regimul sovietic. I s-au tăiat aripile ca să nu culeagă prin vers luceferi, dar ce-i scris cu penița… nu mai tai cu bărdița!!!

S-a născut Gheorghe Rusu la 11 ianuarie 1909 în familia lui Antonie și Mariei Rusu din s. Gura-Camenca, județul Soroca. Face carte la Școala primară din sat, apoi absolvește în 1928 Școala Normală „Petru Maior” din Soroca (media 8,5, fiind unul din cei mai buni elevi). La Școala Normală este coleg de clasă cu o altă mare personalitate a Sorocii, Ion Madonici, învățătorul din Cosăuți, și conducătorul celui mai vestit cor din România de la sf. anilor 30. Lucrează învățător în satul natal, apoi vine din nou la Soroca, unde în 1933 absolvește Liceul de băieți „A. D. Xenopol”. A fost învățător în mai multe școli sătești – Florești, Căprești, Cotiujenii Mari și Cosăuți unde a fost coleg de breaslă și bun prieten cu Ion Madonici. Două personalități eminente ale culturi noastre românești din Basarabia.

Un bun pedagog, matur în gândirea sa, activ în viața pedagogică și culturală din județul Soroca. Se confirmă prin mai multe articole pe teme pedagogice în revista „Solidaritatea”, organul de presă al Asociației corpului didactic din Soroca, scrie poezie, piese de teatru. Omul Gheorghe Rusu sfințea locul unde Dumnezeu î-l așeza.

În decembrie 1934, la Soroca, la tipografia lui Litvac a fost tipărită culegerea de versuri „Freamăt…”. De sub pana lui Gheorghe Rusu au mai ieșit două piese: „Pietrarii”, montată pe scena teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași și „Văpăi”, rămasă în manuscris ca și multe alte versuri scrise și apoi dispărute după dezastrul ocupației sovietice din 28 iunie 1940. Un exemplar al culegerii de versuri „Freamăt…” se află în colecțiile Muzeului de Istorie și Etnografie Florești, altul în dosarul penal nr. 0413

La 13 iunie  1941, Gheorghe Rusu cu familia sa: soția Haritina T. Rusu (în a doua căsătorie – Pripa, n. 1913) învățătoare, fii – Leonid (n.1938) și Vitalie, care avea doar câteva luni de la naștere (n.1941),  au fost deportați în Siberia.

Gheorghe Rusu, ca învinuit (art. 58-4 din Codul Penal al RFSS Ruse), a lucrat ca sclav al regimului totalitar sovietic la tăierea pădurilor în Ivdellag, sistemul de lagăre unde au fost deportați o mulțime de basarabeni.  Din cauza condițiilor de viață (dacă ceea ce s-a întmplat cu pământenii noștri poate fi numită viață?!) extreme frig, foamete, carcere, lucru până la completa istovire a provocat moartea preamatură. În noaptea de 27 spre 28 februarie 1942, măcinat de bolile căpătate în lagăr și surmenat fizic, învățătorul, poetul Gheorghe Rusu s-a stins din viață. A murit cu cântecul pe buze. Un sătean de a lui Gh. Rusu, Cioban Ion Mihail, fostul șef de studii de la școala medie din Gura-Camenca, povestea, că toată noaptea (27-28 februarie 1942, sleit de puteri a cântat mai multe cântece: …Car cu patru boi cu lanțu-n coarne și Mama ( versuri Gh. Coșbuc). A murit în ultima zi a lunii februarie, dar a fost aruncat în groapa comună undeva peste două luni. Pe parcursul iernii toți cei plecați în lumea celor drepți erau așezați în stivă (grămadă-n.n.) de trupuri omenești. Și numai când primăvara intra în drepturi depline erau săpate gropile pentru înmormântare. Înmormântare?! Aruncați dea valma, fără servicii creștine, fără preot. Antihriștii erau în vogă!

Dragă cititorule, ca să simțiți cele retrăite de  Gheorghe Rusu în închisoarea comunistă, Vă îndemn recitiți poezia MAMA de George Coșbuc, iar noi vă propunem să faceți cunoștință cu minunata culegere  de versuri „Freamăt…” a lui Gheorghe Rusu. Un exemplar al plachetei de versuri se păstrează în arhiva Muzeului de Istorie și Etnografie Florești. Doamna Lidia Murafa, directorul muzeului, cu mare bunăvoință  ne-a pus la dispoziție pentru cercetare dosarul lui Gheorghe A. Rusu, motiv de a aprecia încă o dată munca depusă de colegii din Florești – Lidia Murafa, Vasile Moldovanu și Timofei Murafa.

