80 de elevi din 38 de instituții de învățământ profesional tehnic au beneficiat de burse în valoare de 12.000 lei

0
41

80 de tineri din medii social-vulnerabile care își fac studiile în cadrul a 38 de instituții profesional tehnice din 10 regiuni ale țării, au beneficiat de burse în valoare de 12.000 lei fiecare, pentru anul de studii 2020-2021.

Bursele au fost oferit în cadrul Proiectului “Burse pentru formare profesională”, lansat de fundația Orange Moldova și susținut de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei.

Proiectul a ajuns la a 10-a ediție și are scopul de a susține tinerii din medii social-vulnerabile, în vederea facilitării accesului acestora la educaţie în instituţiile de învăţământ profesional tehnic din ţară.

Prezentă la evenimentul festiv de acordare a burselor, secretarul de stat în domeniul Educației Natalia Grîu a menționat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării salută și susține astfel de acțiuni îndreptate spre oferirea șanselor egale tuturor tinerilor din țara noastră la o educație de calitate, care le oferă șanse mai mari la un viitor mai bun.

În ediţia curentă a proiectului, 40 de burse a câte 12000 lei au fost oferite tinerilor bursieri ai ediţiei precedente a proiectului, în vederea susţinerii acestora în continuare la studii (următorul an), iar alte 40 de burse a câte 12000 lei au fost oferite tinerilor înmatriculați, începând cu septembrie 2020, în anul I în cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic din țară.

Bursele au fost alocate pentru acoperirea necesităţilor curente ale tinerilor ce ţin de efectuarea studiilor (cazare, masă, procurare cărţi şi instrumente necesare pentru orele practice ş.a.). 

În total, în cadrul celei de-a 10 ediții au fost depuse 286 dosare 52 instituții (17 școli profesionale, 24 colegii și 11 centre de excelență) din 19 regiuni ale țării.

PUBLICITATE