II

La un an de la editare, în 1935, în numărul dublu 1-2 (ianuarie-februarie) a revistei „Solidaritatea”, organul de presă a Asociației corpului didactic din județul Soroca, este publicată o recenzie la placheta de versuri „Freamăt…” a tânărului poet Gheorghe Rusu. Autorul recenziei rămâne să ne fie cunoscut numai prin semnătura sa: P. N. Gegiu.

Așa dar, după cum urmează:

„Cu riscul de a fi ridicol în calitate de descoperitor de talente, dacă nu mă voiu înșela, judecând numai după mica broșură „Freamăt” …, – declar fără ezitare că d-l Gh. Rusu este înzestrat de o mare putere de verificare poetică, are o imaginație puternică și bogată și, cântând „iubirea erotică”, „eternul feminin” și „natura”, atinge și chestiuni profund filosofice și sociale. Este un începător, talentat în domeniul poeziei, cu posibilități de a deveni un adevărat poet.

Mă mărginesc să fac de astă dată o mică recenzie, ocupându-mă numai de forma și clasificarea poeziilor din broșura „Freamăt”…, lăsând pentru altă dată analiza de fond a caracterului talentului, ideilor și psihicii d-lui Gh. Rusu.

Primele poezii din broșura „Freamăt”… sunt pur erotic. În ele, autorul poetizează și înalță „iubirea erotică și „eternul feminin”, dând ici, acolo și câte un mic tablou poetic, bine reușit, al naturii. Versul peste tot, în tot cuprinsul broșurii, este lincurgător, sonor și frumos.

Citez, spicuind câteva bucăți caracteristice:

„Iubirea-i un principiu                 „Tu stând pe-un tron de taine

Etern de înălțare,                          Sorbeai sărutul meu,

Pe care însă-n viață                      Iar eu, privind la tine,

Nu-l simte orișicare”.                   Simțeam pe Dumnezeu”. 

                („Iubirea”)                                     (”Fantastica”)

Parnasul se frământă și-n fața lui se-nchină.

Olimpul îl slăvește în imnuri matinale.

De veacuri noi i-aducem cântări și osanale

Și ne-mpletim ca umbra sub jocul de lumină,

Mânând nădejdea noastră spre lumi mai ideale.

                                 („Eternul feminin”)

A încremenit pădurea, cuprinsă de tăcere;

S-au slobozit din ceruri ghirlande de mistere;

Zefirul cel șăgalnic și-a acordat chitara

Și a cântat o doină, cu dorul și cu seara.

                          („Binecuvântare”)

Un decor splendid. Afară-i noapte caldă și senină.

Luna-mproașcă peste toate a ei mare de lumină.

Ploi de aur, valuri, valuri, se desprind ușor din stele,

.     .     .     .     .     .      .     .     .     .     .      .     .     .     .

O evlavie duioasă, un concert pierdut în sine,

Un extaz și-o simfonie-i vraja nopților senine.

                                                 („Mărturisire”)

Ultima bucată este un splendid tablou al naturii, al unei nopți fermecătoare, „caldă și senină”, puternic imaginat și artistic  înfăptuit.

„Luna-mproașcă peste toate a ei mare de lumină.

Ploi de aur, valuri, valuri, se desprind ușor din stele, …”

                                                 („Mărturisire”)

Icoana asta admirabilă de noapte parfumată!

Zugrăvită prin imaginația sclipitoare și cuvinte sonore, este desăvârșit petică.

Urmează un număr de poezii tot erotice, dar pe motiv „eminescian”, cu fond pesimist filosofic, în care autorul arată complet înfricoșat, îngrozit și desgustat de viață, a naturii și omenirii.

Citez bucăți, de exemplu:

„La ce nemernicia                        „Gropari haini îmi sapă

Acestei vieți pustii,                      În suflet un mormânt

Când nu te poți pricepe,               Și brațe tari și negre

Nici cine ești nu știi?…”               Mă cheamă în pământ

        („Destăinuire”)                       („Implorare”)

De azi renunț la tot ce este           „De unde venim?…

Acest coșmar deșert                     Cine suntem?…

Îmi pare totul o poveste               La ce pribejim?…

Și nu pot crede în nimic               Nu știm, nu știm…

          („Renunț”)                             („Noi”)

Cimitir și gâlgâit de vreme…

Apoi… cohorte de tăceri…

Icnește – adâncul, noaptea geme…

Răsun – abisul de poeme…

Și…, margini nu-s…Tu nu te teme,

Nu este mâine, azi, nici ieri.

Dospește lutul. Din morminte

Apar fantome vii, bizare

Și-ncet, încet se pierd în zare …

Vai, ce stranie, plimbare …!

            („Poem nocturn”)

Ultima bucată (și întreaga poezie) este un zguduitor tablou, desăvârșit pesimist, dar de o mare imaginație și măestrie. Este tabloul negru al vieții naturii și a bietului om, apărut din morminte, fantomă vie, bizară.

Poeziile erotice „Pe-nserate”, „Prin geam” și „Supărare” – sunt optimiste în genul Coșbuc.

Se încheie broșura cu patru poezii cu caracter social: „Glas tânăr”, „Cântec pentru țărani”, „Murmur” și „Revolta Moșneagului”.

Apoi se cuvine să se înglobeze și poezia „Mărturisirea”, deși autorul a așezat-o în alt loc.

Știut este îndeobște, că manifestările în domeniul activității colective au ca temelie sensibilitatea, instinctul, subconștientul și fantezia. Ele isvorăsc din bazinul nesecat al simțirilor omului și pot să se producă în forme frumoase și fără participarea rațiunii.

Dar e necesar, cum vom stărui să dovedim în altă lucrare, ca manifestările artistice să se pună la lumina conștientului, să se controleze și să se îndrumeze prin puterea rațiunii. Adică să fie criticate rațional nu numai ca formă, ci și ca conținut.

Critica rațională, reală, binevoitoare și cinstită, aduce folos artistului, arătându-i greșelile de fond și de formă și servește însăși omenirea, îndrumând spre binele obștesc, care sunt în genere de o mare însemnătate, prin educația estetică, morală și civică a societății. Desigur că e necesar, ca și lucrările literare poetice ale d-lui Gh. Rusu (și cu atât mai mult că domnia sa este începător) să treacă prin acest foc sacru și senin, luminos: critica”.

III

Răstignirea pe cruce a Basarabiei

Lista celor deportați la 13 iunie 1941

32. Macovei Lidia Timofei, 1912, mama; Zina, 1932, fiică; s. Vanțâna, r-nul Soroca.

33. Boboc Varvara Procope, 1913; s. Vădeni, r-nul Soroca.

34. Coldari (Caldare) Ana Timofei, 1901; s. Hristici, r-nul Soroca.

35. Gaian(Goian / Joian?) Nadejda Vasile, 1890, mama; Boris, fiu; s. Hristici, r-nul Soroca.

36. Coldari (Căldare) Agafia, 1897, mama; s. Hristici, r-nul Soroca.

37. Procopii Domnica Feodor, 1888; s. Hristici, r-nul Soroca.

38. Tomoșevscaia Anastasia Mois., 1910; s. Redi-Cereșnoveț, r-nul Soroca.

39. Rusnac Fatina Tihon, 1892, mama; Ion, 1921, fiu; Filimon, 1925, fiu; Xenia, 1922, fiică; s. Vanțâna, r-nul Soroca.

40. Rotari Alexandra.

41. Bereng Bențion Moiseevici, 1888, tata; Penea, 1893, soție; Dina, 1920, fiică; or. Soroca.

42. Cumpan Pincus Bercovici, 1875, soț; Sura-Leia Lazurevna, 1883, soție; or. Soroca.

43. Zaidman Beiriș Mendelevici, 1881, soț; Sura Gherșcovna, 1891, 1891, soție.

44. Pâlci Leizer Mironovici, 1902, tata; Perlea Bențion, 1904, soție; Izraili, 1930, fiu; Moișa, 1928, fiu; Beila, 1932, fiică; Haica, 1934, fiică; or. Soroca.

45. Ganicova Nadejda Parfir., mama; Raisa, 1925, fiică; Snatolie, 1931, fiu; or. Soroca.

46. Tratalovici Bențion Șlemovici, 1881, tata; Ruhlea Eizicova, 1897, soție; Șlema, 1911, fiu; Dora, 1915, fiică; or. Soroca.

47. Ivancenco Dmnitrii Iacovlevici, 1887, soț; Liubovi Foma, 1904, soție; or. Soroca.

48. Grimberg Matus Abramovici, 1896, tata; Ita Davidovna, 1898, soție; Dina, 1919, fiică; or. Soroca.

49. Barzah Meer Idelevici, 1900, tata; Ghinda Haimovna, 1898, soție; Leib, 1925, fiu; Brana, 1929, fiică; or. Soroca.

50. Gavinschi Ana Elisei, 1895, fiica; Gavinschi Elisei Ion, tată; or. Soroca.

51. Droiman Ieșan Gherș Șmilovici, 1894; or. Soroca.

52. Țuiu (Țui) Nicolai Grigore, 1897, tata; Maria Nicolae, 1901, soție; Elena, 1938, fiică; Alisa; Vasile; Valentina, 1934; or. Soroca.

PUBLICITATE